Căutare

Vatican News
Papa Francisc a anunțat numirea episcopală a mons. Dieudonné Datonou, actualul organizator al călătoriilor apostolice. Papa Francisc a anunțat numirea episcopală a mons. Dieudonné Datonou, actualul organizator al călătoriilor apostolice.  (Vatican Media)

Papa Francisc anunță numirea episcopală a mons. Dieudonné Datonou, organizator al călătoriilor pontificale

Papa Francisc a anunțat numirea episcopală a actualului organizator al călătoriilor sale pontificale, mons. Dieudonné Datonou. Diplomatul din cadrul Secretariatului de Stat care a pregătit pelerinajul istoric al papei în Irak urmează să fie numit la conducerea unei nunțiaturi apostolice, încheindu-și astfel misiunea de organizator al călătoriilor pontificale.

Cetatea Vaticanului – Andrea Tornielli / Adrian Dancă
12 septembrie 2021 – Vatican News
. În timpul călătoriei apostolice spre Budapesta, duminică 12 septembrie a.c., papa Francisc a anunțat că actualul organizator al călătoriilor pontificale, mons. Dieudonné Datonou, va fi numit episcop.

La fel a făcut Sfântul Paul al VI-lea, pe 5 ianuarie 1964, când a anunțat numirea episcopală a mons. Jacques Martin, care organizase pelerinajul istoric al pontifului italian în Țara Sfântă. Într-o splendidă zi însorită, după ce s-a rugat în locul în care Isus i-a încredințat primatul Sfântului apostolul Petru și după ce vizitase casa aceluiași apostol din Cafarnaum, Sfântul Paul al VI-lea sosise pe Muntele Fericirilor. Aici a anunțat numirea episcopală a mons. Jacques Martin, prelat francez al Secretariatului de Stat, care pregătise pelerinajul istoric în Țara Sfântă, prima călătorie apostolică internațională a pontifilor din era modernă.

După 57 de ani, în dimineața duminicii de 12 septembrie 2021, papa Francisc a făcut un gest asemănător, anunțând jurnaliștilor care îl însoțeau în avion numirea episcopală a mons. Dieudonné Datonou, prelat din serviciul diplomatic al Secretariatului de Stat. Mons. Datonou a organizat călătoria apostolică din aceste zile la Budapesta și în Slovacia, dar și pelerinajul istoric al papei Francisc în Irak, în luna martie a anului curent.

Mons. Dieudonné Datonou își ia, astfel, rămas bun de la conducerea organizării călătoriilor apostolice și, făcând parte din serviciul diplomatic, urmează să fie numit la conducerea unei nunțiaturi apostolice.

12 septembrie 2021, 16:54