Căutare

Vatican News
Papa Francisc la rugăciunea "Angelus" de duminică, 14 martie 2021, din Piaţa San Pietro Papa Francisc la rugăciunea "Angelus" de duminică, 14 martie 2021, din Piaţa San Pietro 

Să ne deschidem inimile către iubirea infinită a lui Dumnezeu: papa Francisc, la "Angelus"

La rugăciunea mariană "Îngerul Domnului", papa Francisc a amintit că a patra duminică din Postul Mare este numită în latină "Laetare" care înseamnă "Bucură-te", acest mesaj de bucurie fiind inima credinţei creştine, al cărei fundament constă în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, o iubire într-atât de mare încât l-a dat pe unicul Fiu (cf In 3, 16).

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

14 martie 2021 – Vatican News. Oprindu-se asupra Evangheliei din liturgia duminicii, în care se relatează despre dialogul dintre Isus şi Nicodim, fragment luat din Evanhelia după sfântul Ioan, capitolul 3, versetele 14-21, pontiful a vorbit despre modul în care Isus i se prezintă lui Nicodim care, ca orice membru al poporului lui Israel, îl aştepta pe Mesia, identificându-l cu un om puternic în măsură să judece lumea cu putere. «Însă, Isus pune această aşteptare în criză, prezentându-se sub trei aspecte: cel al Fiului omului înălţat pe cruce; cel al Fiului lui Dumnezeu trimis în lume pentru mântuire; şi cel al luminii care îi deosebeşte pe cei care urmează adevărul de cei care urmează minciuna» – explică pontiful.  

Oprindu-se asupra celor trei aspecte, papa Francisc a spus: «Isus se prezintă în primul rând ca Fiul omului (vv. 14-15). Textul face aluzie la povestea şarpelui de bronz (cf. Num 21,4-9), care, prin voia lui Dumnezeu, a fost ridicat de Moise în deşert când poporul fusese atacat de şerpi otrăvitori; oricine era muşcat şi se uita la şarpele de bronz era vindecat. În mod similar, Isus a fost ridicat pe cruce şi oricine crede în El este vindecat de păcat şi trăieşte.

Al doilea aspect este cel al Fiului lui Dumnezeu (vv. 16-18). Dumnezeu Tatăl iubeşte bărbaţii şi femeile până la punctul de a-şi "dărui" Fiul: l-a dat prin Întrupare şi l-a dat prin predarea lui morţii. Scopul darului lui Dumnezeu este viaţa veşnică a oamenilor: Dumnezeu, de fapt, îl trimite pe Fiul său în lume nu pentru a-l condamna, ci pentru ca lumea să poată fi mântuită prin Isus. Misiunea lui Isus este o misiune de mântuire pentru toţi.

Al treilea nume pe care Isus şi-l atribuie este "lumină" (vv. 19-21). Evanghelia spune: "lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina" (v. 19). Venirea lui Isus în lume provoacă o alegere: oricine alege întunericul se confruntă cu o judecată de condamnare, cine alege lumina va avea o judecată de mântuire. Judecata este întotdeauna consecinţa liberei alegeri a fiecăruia: cine practică răul caută întunericul; răul se ascunde întotdeauna, se acoperă. Cine împlineşte adevărul, adică cine practică binele, iese la lumină, luminează calea vieţii. Cine merge în lumină, cine se apropie de lumină, nu poate face decât fapte bune. Aceasta este ceea ce suntem chemaţi să facem cu mai mult angajament în timpul Postului Mare: să întâmpinăm lumina în conştiinţa noastră, pentru a ne deschide inimile către iubirea infinită a lui Dumnezeu, către mila lui plină de iubire şi bunătate, către iertarea sa.»

«Fie ca Maica Preasfântă să ne ajute să nu ne temem să ne lăsăm "puşi în criză" de Isus. Este o criză sănătoasă, pentru recuperarea noastră; astfel încât bucuria noastră să fie deplină.» – a spus pontiful în încheierea cuvântului de învăţătură care a însoţit rugăciunea mariană "Angelus" din cea de-a patra Duminică din timpul Postului Mare, rostită împreună cu credincioşii adunaţi în Piaţa San Pietro.

14 martie 2021, 13:19