Căutare

Vatican News
La papa Francisc, Surorile Carității Sfintei Ioana Antida Thouret La papa Francisc, Surorile Carității Sfintei Ioana Antida Thouret  (Vatican Media)

Parcursul sinodal, imbold pentru cei consacrați: papa Francisc, Surorilor Sf. Ioana Antida Thouret

Înaintați pe calea carității, care este Cristos, ținând cont că parcursul sinodal reprezintă un imbold și pentru persoanele consacrate: este, pe scurt, îndemnul papei adresat Surorilor Carității Sfintei Ioan Antida Thouret, primite azi în audiență cu ocazia capitolului general al acestei congregații, prezentă și în România. Papa a remarcat importanța temei alese pentru lucrările capitolului general și a îndemnat la solicitudine față de cei din urmă și la ascultarea lor cu blândețe și compasiune.

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
11 octombrie 2021 - Vatican News. 
Papa Francisc a primit luni în audiență participanții la capitolul general al congregației ”Surorile Carității Sfintei Ioan Antida Thouret”, prezente și în România.

În discursul său, papa a subliniat că lucrările capitolului general al acestei congregații s-au desfășurat în aceleași zile în care a început sinodul despre sinodalitate și a mulțumit pentru rugăciunile prin care surorile însoțesc parcursul sinodal. În același timp, a spus papa Francisc, ”mă folosesc de această coincidență pentru a evidenția că angajamentul pe care ni-l asumăm ca Biserică pentru a crește în sinodalitate este un imbold puternic și pentru Institutele de Viață Consacrată. În special voi, consacratele, sunteți o prezență de neînlocuit în marea comunitate pe cale care este Biserica. Îmi vine în minte imaginea lui Isus care parcurge drumurile Galileei, Samariei și Iudeei: împreună cu El sunt discipolii, iar printre ei multe femei. Cunoaștem numele unora dintre ele (cf. Luca 8,1-3). Îmi place să mă gândesc că voi, consacrate, sunteți o prelungire a acelei prezențe feminine care mergea împreună cu Isus și cu Cei Doisprezece, împărtășind misiunea și dându-și propria contribuție specifică”.

Remarcând, în continuarea discursului său, că tema capitolului general era ”A porni din nou din Betania, cu solicitudinea Martei și ascultarea Mariei”, papa s-a întrebat: ”Iar voi, Surori ale Carității, în ce fel participați mai specific la această cale? Care este contribuția voastră originală? Vă las aceste întrebări care, natural, nu au răspunsuri gata făcute, confecționate dinainte. Răspunsurile care nu sunt confecționate dinainte sunt cele mai bune... Dar mi se pare că în tema capitolului vostru general este cuprins deja un răspuns”, unde prezența a două femei, Marta și Maria, oferă două nume și două chipuri.
Papa Francisc: ”Două discipole care au avut un loc foarte important în viața lui Isus și a Celor Doisprezece, după cum se vede bine în Evanghelii. Acest lucru confirmă că, mai întâi de toate, ca femei și ca botezate, adică discipole ale lui Isus, voi sunteți o prezență vie în Biserică, participând la comuniunea și misiunea ei. Nu trebuie să uităm niciodată ceea ce stă la bază, botezul, pentru că aici este rădăcina celorlalte. Pornind de la această rădăcină, Dumnezeu a făcut să crească în voi planta vieții consacrate, după carisma Sfintei Ioana Antida”.

Alte două cuvinte din tema capitolului general, solicitudine și ascultare, au fost evidențiate în continuare de papa Francisc în discursul său. ”Sunt sigur”, a afirmat, ”că dacă veți reuși cu adevărat să trăiți solicitudinea și ascultarea, după pilda sfintelor surori Marta și Maria din Betania, veți continua să oferiți contribuția voastră, o contribuție prețioasă pentru drumul întregii Biserici. În special, solicitudinea față de cei săraci și ascultarea celor săraci”. 
Papa Francisc: ”În această privință, voi sunteți experte. Sunteți experte nu prin cuvinte, ci prin fapte, prin istoria atâtor surori ale voastre care și-au dat viața pentru aceasta, în solicitudinea și în ascultarea apropiate: față de persoanele în vârstă, bolnave, marginalizate; față de cei mici și de cei din urmă cu blândețea și compasiunea lui Dumnezeu. Acestea construiesc Biserica, o fac să înainteze pe cale în viața lui Cristos, Cel care este calea carității”.

11 octombrie 2021, 13:39