Papa Francisc însoţit de copii la procesiunea "Via Crucis" din Vinerea Sfântă
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
25 martie 2021 – Vatican News. Cei douăzeci de copii şi adolescenţi din Roma şi Foligno vor fi alături de papa Francisc la "Via Crucis" din acest an, însă protagoniştii implicaţi în pregătirea meditaţiilor sunt mult mai numeroşi. Textele vor fi citite de patru dintre aceştia, în Piaţa San Pietro care, din cauza pandemiei de Covid-19, va fi şi în acest an aproape pustie, fără prezenţa numeroasă a credincioşilor. Patruzeci de copii vor face parte din publicul de pe esplanada bazilicii San Pietro, ca reprezentaţi ai celor 500 de copii de la cursurile de catehism – pentru primirea Primei Sfinte Împărtăşanii şi a Mirului – din parohia romană "Sfinţii martiri ugandezi". De asemenea, ei îi vor reprezenta şi pe cei 145 de cercetaşi din localitatea italiană Foligno şi, de asemenea, pe cei 30 de copii din două case de tip familial din Roma.
Textele meditaţiilor şi desenele ataşate lor ne vor însoţi în evocarea, alături de pontif, a pătimirii şi morţii Domnului nostru Isus Cristos.
«M-au mişcat reflecţiile lor asupra întâlnirii lui Isus cu mama sa» – a spus părintele Luigi D'Errico, paroh în cartierul roman Ardeatino amintind cuvintele unuia dintre copii care spune: "Cât a suferit Isus răstignit văzându-şi mama plângând la picioarele crucii!" Este un gând firesc ce reflectă relaţia intensă dintre copii şi părinţii lor – a spus prelatul, comentând una dintre reflecţiile conţinute în Meditaţiile Căii Sfintei Cruci di acest an.
Părintele D'Errico – care este şi referent la Vicariatul de Roma, privind îngrijirea pastorală a persoanelor cu dizabilităţi – a mai spus: «Copiii noştri de la cursurile de catehism au fost foarte afectaţi de riscul de a se îmbolnăvi şi de a fi izolaţi, de a rămâne singuri. Şi, gândindu-se la drumul Calvarului, au înţeles că Isus a fost abandonat, că a rămas singur, doar cu mama lui şi cu prietenii cei mai apropiaţi.» Amintind totodată participarea copiilor la cursurile şcolare de la distanţă, modalitatea folosită şi pentru a participa la cursurile de catehism, părintele Luigi a evidenţiat importanţa de a participa la Via Crucii, chiar şi prin intermediul televiziunii, pentru a fi cumva împreună şi a nu rămâne singuri, izolaţi.
Alături de cei patru copii care vor citi meditaţiile – câte unul pentru fiecare realitate educaţională implicată în redactarea textelor – alţi opt copii şi adolescenţi vor purta crucea şi alţi opt vor purta torţele aprinse în procesiunea de-a lungul celor 14 staţiuni ale Căii Sfintei Cruci care vor trasa un cerc în jurul obeliscului din Piaţa San Pietro.
"Meditaţiile pentru Via Crucis au fost concepute într-o acţiune corală" – explică Alessandro Bitocchi, liderul cercetaşilor "Foligno I", explicând că fiecare dintre băieţi şi fete şi-a adus contribuţia. Tot astfel au fost realizate desenele, autorii acestora fiind micuţii oaspeţi din două case de tip familial din Roma angajate în combaterea disconfortului copiilor şi tinerilor. Ei au realizat desene foarte precise, ce exprimă o atenţie deosebită faţă de suferinţa umană.