Căutare

Vatican News
Siria şi Irakul în inima Papei: Eforturi în vederea păcii pentru edificarea unei societăţi mai drepte Siria şi Irakul în inima Papei: Eforturi în vederea păcii pentru edificarea unei societăţi mai drepte  (Vatican Media)

Siria şi Irakul în inima Papei: Eforturi în vederea păcii pentru edificarea unei societăţi mai drepte

Într-un mesaj video transmis joi, 10 decembrie a.c., papa Francisc aminteşte problemele foarte grave care afectează Siria, Irakul şi ţările vecine. "Trebuie făcut astfel încât prezenţa creştină în aceste ţări să continue să fie ceea ce a fost dintotdeauna: un semn al progresului, al dezvoltării şi al reconcilierii între persoane şi popoare" – spune pontiful în mesaj.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

11 decembrie 2020 – Vatican News.
"Când activezi în aceste locuri, nu eşti singur! Întreaga Biserică devine una, pentru a ieşi în întâmpinarea celui rănit care a căzut victimă tâlharilor în drumul de la Ierusalim spre Ierihon". Astfel subliniază papa Francisc în mesajul video adresat participanţilor la reuniunea privind criza umanitară din Siria şi Irak, organizată on-line de Departamentul în slujba dezvoltării umane integrale. Cu scopul de a dezbate şi reflecta asupra gravelor probleme care afectează şi în prezent populaţiile din Siria, Irak şi ţările limitrofe, reuniunea de lucru a avut loc joi, 10 decembrie a.c.  

Sfântul Părinte – care va efectua o vizită apostolică în Irak, între 5 şi 8 martie 2021 – îşi exprimă intensa dorinţă ca "prezenţa creştină în aceste ţări să continue să fie un semn al păcii", spunând: "Orice efort – mic sau mare – făcut pentru a promova procesul de pace este asemenea aşezării unei cărămizi în edificarea unei societăţi drepte, care este deschisă primirii şi în care toată lumea poate găsi un spaţiu unde să locuiască în pace. Gândurile mele se îndreaptă mai ales către persoanele care au fost nevoite să-şi părăsească casele pentru a scăpa de ororile războiului, în căutarea unor condiţii de viaţă mai bune pentru ei şi pentru cei dragi. Îi amintesc în special pe creştinii forţaţi să abandoneze locurile în care s-au născut şi au crescut, unde credinţa lor s-a intensificat şi s-a îmbogăţit. Este necesar să ne asigurăm că prezenţa creştină în aceste ţări continuă să fie ceea ce a fost dintotdeauna: un semn al păcii, al progresului, al dezvoltării între persoane şi popoare".   

Gândul papei Francisc se îndreaptă şi spre refugiaţii care doresc să se întoarcă în propriile ţări.
Sfântul Părinte face apel la comunitatea internaţională pentru a face toate eforturile necesare în vederea încurajării revenirii refugiaţilor în propriile ţări, garantându-le condiţiile de securitate şi condiţiile economice necesare pentru ca acest lucru să se întâmple. Fiecare gest, fiecare efort în această direcţie este preţios – a evidenţiat pontiful.

De asemenea,  mesajul video conţine încurajări adresate membrilor organizaţiilor de caritate care activează în Siria, Irak şi în ţările vecine. Sfântul Părinte îi îndeamnă ca, urmând exemplul bunului samaritean, să se implice fără rezerve pentru a primi, îngriji şi însoţi migranţii şi persoanele strămutate din aceste ţări, fără deosebire de crez şi apartenenţă.

Pontiful aminteşte că Biserica nu este o organizaţie neguvernamentală şi că este necesar ca acţiunile noastre caritative să se inspire din Evanghelie şi să fie un semn tangibil al carităţii unei Biserici locale care ajută o altă Biserică care suferă, prin intermediul acestor minunate mijloace de caritate reprezentate de organizaţiile catolice de ajutor şi dezvoltare.  

Amintim că, la invitaţia autorităţilor religioase şi civile irakiene, papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Irak, între 5 şi 8 martie 2021. Pontiful va merge la Bagdad, Irbil, Mosul şi Qaraqosh.
"Această vizită este un pelerinaj care conţine un mesaj de fraternitate umană. Scrisoarea enciclica 'Fratelli tutti' are sens nu numai pentru creştini dar şi pentru toate persoanele acestei ţări: să înceteze războaiele, conflictele, să nu mai existe moarte, distrugere şi corupţie. Trebuie să construim încrederea, pacea şi stabilitatea, precum şi solidaritatea umană" – a spus, într-un interviu pentru Vatican News, cardinal Louis Raphael I Sako, patriarh de Babilonia al caldeenilor, referitor la călătoria apostolică pe care papa Francisc o va efectua în Irak, la începutul lunii martie a anului viitor.   

11 decembrie 2020, 11:43