Rugăciunea, respirația creștinului și a Bisericii: cateheza papei Francisc la audiența generală

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
14 aprilie 2021 – Vatican News. ”Biserica, învățătoare a rugăciunii” a fost tema catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 14 aprilie 2021. Restricțiile sanitare impuse din cauza pandemiei au făcut ca și de această dată audiența generală să se desfășoare în biblioteca Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului.

La începutul catehezei, a fost proclamată o pericopă din Faptele Apostolilor (4,23-24.29-31) cu rugăciunea pe care Petru și Ioan o înalță împreună cu prima comunitate creștină: ”Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte sunt în ele, [...] îngăduie servitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala şi întinde-ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin numele slujitorului tău sfânt, Isus!”. Pe când se rugau, subliniază autorul sacru, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi, iar toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

”Biserica este o mare școală de rugăciune”, a spus papa la începutul catehezei. ”Mulți dintre noi au învățat să silabisească primele rugăciuni stând pe genunchii părinților sau ai bunicilor”, dar mai târziu, în viața unui creștin au loc alte întâlniri, cu alți mărturisitori și învățători ai rugăciunii.
Papa Francisc: ”Viața unei parohii și a oricărei comunități creștine este ritmată de timpii liturgiei și ai rugăciunii comunitare. Darul acela pe care în copilărie l-am primit cu simplitate, ne dăm seama că este un patrimoniu mare și foarte bogat și că experiența rugăciunii merită să fie aprofundată din ce în ce mai mult. Haina credinței nu este apretată, se dezvoltă odată cu noi. Nu este înțepenită, crește, chiar și prin momente de criză și de învieri, mai mult, nu se poate crește fără momente de criză pentru că criza este cea care te face să crești: este un mod necesar pentru a crește intrarea în criză”.

S-ar putea spune, de aceea, că ”respirația credinței este rugăciunea: creștem în credință atât cât învățăm a ne ruga. După anumite treceri ale vieții, ne dăm seama că fără credință nu am fi reușit să rezistăm și că rugăciunea a fost tăria noastră. Nu doar rugăciunea personală, dar și rugăciunea fraților și a surorilor, precum și a comunității care ne-a însoțit și susținut, a oamenilor care ne cunosc, a celor cărora le cerem să se roage pentru noi”.

Este unul din motivele pentru care în Biserică înfloresc fără încetare comunități și grupuri dedicate rugăciunii. Unii creștini, apoi, simt chiar chemarea de a face din rugăciune activitatea principală a zilei. În același timp, în Biserică există mănăstiri, conventuri, schituri unde trăiesc persoane consacrate lui Dumnezeu și care deseori devin centre de iradiere spirituală. Sunt comunități de rugăciune care iradiază spiritualitate, ”celule vitale nu doar pentru țesutul bisericesc, dar și pentru societate. Să ne gândim, de exemplu, la rolul pe care l-a avut monahismul pentru nașterea și creșterea civilizației europene, dar și în alte culturi. A se ruga și a lucra în comunitate ajută lumea să meargă mai departe, sunt un motor”.

”Totul în Biserică se naște în rugăciune și totul crește datorită rugăciunii”, a spus mai departe papa, iar atunci ”când Dușmanul, Cel rău, vrea să combată Biserica, o face mai întâi de toate încercând să epuizeze izvoarele ei, împiedicând-o să se roage”.
Papa Francisc: ”De exemplu, vedem aceasta în anumite grupuri care se pun de acord să aducă reforme bisericești, schimbări în viața Bisericii. Sunt organizații, sunt media care-i informează pe toți, dar nu se vede rugăciunea, nu se roagă. Trebuie să schimbăm cutare lucru, trebuie să luăm această decizie un pic cam tare... Este interesantă propunerea, prezintă interes, numai prin discuții, numai prin media, dar rugăciunea unde este? Rugăciunea este cea care deschide ușa în fața Spiritului Sfânt, cel care inspiră pentru a merge mai departe. Schimbările în Biserică fără rugăciune nu sunt schimbări ale Bisericii, sunt schimbări ale unor grupuri. (...) Dacă încetează rugăciunea, pentru o vreme se pare că toate pot merge mai departe ca întotdeauna, din inerție, dar după o scurtă vreme Biserica își dă seama că a devenit ca un înveliș mort, că a pierdut axul portant, că nu mai are izvorul căldurii și al iubirii”.

La saluturile finale, papa a îndemnat credincioșii de limba italiană ca, în atmosfera bucuriei pascale, să se dispună la slujirea Evangheliei și a fraților, iar la nelipsitul salut adresat ca de obicei bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa i-a îndemnat pe toți ”să conducă o existență generoasă, edificată pe stâncă, pe Cristos, unica și trainica noastră speranță”.

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, urmată de binecuvântarea apostolică ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.