Căutare

Apropierea papei Francisc față de India, afectată de Covid-19 Apropierea papei Francisc față de India, afectată de Covid-19 

Apropierea papei Francisc față de India, afectată de Covid-19

Papa Francisc a trimis un lung mesaj cardinalul Oswald Gracias, arhiepiscop de Mumbai și președinte al Conferinței Episcopale din India. În scrisoare, pontiful asigură de rugăciunile sale pentru victime și invocă „perseverență, forță și pace” pentru cei bolnavi și rudele lor, pentru personalul medical și echipele de salvare.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

7 mai 2021 – Vatican News.  Grămezile de lemne nu ard doar cadavrele lăsate în urmă de furia pandemiei ci și lacrimile unei țări care nu mai reușește să țină pasul cu virusul implacabil. Patru mii de morți pe zi, 380 de mii de infectați în ultimele 24 de ore. Sunt date care indică milioane de cazuri pe lună. India – care a bătut un înfricoșător record în privința pandemiei de coronavirus – duce o luptă inegală împotriva răspândirii infecției, deși au fost alocate sume imense pentru vaccinuri și sectorul sanitar – aproximativ 7 miliarde de dolari.  

„Profunda mea solidaritate”

Situația dramatică din India, despre care relatează zilnic mijloacele de comunicare în masă, l-a determinat pe papa Francisc să-și exprime în scris sentimentele de apropiere față de populația din marea țară asiatică și față de comunitatea de credincioși.

„În acest moment în care atât de munți oameni din India suferă în contextul situației de urgență sanitară, vă scriu pentru a transmite din toată inima solidaritatea și apropierea spirituală față de toți locuitorii țării” – scrie papa Francisc în lungul mesaj destinat cardinalului Oswald Gracias, arhiepiscop de Mumbai și președinte al episcopatului local.

Aproape de toți

În mesaj, pontiful îi amintește pe toți cei a căror existență a fost traversată de coronavirus. „Gândurile mele” – scrie pontiful – „se îndreaptă spre toți cei bolnavi și familiile lor, spre cei care-i asistă pe bolnavi și în special spre cei care plâng moartea celor dragi. De asemenea, mă gândesc la numeroșii medici și asistenți medicali, la lucrătorii din spitale, la șoferii de ambulanțe și la cei care muncesc neobosit pentru a răspunde la situația de urgență în care se află frații și surorile lor. Cu profundă recunoștință, invoc asupra tuturor darurile lui Dumnezeu – de perseverență, putere și pace”. 

Papa Francisc și-a exprimat gratitudinea și față de Biserica Catolică din India pentru operele de caritate și solidaritate “făcute în slujba tuturor”. Pontiful a evidențiat “generozitatea demonstrată de numeroși tineri care se implică activ” în favoarea semenilor loviți de pandemie. În încheiere, Sfântul Părinte îi încredințează milostivirii divine pe “credincioșii care și-au pierdut viața, și pe numeroșii preoți și persoane consacrate care au murit din cauza pandemiei”.“

În aceste zile de imensă suferință putem fi cu toții consolați de speranța care se naște din Paște și din credința noastră de nezdruncinat în promisiunea învierii și a vieții celei noi în Cristos”.


 

 

 

 

07 mai 2021, 11:10