Papa Francisc în Cipru și Grecia, pe urmele Sfinților apostoli Paul și Barnaba
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 30 noiembrie 2021. Vizita papei Francisc în cele două țări mediteraneene cuprinde locuri care au fost marcate de alte călătorii apostolice: cea a lui Ioan Paul al II-lea, în 2001, în Grecia și vizita lui Benedict al XVI-lea, în 2010, în Cipru. Dar și de călătoriile făcute pe aceste meleaguri îmbrățișate de mare, la începuturile creștinismului și ale istoriei misionare, de către sfinții Barnaba și Paul. Cei doi apostoli au călătorit împreună și, împreună, au vestit Evanghelia.
Sfântul Barnaba
Originar din Cipru, sfântul Barnaba s-a stabilit mai târziu la Ierusalim, numărându-se printre primii care au îmbrățișat creștinismul după învierea lui Isus. Tradiția – relatată de Eusebiu din Cezareea și inspirată din scrierile lui Clement din Alexandria – îl consideră pe Barnaba printre cei 72 de ucenici trimiși de Isus în misiunea de a vesti Împărăția lui Dumnezeu și, prin urmare, el se afla deja în cercul adepților lui Cristos. Numele său real era Iosif, dar era supranumit Barnaba, ceea ce înseamnă "fiul îndemnului" sau "fiul mângâierii" (Fap 4,36). Acest nume a inspirat motto-ul călătoriei apostolice a papei Francisc în Cipru: "Mângâie-ne în credință". Barnaba îndeamnă și mângâie și, cu mare generozitate, vinde un câmp pe care îl deține. Apoi, „a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor” pentru nevoile Bisericii (Fap 4,37).
Doi apostoli în misiune
Barnaba este unul dintre cei mai influenți membri ai comunității creștine timpurii. El a fost cel care – a amintit papa emerit, Benedict al XVI-lea, la audiența generală din 31 ianuarie 2007 – a garantat convertirea lui Saul în fața de comunității creștine din Ierusalim, care încă nu se încredea în fostul persecutor (cf. Fap 9,27).
Trimis în Antiohia Siriei, Barnaba a mers la Tars pentru a-l întâlni pe Paul, unde se retrăsese, și a petrecut un an întreg alături de el, dedicându-se evanghelizării acestui important oraș, în a cărui Biserică Barnaba era cunoscut ca profet și învățător (cf. Fap 13,1). Astfel, Barnaba, în momentul primelor convertiri ale păgânilor, și-a dat seama că acesta era ceasul lui Saul, care se retrăsese la Tars, orașul său, și s-a dus acolo pentru a-l căuta. De aceea, s-ar putea spune că, în acel moment important, aproape că l-a restituit pe Paul Bisericii; l-a redat, în acest sens, Bisericii pe apostolul neamurilor". Barnaba a fost trimis în misiune din partea Bisericii Antiohiei împreună cu Paul, făcând călătoria cunoscută cu denumirea de „prima călătorie misionară a apostolului Paul”. În realitate – a explicat papa Benedict al XVI-lea – „a fost o călătorie misionară a lui Barnaba, deoarece el a fost cel cu adevărat responsabil, iar Paul i s-a alăturat în calitate de colaborator". În această primă călătorie, cei doi apostoli au ajuns în unele părți ale Ciprului și în Anatolia centrală și sudică, în Turcia de astăzi, pentru a vesti Învierea Domnului.
Sfinți, dar oameni ca noi
Chiar și căile spre sfințenie pot fi marcate de momente de neînțelegere. Benedict al XVI-lea a amintit la audiența generală din 31 ianuarie 2007: "Cei doi bărbați, Paul și Barnaba, au intrat în conflict la începutul celei de-a doua călătorii misionare, deoarece Barnaba dorea să-l ia ca însoțitor pe Ioan numit Marcu, în timp ce Paul nu, deoarece tânărul se despărțise de ei în timpul călătoriei precedente (cf. Fap 13,13; 15,36-40). Așadar, chiar și printre sfinți există dezacorduri, discordii și controverse. Iar acest lucru mi se pare foarte consolator, pentru că vedem că sfinții nu au "căzut din cer". Sunt oameni ca și noi, cu probleme, unele chiar complicate. Sfințenia nu constă în a nu fi făcut niciodată o greșeală sau în a nu fi păcătuit. Sfințenia crește în capacitatea de convertire, de pocăință".
În ultimele scrisori ale Sfântului Paul – către Filimon și în cea de-a doua scrisoare către Timotei – Ioan numit Marcu însuși este definit de apostolul neamurilor un "colaborator al meu". "Prin urmare, nu faptul de a nu fi greșit niciodată", a explicat papa emerit, "ci capacitatea de reconciliere și de iertare ne face sfinți".
