Căutare

Vatican News
Mesajul de Crăciun ”Urbi et Orbi” al papei Francisc. Mesajul de Crăciun ”Urbi et Orbi” al papei Francisc.  (Vatican Media)

Urbi et Orbi. Papa Francisc: Tatăl ceresc L-a dăruit pe Fiul său pentru ca noi să devenim frați

Vineri, 25 decembrie 2020, la ora Romei 12.00, papa Francisc a transmis tradiționalul mesaj de Crăciun ”Urbi et Orbi”, însoțit de binecuvântarea apostolică. Din cauza pandemiei, ceremonia s-a desfășurat în Aula Binecuvântărilor, din interiorul Palatului Apostolic. Criza sanitară și economică globală, a evidențiat papa, scoate mai mult ca oricând în evidență necesitatea unei reale fraternități între oameni și popoare. Vibrant, mesajul său privind accesul celor săraci la vaccinuri și cure sanitare. Papa a îndemnat la a redescoperi familia ca ”leagăn de viață și credință”, ”izvor de pace pentru întreaga umanitate”.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
25 decembrie 2020 – Vatican News. ”Dragi frați și surori, Un copil s-a născut pentru noi (Isaia 9,5). A venit ca să ne mântuiască! El ne vestește că durerea și răul nu sunt ultimul cuvânt. A se resemna în fața violențelor și injustițiilor ar însemna a refuza bucuria și speranța Crăciunului”: a spus papa Francisc în mesajul de Crăciun ”Urbi et Orbi”.

Tradiționala ceremonie pentru mesajul de Crăciun, însoțit de binecuvântarea apostolică ”Urbi et Orbi”, nu s-a desfășurat ca de obicei la balconul central al bazilicii San Pietro, ci în interiorul Palatului Apostolic, mai precis în Aula Binecuvântărilor, pentru a nu oferi ocazia pentru formarea unor grupuri mari de romani și pelerini. În plus, restricțiile foarte severe privind circulația persoanelor în aceste zile de sărbătoare ar fi supus unui pericol sanitar mii de oameni care ar fi dorit să-l vadă pe papa Francisc și să primească binecuvântarea apostolică.

Ceremonia a început la ora Romei 12.00 și a fost transmisă live în streaming pe canalul Youtube Vatican News, preluată în mondoviziune, dar și în direct la Televiziunea Română, pe canalele TVR2, TVR Moldova și TVR International Europa de Vest.

Mesajul de Crăciun al papei a făcut referințe la uriașa criză sanitară și economică provocată de pandemia de Coronavirus, dar și la situațiile critice din diferite țări și continente, unde violențele armate și semnele de speranță își dispută întâietatea. Pontiful a pledat pentru accesul celor mai săraci la vaccinurile anti-Covid. Lumina Nașterii Domnului, a remarcat papa în mesajul său, scoate la iveală, mai mult ca niciodată, nevoia de fraternitate între oameni și între națiuni. Aceste timpuri de pandemie au evidențiat importanța familiei, iar ”Fiul lui Dumnezeu, născându-se în trup, a consacrat iubirea familială”, drept care gândul papei s-a îndreptat ”în acest moment spre familii, la cele care astăzi nu se pot reuni, precum și la cele care sunt constrânse să rămână în casă. Pentru toți, Crăciunul să fie o ocazie de a redescoperi familia drept leagăn de viață și de credință, izvor de pace pentru întreaga umanitate”.  

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru mesajul de Crăciun ”Urbi et Orbi” al papei Francisc:

«Dragi frați și surori, Crăciun fericit! Aș vrea să ajungă la toți mesajul pe care Biserica îl vestește la această sărbătoare prin cuvintele profetului Isaia: ”Un copil s-a născut pentru noi, un fiu ne-a fost dat” (9,5). S-a născut un copil: nașterea este întotdeauna izvor de speranță, este viață care înmugurește, este promisiune de viitor. Acest Copil, Isus, ”s-a născut pentru noi”: un ”noi” fără frontiere, fără privilegii nici excluziune. Copilul pe care Fecioara Maria l-a adus la lumină în Betleem s-a născut pentru toți: este ”fiul” pe care Dumnezeu l-a dat întregii familii umane.

Datorită acestui Copil, cu toții ne putem adresa lui Dumnezeu numindu-L ”Tată”. Isus este Unulnăscut, nimeni altcineva nu-L cunoaște pe Tatăl decât numai El. Dar El a venit în lume tocmai pentru a ne revela chipul Tatălui ceresc. În acest fel, datorită acestui Copil, toți ne putem numi și putem fi cu adevărat frați: de pe orice continent, de orice limbă și cultură, cu identitățile și diversitățile noastre, și totuși cu toții frați și surori.

În acest moment istoric, marcat de criza ecologică și de dezechilibre economice și sociale mari, agravate de pandemia de coronavirus, avem nevoie mai mult ca niciodată de fraternitate. Dumnezeu ne-o oferă dăruindu-ni-L pe Fiul său Isus: nu o fraternitate făcută din cuvinte frumoase, din idealuri abstracte, din sentimente generice... Nu. O fraternitate fondată pe iubirea reală, capabilă să-l întâlnească pe celălalt diferit de mine, să com-pătimească suferințele lui, să se apropie și să aibă grijă, chiar dacă nu este din familia mea, din etnia mea, din religia mea; este diferit de mine dar este fiul lui Dumnezeu, este fratele meu, este sora mea. Acest fapt este valabil și în raporturile dintre popoare și națiuni: cu toții frați.

La Crăciun, celebrăm lumina lui Cristos care vine în lume, iar El vine pentru toți, nu doar pentru unii. Astăzi, în acest timp de obscuritate și incertitudine din cauza pandemiei, apar diferite licăriri de speranță precum descoperirile vaccinurilor. Dar pentru ca aceste licăriri să poată lumina și să poată duce speranță lumii întregi, trebuie să fie la dispoziția tuturor. Nu putem lăsa ca naționalismele închise să ne împiedice să trăim ca o adevărată familie umană ce suntem. Nu putem, de asemenea, să lăsăm ca virusul individualismului radical să ne învingă și să ne facă indiferenți la suferința celorlalți frați și surori. Nu pot să mă pun pe mine însumi în fața celorlalți, punând legile pieței și brevetelor de invenție mai sus de legile iubirii și de sănătatea omenirii. Îi rog pe toți – responsabilii statelor, întreprinderile, organizațiile internaționale – să promoveze cooperarea, nu concurența, să caute o soluție pentru toți, vaccinuri pentru toți, mai ales pentru cei mai vulnerabili și nevoiași din toate regiunile planetei. Pe primul loc, cei mai vulnerabili și nevoiași.

Copilul de la Betleem să ne ajute, așadar, să fim disponibili, generoși și solidari, mai ales față de persoanele mai fragile, de bolnavi și de cei care, în acest timp, au ajuns fără un loc de muncă sau sunt în dificultăți grave din cauza consecințelor economice ale pandemiei, precum și față de femeile care în aceste luni de izolare au îndurat violențe domestice.

În fața unei provocări care nu cunoaște frontiere, nu se pot înălța bariere. Suntem cu toții în aceeași barcă. Orice persoană este fratele meu. În fiecare văd oglindit chipul lui Dumnezeu, iar în cei care suferă îl descopăr pe Domnul care cere ajutorul meu. Îl văd în cel bolnav, sărac, șomer, marginalizat, migrant și refugiat.

În ziua în care Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut copil, ne îndreptăm privirea spre numeroșii copii care în lumea întreagă, mai ales în Siria, Irak și Yemen, plătesc încă costul mare al războiului. Chipurile lor să scuture conștiințele oamenilor de bună voință pentru ca să fie înfruntate cauzele conflictelor și să lucreze cu curaj pentru a construi un viitor de pace.

Să fie acesta timpul prielnic pentru reducerea tensiunilor în tot Orientul Mijlociu și în estul Mediteranei!

Pruncul Isus să vindece rănile iubitului popor sirian, care de aproape un deceniu este extenuat din cauza războiului și a urmărilor acestuia, agravate mai mult de pandemie. Să aducă mângâiere poporului irakian și tuturor celor care sunt angajați pe drumul reconcilierii, în special populației yazidi, afectată greu de războiul din ultimii ani. Să aducă pace în Libia și să permită ca noua fază a negocierilor în curs să conducă la sfârșitul oricărei forme de ostilitate în țară.

Pruncul de la Betleem să dăruiască fraternitate țării care a cunoscut nașterea sa. Israelienii și palestinienii să recupereze încrederea reciprocă pentru a căuta o pace justă și durabilă printr-un dialog direct, capabil să învingă violența și să depășească resentimentele endemice pentru a mărturisi lumii frumusețea fraternității.

Steaua care luminat noaptea de Crăciun să fie călăuză și încurajare pentru poporul libanez pentru ca, în dificultățile pe care le înfruntă, cu susținerea Comunității internaționale să nu-și piardă speranța. Principele păcii să ajute responsabilii țării să pună deoparte interesele particulare și să se angajeze cu seriozitate, onestitate și transparență pentru ca Libanul să poată parcurge un drum de reforme și să continue în vocația sa de libertate și coexistență pașnică.

Fiul Celui preaînalt să susțină efortul Comunității internaționale și al țărilor implicate în dobândirea unui acord de încetare a focului în Nagorno-Karabah, precum și în regiunile estice ale Ucrainei, și să favorizeze dialogul drept unică soluție care conduce la pace și reconciliere.

Dumnezeiescul Copil să ușureze suferința populației din Burkina Faso, Mali și Niger, afectate de o gravă criză umanitară, la baza căreia sunt forme de extremism și conflicte armate, dar și pandemia și alte dezastre naturale. Să facă să înceteze violențele din Etiopia unde, din cauza ciocnirilor, multe persoane sunt constrânse să fugă. Să aducă mângâiere locuitorilor din regiunea Cabo Delgado, în nordul Mozambicului, victime ale violenței terorismului internațional. Să încurajeze responsabilii din Sudanul de Sud, Nigeria și Camerun la continuarea unui drum de fraternitate și de dialog pe care l-au întreprins.

Cuvântul veșnic al Tatălui să fie izvor de speranță pentru continentul american, afectat într-un chip deosebit de coronavirus, care a exacerbat suferințele care îl asupresc, deseori agravate de consecințele corupției și traficului de droguri. Să ajute la depășirea recentelor tensiuni sociale din Chile și să pună capăt suferințelor poporului venezuelan.

Regele cerului să ocrotească populațiile chinuite de calamități naturale din sud-estul Asiei, în special din Filipine și Vietnam, unde numeroase furtuni au provocat inundații cu urmări devastatoare asupra familiilor care locuiesc în aceste regiuni, în termeni de pierderi de vieți omenești, daune de mediu și consecințe pentru economiile locale. Cu gândul la Asia, nu pot uita de poporul Rohingya: Isus, născut sărac printre săraci, să aducă speranță în suferințele lor.

Dragi frați și surori, ”Un copil s-a născut pentru noi” (Isaia 9,5). A venit ca să ne mântuiască! El ne vestește că durerea și răul nu sunt ultimul cuvânt. A se resemna în fața violențelor și injustițiilor ar însemna a refuza bucuria și speranța Crăciunului.

În această zi de sărbătoare, adresez un gând special celor care nu se lasă dominați de circumstanțe potrivnice, dar lucrează pentru a duce speranță, consolare și ajutor, susținând pe cel care suferă și însoțind pe cel care este singur.

Isus s-a născut într-un staul, dar a fost înfășat de iubirea Fecioarei Maria și a Sfântului Iosif. Născându-se în trup, Fiul lui Dumnezeu a consacrat iubirea familială. Gândul meu merge în acest moment spre familii, la cele care astăzi nu se pot reuni, precum și la cele care sunt constrânse să rămână în casă. Pentru toți, Crăciunul să fie o ocazie de a redescoperi familia drept leagăn de viață și de credință, loc de iubire primitoare, dialog, iertare, solidaritate fraternă și bucurie împărtășită, izvor de pace pentru întreaga umanitate.

Tuturor, Crăciun fericit!»

***

La finalul mesajului de Crăciun, papa Francisc a invocat Binecuvântarea apostolică ”Urbi et Orbi”, care ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

25 decembrie 2020, 12:32