Căutare

Sfintii coreeni Sfintii coreeni 

Papa: Sfântul Andrei Kim, un mărturisitor exemplar al lui Cristos în timpuri dificile

Sfântul Părinte a transmis un Mesaj credincioșilor din Coreea de Sud cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea sfântului Andrei Kim Taegon (21 august 1821), primul preot catolic coreean, martirizat în 1846.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

21 august 2021 – Vatican News. „Această fericită ocazie” – se spune în Mesajul papei Francisc – „oferă prilejul de a înălța rugăciunea noastră către Dumnezeu Tatăl care a voit să ne dăruiască în persoana sfântului Andrei Kim un mărturisitor exemplar al unei credințe eroice și un neobosit apostol al evanghelizării în timpuri dificile, marcate de persecuții și suferințe pentru poporul vostru”.

„El, împreună cu Însoțitorii săi, a demonstrat cu fericită speranță că binele prevalează întotdeauna, pentru că iubirea lui Dumnezeu învinge ura. Și azi, în fața atâtor manifestări ale celui rău care desfigurează chipul frumos al omului, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, trebuie să redescoperim importanța misiunii fiecărui botezat, care este chemat să fie oriunde făuritor de pace și de speranță, dispus, asemenea Bunului Samaritean, să se aplece asupra rănilor celor care au nevoie de iubire, de ajutor, sau doar de o privire fraternă” – se citește în Mesajul papei Francisc cu ocazia împlinirii, pe 21 august 2021, a 200 de ani de la nașterea sfântului Andrei Kim Taegon (21 august 1821).

Pontiful adresează mulțumiri din inimă întregii comunități ecleziale coreene pentru marea generozitate în sprijinirea campaniei de vaccinare împotriva infecției cu Covid-19 în favoarea țărilor mai sărace. „Sensibilitatea și atenția voastră față de membrele cele mai vulnerabile ale Trupului lui Cristos încurajează punerea în slujba altora și, în același timp, reprezintă un puternic îndemn pentru o mai mare implicare în favoarea cauzei celor din urmă” – se evidențiază în Mesajul papei Francisc adresat credincioșilor coreeni.

Sfântul Părinte a formulat speranța ca cei care se implică în favoarea reconcilierii în Peninsula coreeană să continue –  cu un angajament reînnoit – să fie buni făuritori de pace, încurajându-i pe toți la un dialog respectuos și constructiv în favoarea unui viitor tot mai luminos. 

La finalul Mesajului, papa Francisc a invocat asupra credincioșilor coreeni mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a martirilor coreeni.

21 august 2021, 17:15