Căutare

Vatican News
Papa Francisc, în vizită la nevoiașii care așteptau să fie vaccinați în Aula Paul al VI-lea. Papa Francisc, în vizită la nevoiașii care așteptau să fie vaccinați în Aula Paul al VI-lea. 

Onomastica papei Francisc: un vaccin și o surpriză pentru persoanele sărace (video)

De ziua numelui, Sfântul martir Gheorghe (Jorge), papa Francisc însoțește cu apropierea sa persoanele sărace care primesc a doua doză a vaccinului în structurile sanitare ale Cetății Vaticanului. Este vorba de un grup de aproximativ 600 de oameni, bărbați și femei, din cei aproximativ 1.400 de beneficiari ai campaniei începută în timpul Săptămânii Sfinte de Elemozineria Apostolică în colaborare cu diverse asociații de binefacere. Împreună cu vaccinul, aceste persoane primesc, de asemenea, o surpriză din partea papei.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
23 aprilie 2021 – Vatican News
. Vineri, 23 aprilie 2021, ziua comemorării liturgice a Sfântului martir Gheorghe – onomastica papei Francisc, care la botez a primit numele Gheorghe Marius (Jorge Mario) – persoanele sărace sunt în centrul atenției pontifului: informează printr-un comunicat de presă Elemozineria Apostolică, instituția Vaticanului care se ocupă direct de inițiativele caritabile ale papei.

Este vorba de un grup de 600 de persoane, dintre cele mai vulnerabile și marginalizate, care primesc în spațiile din Aula Paul al VI-lea, în Cetatea Vaticanului, cea de-a doua doză a vaccinului anti-Covid-19. Acești bărbați și femei, se mai spune în comunicatul de presă, fac parte din cei aproximativ 1.400 de beneficiari ai campaniei de vaccinare începută în timpul Săptămânii Sfinte de Elemozineria Apostolică în colaborare cu diverse asociații de voluntariat și de binefacere.

În afară de primirea vaccinului, persoanele respective participă la sărbătoarea organizată pentru onomastica pontifului, în cadrul căreia primesc o surpriză din partea sa.

Elemozineria Apostolică, se menționează la finalul comunicatului de presă, profită de această ocazie și mulțumește pentru generozitatea lor numeroaselor persoane și organizații care au participat la inițiativa ”Vaccinul oferit” (”Vaccino sospeso”) și, printr-un simplu gest de apropiere, au ajutat mai multe țări, lipsite de orice altă posibilitate, să aibă acces la vaccin.

Actualizare:
Un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, publicat vineri, 23 aprilie a.c., informează că ”astăzi, papa Francisc, în ziua sa onomastică, câteva minute după ora 10.30, a mers în antreul Aulei Paul al VI-lea ca să facă o vizită persoanelor care trăiesc în condiții de necesitate, primite și însoțite de unele asociații romane, în timp ce așteptau să fie vaccinate. Papa i-a salutat pe cei prezenți, aflați de-a lungul traseului pregătit în Aulă pentru vaccinare, de la intrare până în zona de așteptare după efectuarea procedurii. La finalul traseului, papa s-a oprit ca să ofere un ou de ciocolată, care a fost distribuit tuturor de voluntari, respectând măsurile sanitare prevăzute. La ieșire, cei prezenți au intonat un cântec de urări pentru onomastica Sfântului Părinte, care s-a oprit să vorbească cu mai mulți voluntari, într-o atmosferă festivă și de afecțiune, mulțumindu-le și îndemnându-i ”să continue în acest efort”. Prin intermediul elemozinarului apostolic (card. Konrad Krajewski – n.r.), Sfântul Părinte a adresat cuvinte de gratitudine față de cei care au contribuit la efectuarea procedurii de vaccinare și la inițiativa Vaccinul Oferit (Vaccino Sospeso – n.r.), care va permite distribuirea vaccinului la foarte mulți oameni care așteaptă să fie vaccinați în țările mai sărace. Câteva minute după ora 11.00, papa Francisc s-a întors la reședința sa din Casa Sfânta Marta”.

Papa Francisc și cei nevoiași vaccinați în Vatican
23 aprilie 2021, 10:34