Căutare

Coperta cărţii "Il Cielo sulla Terra -Amare e Servire per la trasformazione del mondo" Coperta cărţii "Il Cielo sulla Terra -Amare e Servire per la trasformazione del mondo" 

Papa Francisc: Creştinismul transformă lumea dacă devine Evanghelie

"Cerul pe pământ. Iubiţi şi slujiţi pentru a transforma lumea" (Il Cielo sulla Terra - Amare e servire per trasformare il mondo) este titlul unui nou volum publicat de Librăria Editurii Vaticane. Cartea conţine un text inedit al papei Francisc şi este prefaţată de Martin Junge, secretar general al Federaţiei Mondiale Luterane. Prefaţa este intitulată "Împreună mărturisim milostivirea lui Dumnezeu atât prin mărturisirea credinţei cât şi prin serviciul nostru comun adus lumii".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

23 noiembrie 2020 – Vatican News.
"Atunci când creştinismul îşi are rădăcinile în Evanghelie, acesta dă tot ce este mai bun civilizaţiei". Însă, "dacă ajunge să se corupă, pierde tot ce este mai bun şi se identifică cu logica şi structurile lumeşti". Astfel evidenţiază papa Francisc în textul inedit, prezentat în volumul editat de Librăria Editurii Vaticane, care apare marţi, 24 noiembrie a.c..

Cartea este inclusă în seria ecumenică "Schimb de daruri" şi conţine, pe lângă textul inedit, diferite discursuri pe tema credinţei şi a carităţii faţă de aproapele, rostite de papa Francisc în diverse ocazii.  

În textul inedit, papa Francisc evidenţiază "forţa transformatoare a creştinismului" de-a lungul secolelor, pornind de la luarea în considerare a valorii fiecărei persoane. O lume nouă, mai dreaptă şi mai fraternă s-a născut ca  o "consecinţă liberă a unei credinţe trăită pur şi simplu". Creştinismul – observă pontiful – nu a transformat lumea din vechime prin tactici lumeşti sau forme etice de voluntarism, ci numai prin puterea Duhului lui Isus cel Înviat. Un întreg râu de opere de caritate – mici sau mari – un curent de solidaritate care curge prin istorie de două mii de ani, având un unic izvor. Caritatea se iveşte dintr-o emoţie profundă, dintr-o uimire, dintr-un  har.
Încă de la început, din punct de vedere istoric, caritatea creştinilor devine atenţie faţă de nevoile celor fragili – văduve, săraci, sclavi, bolnavi, marginalizaţi; devine compasiune, suferinţă cu cei care suferă, împărtăşire. De asemenea, devine o denunţare a nedreptăţilor şi un angajament de a le contracara cât mai mult posibil. Pentru că a avea grijă de o persoană înseamnă a-i îmbrăţişa întreaga stare şi a o ajuta să se elibereze de ceea ce o oprimă cel mai mult şi îi neagă drepturile. Primatul harului nu duce la pasivitate, dimpotrivă face să crească energia de o sută de ori şi duce la creşterea sensibilităţii faţă de nedreptăţi – subliniază papa Francisc în concluzia textului inedit.

În prefaţă, Martin Junge, secretarul general al Federaţiei Mondiale Luterane, aminteşte cu "profundă recunoştinţă" cuvintele papei Francisc din cadrul comemorării comune a Reformei protestante, care a avut loc în catedrala din Lund, în Suedia, în 2016. În cadrul acelei celebrări memorabile noi – catolicii şi luteranii –am reafirmat împreună angajamentul de a urma o cale care să ducă de la conflict la comuniune – se spune în prefaţa cărţii. Secretarul general al Federaţiei Mondiale Luterane explică că acest angajament porneşte "de la perspectiva unităţii, şi nu din punctul de vedere al diviziunii", deoarece ceea ce ne uneşte este mai puternic decât ceea ce ne desparte.

23 noiembrie 2020, 12:10