Căutare

Vatican News
Papa Francisc salută participanții la întâlnirea Rețelei Internaționale a Legislatorilor Catolici. Papa Francisc salută participanții la întâlnirea Rețelei Internaționale a Legislatorilor Catolici.  (Vatican Media)

Papa Francisc: Politicienii să îndrume tehnologia spre binele integral al omului

”Încă de la început, voi ați însoțit, susținut și promovat activitatea Sfântului Scaun ca mărturisitori ai Evangheliei în slujirea țărilor voastre și a comunității internaționale”: cu aceste cuvinte, papa Francisc a întâmpinat participanții la întâlnirea organizată de International Catholic Legislators Network, primiți în audiență vineri, 27 august 2021, în Cetatea Vaticanului. Participanții erau însoțiți de arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schönborn, și de președintele grupului, pro

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
27 august 2021 – Vatican News. Papa Francisc a primit vineri în audiență participanții la întâlnirea organizată de Rețeaua Internațională a Legislatorilor Catolici (International Catholic Legislators Network). Înființată în 2010 la inițiativa cardinalului austriac Christoph Schonborn și a parlamentarului britanic David Alton, membru catolic al Camerei Lorzilor, Rețeaua Internațională a Legislatorilor Catolici se întâlnește anual la Frascati, lângă Roma, pentru momente de rugăciune, posibilitatea de a se spovedi și pentru un schimb de idei privind temele urgente din actualitatea internațională.

Participanții erau însoțiți de arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schönborn, și de președintele grupului internațional de parlamentari, profesorul Alting von Geusau. Printre cei prezenți la întâlnirea cu papa Francisc se afla, cu această ocazie, patriarhul Bisericii Siro-Ortodoxe, B.S. Ignatius Aphrem II.

La începutul discursului său, papa și-a cerut scuze pentru faptul că nu vorbește în picioare, așa cum a făcut la întâlnirile din anii trecuți, dat fiind că acum se află încă în perioada post-operatorie.

În actualul ”moment critic al istoriei”, pontiful a remarcat că încă de la înființare, membrii acestui grup de parlamentari catolici au însoțit, susținut și promovat ”activitatea Sfântului Scaun ca mărturisitori ai Evangheliei” în serviciul respectivelor țări și al comunității internaționale, în spirit de ”iubire față de Biserică și de colaborare la misiunea acesteia”. În același timp, contextul pandemiei de Covid-19 arată că este mai important ca niciodată rolul parlamentarilor, aceștia fiind chemați să colaboreze la reînnoirea integrală a comunităților și a societății întregi. ”Nu doar pentru a învinge virusul și nici pentru a ne întoarce la situația precedentă pandemiei, ceea ce ar fi o înfrângere, ci pentru a înfrunta cauzele profunde pe care criza le-a scos la vedere și le-a amplificat: sărăcia, inegalitatea socială, șomajul răspândit și lipsa accesului la educație. Frați și surori, dintr-o criză nu se iese la fel: vom ieși mai buni sau mai răi. Dintr-o criză nu se iese singuri: vom ieși împreună ori nu vom putea ieși”.

Pontiful a remarcat mai departe că ”într-o epocă de perturbări și de polarizare politică, parlamentarii și politicienii, în general, nu se bucură de o mare apreciere. Acest fapt nu este nou. Cu toate acestea, ce vocație mai înaltă există dacă nu aceea de a servi binele comun și de a da prioritate bunăstării tuturor, mai înainte de interesul personal? Obiectivul vostru trebuie să fie mereu acesta pentru că o bună politică este indispensabilă pentru fraternitatea universală și pacea socială” (Fratelli tutti, 176).

Una dintre cele mai mari provocări ale epocii noastre, a spus în continuare papa Francisc, o reprezintă ”administrarea tehnologiei pentru binele comun”. Dacă pe de o parte este just a recunoaște că tehnologia modernă a mărit calitatea vieții, pe de alta, e necesar ca beneficiile științei să nu fie reglementate doar de forțele pieței, dar și de orientările autorităților publice și ale adunărilor legislative astfel încât inovațiile să nu pună în pericol demnitatea ființei umane. În acest sens, papa a exemplificat plaga pornografiei infantile, exploatarea datelor personale, atacurile asupra infrastructurilor vulnerabile precum spitalele, dar și răspândirea falsităților prin social-media. ”O legislație atentă poate și trebuie să călăuzească evoluția și aplicarea tehnologiei pentru binele comun”, a întărit Sfântul Părinte.

Papa a încurajat grupul parlamentarilor catolici să-și ”asume îndatorirea unei serioase și profunde reflecții morale asupra riscurilor și oportunităților cuprinse în progresul științific și tehnologic, astfel încât legislația și normele internaționale care le reglementează să se poată concentra asupra promovării dezvoltării umane integrale și a păcii, nu a progresului ca scop în sine”.

Evident, a recunoscut pontiful, ”parlamentarii oglindesc punctele de forță și de slăbiciune ale celor pe care îi reprezintă, fiecare cu o specificitate de pus în serviciul binelui tuturor. Angajamentul cetățenilor, în diferitele domenii de participare socială, civilă și politică, este absolut necesar. Suntem cu toții chemați să promovăm spiritul de solidaritate, pornind de la necesitatea persoanelor mai vulnerabile și dezavantajate. Cu toate acestea, pentru a vindeca lume, greu încercată de pandemie, și pentru a construi un viitor mai inclusiv și sustenabil în care tehnologia să slujească necesitățile umane și să nu ne izoleze unii de alții, este nevoie nu doar de cetățeni responsabili, dar și de lideri pregătiți și însuflețiți de principiul binelui comun”.

”Dragi prieteni”, a spus papa la finalul discursului său, ”Domnul să vă ajute să fiți ferment al unei renașteri a minții, inimii și spiritului, mărturisitori de iubire politică pentru cei mai vulnerabili pentru ca, slujindu-i pe aceștia, să-I puteți sluji Lui în tot ceea ce faceți”.

27 august 2021, 13:12