Căutare

Papa Francisc, la Sfânta Liturghie cu noii cardinali duminică 29 noiembrie 2020. Papa Francisc, la Sfânta Liturghie cu noii cardinali duminică 29 noiembrie 2020. 

Papa, la Sf. Liturghie cu noii cardinali: Doamne, avem nevoie de Tine, de apropierea Ta!

”Primul pas al credinței constă în a-i spune Domnului: avem nevoie de tine, de apropierea ta. Tu ești lumină: trezește-ne din somnul mediocrității, deșteaptă-ne din întunericul indiferenței!”. La omilia primei Sfinte Liturghii celebrate împreună cu noii cardinali, duminică 29 noiembrie 2020, papa Francisc a prezentat un comentariu la lecturile biblice ale duminicii – prima a Adventului după ritul roman sau latin – și a pus accentul pe două cuvinte-cheie: apropiere și vigilență.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
29 noiembrie 2020 – Vatican News
. ”Vino, Doamne Isuse, fă să fie treze inimile noastre care acum sunt distrate, și fă-ne să simțim dorința de a ne ruga și nevoia de a iubi”. Duminică, 29 noiembrie a.c., - prima duminică din Advent și prima a noului an liturgic după ritul roman sau latin – papa Francisc și noii cardinali au celebrat Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro. Celebrarea euharistică a început la ora Romei 10.00 și s-a desfășurat la Altarul Catedrei, numărul participanților fiind restricționat și de această dată din cauza pandemiei.

La consistoriul de sâmbătă, 28 noiembrie 2020, papa Francisc a creat treisprezece noi cardinali de pe toate continentele. Doi dintre ei nu au putut lua parte din cauza restricțiilor sanitare impuse de actuala pandemie. După consistoriu, papa Francisc și noii cardinali au mers în vizită fraternă la papa emerit Benedict XVI.

Prezentând la omilie o reflecție despre lecturile biblice ale primei duminici din Advent (Isaia 63,16-19; 64,2-7; Psalmul 79; 1 Corinteni 1,3-9 și Marcu 13,33-37), papa Francisc a scos în evidență două atitudini definitorii pentru timpul liturgic al Adventului: apropiere și vigilență, mai precis, apropierea lui Dumnezeu și vigilența noastră. ”Primul pas al credinței este a-i spune Domnului că avem nevoie de El, de apropierea sa”.
Papa Francisc: «Este și primul mesaj al Adventului și al Anului liturgic: a-L recunoaște pe Dumnezeu aproape și a-i spune: ”Apropie-te mai mult!”. El vrea să vină aproape de noi, dar se propune, nu se impune. Depinde de noi să nu obosim în a-i spune: ”Vino!”. Depinde de noi. Aceasta este rugăciunea Adventului: ”Vino!”. Isus, ne amintește Adventul, a venit între noi și va veni di nou la sfârșitul timpurilor».

Invocând apropierea sa, a notat mai departe papa Francisc, noi ne vom antrena capacitatea de veghere, vigilența noastră. ”Dacă trebuie să veghem, înseamnă că suntem în noapte. Da, acum nu trăim în zi, ci în așteptarea zilei, printre obscurități și necazuri. Ziua va veni când vom fi cu Domnul. Va veni, să nu ne pierdem curajul: noaptea va trece, va răsări Domnul și ne va judeca El, care a murit pe cruce pentru noi. A veghea înseamnă a aștepta acestea, înseamnă a nu se lăsa dominat de descurajare, iar aceasta înseamnă a trăi întru speranță. După cum înainte de naștere am fost așteptați de cei care ne iubeau, acum suntem așteptați de Iubirea în persoană. Și dacă suntem așteptați în cer, de ce să trăim din pretenții pământești? De ce să ne zbatem pentru un pumn de bani, pentru un pic de faimă, de succes – toate fiind lucruri care trec? De ce să irosim timp lamentându-ne de noapte, în timp ce ne așteaptă lumina zilei? De să căutăm protectori pentru a avea o promovare și să urcăm mai sus în carieră? Toate trec. Vegheați, spune Domnul”.

A veghea, a rămâne trezi, nu este ușor, a recunoscut pontiful. Mai mult, este un lucru foarte greu pentru că este natural ca pe timpul nopții să ne abandonăm somnului. Dar adevăratul somn pe care trebuie să-l combatem nu este cel natural. Este vorba de somnul mediocrității, care poate fi învins prin vigilența rugăciunii, și de somnul indiferenței, din care ne putem trezi prin vigilența carității ”pentru a merge în întâmpinarea lui Cristos cu faptele bune”.
Papa Francisc: «Dragi frați și surori, a se ruga și a iubi, iată vigilența. Când Biserica îl adoră pe Dumnezeu și îi slujește aproapelui, ea nu trăiește în noapte. Chiar dacă obosește și este pusă la încercare, ea merge pe cale către Domnul. Să-L invocăm: Vino, Doamne Isuse, avem nevoie de tine! Vino aproape de noi! Tu ești lumină: trezește-ne din somnul mediocrității, deșteaptă-ne din întunericul indiferenței! Vino, Doamne Isuse, fă să fie treze inimile noastre care acum sunt distrate, fă-ne să simțim dorința de a ne ruga și nevoia de a iubi!»

29 noiembrie 2020, 14:05