Papa donează o cruce pectorală Muzeului Internaţional al Crucifixului din Caltagirone
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
6 noiembrie 2020 – Vatican News. Papa Francisc a încredinţat crucea episcopului de Caltagirone, mons. Peri care, în data de 6 noiembrie, după prezidarea Sfintei Liturghii, în prima vineri din lună, încredinţează darul papei rectorului sanctuarului, părintele Enzo Mangano, fondator şi promotor al muzeului.
Donaţia papei Francisc este un răspuns la apelul făcut de părintele Mangano, în timpul Postului Mare din acest an. Reflectând asupra pandemiei de Covid-19 şi asupra consecinţelor sale, prelatul a lansat iniţiativa muzeului. Cu scopul de a face mai cunoscută spiritualitatea Crucii, rectorul sanctuarului dedicat Sfintei Cruci, din Caltagirone, s-a adresat prietenilor şi artiştilor, cerându-le să doneze opere de artă, obiecte sau suveniruri care să amintească de pătimirile pe Cruce ale Domnului nostru Isus Cristos.
La apelul părintelui Mangano a răspuns şi papa Francisc care, printr-o scrisoare semnată de mons. Edgar Peña Parra – substitut în cadrul Secretariatului de stat al Sfântului Scaun – îi încurajează pe credincioşii locali şi pe pelerinii care merg la anticul sanctuar dedicat Sfintei Cruci să adere tot mai intens la Cristos – Calea, Adevărul şi Viaţa.
Muzeul Internaţional al Crucifixului din Caltagirone, anexat omonimului sanctuar, a pornit de la un crucifix, o reproducere a Crucifixului Sfântului Damian, care se afla în salonul spitalului în care a fost internat episcopul de Caltagirone, mons. Peri, din cauza infecţiei cu noul coronavirus. În zilele de spitalizare, acel crucifix a fost punctul său de referinţă spre care şi-a îndreptat întrebările şi rugăciunile, după cum a declarat prelatul.
La externare, episcopul a cerut să i se permită să ia crucifixul cu el. Apoi, a decis să-l doneze muzeului, ca semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru harul de a fi fost vindecat.
În muzeu sunt deja expuse peste 150 de lucrări deosebit de apreciate de vizitatori.