Căutare

Vatican News
Papa Francisc: întâlnire cu membri și beneficiari ai Fundației Migrantes: 11 noiembrie 2021, Sala Clementină din Palatul Apostolic Papa Francisc: întâlnire cu membri și beneficiari ai Fundației Migrantes: 11 noiembrie 2021, Sala Clementină din Palatul Apostolic  (Vatican Media)

Papa: Migranții, o resursă importantă pentru reînnoirea și misiunea Bisericilor din Europa

Papa Francisc s-a întâlnit joi, 11 noiembrie a.c., în Sala Clementină din Palatul Apostolic, cu cei circa 200 de participanți la Simpozionul european al Misiunilor Catolice din Italia, cu desfășurare între 9 și 12 noiembrie, simpozion promovat de Fundația „Migrantes”, din cadrul Conferinței Episcopale din Italia, cu titlul „Italienii în Europa și misiunea creștină”.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 11 noiembrie 2021. Referindu-se la tema simpozionului, pontiful a evidențiat, pe de o parte, grija pastorală care conduce la cunoașterea realității – în acest caz situația mobilității italiene – și, pe de altă parte, dorința misionară ca această prezență italiană în Europa să fie fermentul unei noi evanghelizări în vechiul continent.

Sfântul Părinte a făcut, de asemenea, o reflecție asupra Europei, spunând că „lectura emigrației italiene pe continentul european trebuie să ne facă tot mai conștienți de faptul că Europa este o casă comună.” „Chiar și Biserica din Europa” – a continuat –  „nu poate să nu ia în considerare milioanele de emigranți din Italia și din alte țări care reînnoiesc fața orașelor și a țărilor”, alimentând totodată "visul unei Europe unite, capabilă să recunoască rădăcinile comune și să se bucure de diversitatea care o locuiește" (Enc. Fratelli tutti, 10).

Definindu-l „un mozaic frumos, care nu trebuie să fie marcat sau corupt de prejudecăți sau de ură mascată de respectabilitate”, pontiful a subliniat că Europa este chemată „să revitalizeze în lumea de astăzi vocația sa pentru solidaritate în subsidiaritate”.

A treia reflecție a papei Francisc s-a referit „la mărturia de credință a comunităților de emigranți italieni din țările europene”, spunând că datorită religiozității lor populare înrădăcinată „au transmis bucuria Evangheliei și au făcut vizibilă frumusețea de a fi comunități deschise și primitoare, au împărtășit drumurile comunităților creștine locale”.

Evidențiind că „un stil de comuniune și misiune a caracterizat istoria lor”, pontiful și-a exprimat speranța păstrării și îngrijirii acestei moșteniri, acest lucru depinzând de dialogul dintre generații, în special dintre bunici și nepoți.

Papa Francisc s-a referit și la experiența latino-americană a emigrației, spunând – așa cum a făcut și în enciclica „Fratelli Tutti” – că,  atunci când „imigranții sunt ajutați să se integreze, sunt o binecuvântare pentru și în bisericile noastre din Europa”.

„În același timp” – a mai spus – „migrațiile au însoțit și pot sprijini, prin întâlnire, relaționare și prietenie, drumul ecumenic în diferitele țări europene unde credincioșii aparțin în cea mai mare parte comunităților reformate sau ortodoxe”.

Pontiful și-a exprimat aprecierea față de parcursul sinodal al Bisericilor din Italia, spunând că, și datorită activității pastorale a Fundației Migrantes, își propune să considere persoanele migrante ca pe o resursă importantă pentru reînnoirea și misiunea Bisericilor din Europa.

 

11 noiembrie 2021, 12:48