Căutare

Vatican News
Papa Francisc l-a primit joi, 4 noiembrie 2021, pe președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas Papa Francisc l-a primit joi, 4 noiembrie 2021, pe președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas  (Vatican Media)

La papa Francisc, președintele Palestinei, Mahmoud Abbas

Joi, 4 noiembrie 2021, papa Francisc l-a primit în audiență pe președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas, împreună cu suita. Pe agenda colocviilor cu oficialitățile Sfântului Scaun s-au aflat, printre altele, procesul de pace dintre israelieni și palestinieni, statutul orașului Ierusalim și combaterea oricărei forme de fundamentalism.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
05 noiembrie 2021 – Vatican News. Suveranul Pontif l-a primit joi, 4 noiembrie a.c., pe președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas, împreună cu suita. După întrevederea cu papa Francisc, președintele palestinian a avut o întâlnire cu cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin, însoțit de secretarul pentru Raporturile cu Statele, arhiepiscopul Paul Richard Gallagher.

”În cadrul colocviilor cordiale”, aflăm din comunicatul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, vorbitorii au recunoscut ”bunele raporturi” dintre Sfântul Scaun și Statul Palestina și au abordat ”chestiuni bilaterale de interes reciproc”, subliniind ”necesitatea de a promova fraternitatea umană și coexistența pașnică între diferite credințe”.

”În ceea ce privește procesul de pace dintre israelieni și palestinieni, s-a afirmat necesitatea absolută de a reactiva dialogul direct pentru a se ajunge la soluția celor două state, inclusiv cu ajutorul unui angajament mai viguros din partea Comunității internaționale”.

Cele două părți au reiterat, de asemenea, faptul că ”Ierusalimul trebuie să fie recunoscut de toți drept un loc de întâlnire și nu de conflict, iar statutul său trebuie să salvgardeze identitatea și valoarea sa universală de Oraș Sfânt pentru cele trei religii abramitice, chiar printr-un statut special garantat la nivel internațional”.

În fine, ”s-a vorbit despre urgența de a lucra pentru pace, evitând folosirea armelor și contrastând orice formă de extremism și de fundamentalism”.

05 noiembrie 2021, 09:09