Căutare

Vatican News
Papa susține Veghea de Rusalii a Bisericii Catolice din Țara Sfântă Papa susține Veghea de Rusalii a Bisericii Catolice din Țara Sfântă 

Papa susține Veghea de Rusalii a Bisericii Catolice din Țara Sfântă

Papa Francisc îi îndeamnă pe toți păstorii sufletești din lume să se unească spiritual la Veghea de Rusalii din Țara Sfântă, celebrată în biserica Sfântul Ștefan din Ierusalim, organizată de Adunarea Ordinarilor Catolici din Țara Sfântă.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinș

21 mai 2021 – Vatican News. Biserica universală se alătură spiritual Veghii de Rusalii celebrată la Ierusalim, după cum a anunțat papa Francisc vineri, 21 mai, la finalul discursului adresat noilor ambasadori nerezidenți acreditați pe lângă Sfântul Scaun. Papa a îndemnat Bisericile din întreaga lume să se roage și să implore pacea în Țara Sfântă, alăturându-se spiritual cu Veghea de rugăciune de Rusalii, promovată de Adunarea Ordinarilor Catolici din Țara Sfântă.

“Gândul meu se îndreaptă spre ceea ce se întâmplă în aceste zile în Țara Sfântă” – a spus papa Francisc, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru decizia opririi ciocnirilor armate. Pontiful și-a exprimat speranța parcurgerii căilor dialogului și păcii.

Sâmbătă, 22 mai, în cursul serii, se va celebra Veghea de Rusalii în Biserica Sfântul Ștefan din Ierusalim, „implorând darul păcii”.

„Profit de ocazie” – a adăugat papa – „ pentru a cere păstorilor sufletești și credincioșilor Bisericii Catolice să se unească cu ei în rugăciune. Din fiecare comunitate, să se înalțe rugăciuni de implorare către Duhul Sfânt astfel încât israelienii și palestinienii să găsească calea dialogului și a iertării, pentru a fi perseverenți în edificarea păcii și a dreptății, deschizându-se – pas cu pas – speranței comune și conviețuirii între frați”. Aceste cuvinte sunt un ecou al apelului la pace în Țara Sfântă, adresat de pontif duminică, 16 mai a.c., la rugăciunea antifonului marian „Regina Coeli”. 

21 mai 2021, 13:31