Căutare

Vatican News
2020.10.07 Copertina il mio Papa 2020.10.07 Copertina il mio Papa 

Papa Francisc: Un spirit de fraternitate ne poate ajuta să ieşim mai buni din situaţia de criză

În interviul acordat jurnalistei Carmen Magallon, directoarea ediţiei spaniole a revistei "Il mio Papa", Sfântul Părinte ne îndeamnă ca, în timp de pandemie, să ne gândim nu atât la prezentul nostru, ci mai ales la viitorul generaţiilor mai tinere. "Trebuie să ne ocupăm de viitor şi să pregătim terenul pentru ca generaţiile mai tinere să poată munci", a spus pontiful în interviu.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

8 octombrie 2020 – Vatican News. Interviul acordat de papa Francisc ediţiei spaniole a revistei "Il mio Papa" este dedicat temelor cheie din perioada pandemiei şi propunerilor în vederea depăşirii acestui moment de criză.
"Pandemia" – spune pontiful – "schimbă lumea şi ne pune în situaţie de criză". Nu putem ieşi din această situaţie la fel cum eram când a început. Modul în care vom ieşi din această criză depinde de deciziile pe care le luăm acum – a explicat pontiful.  

Asumarea viitorului

În cadrul interviului, papa Francisc lansează o întrebare esenţială: "Care va fi modul de viaţă pe care îl vom lăsa generaţiilor viitoare?"
Este timpul să nu ne mai gândim doar la noi înşine şi la prezentul nostru – spune pontiful, subliniind necesitatea de a privi spre viitor, din perspectiva unei umanităţi care doreşte să rămână, în continuare, parte a creaţiei.
"Trebuie să ne ocupăm de viitor, să pregătim pământul pentru ca ceilalţi să lucreze la el", a subliniat, explicând că aceasta este cultura pe care trebuie să o dezvoltăm în timpul pandemiei.  

Înfruntarea durerii

Întrebat care ar fi modalitatea cea mai potrivită de înfruntare a pandemiei, papa Francisc a amintit în primul rând gesturile mici şi mari făcute de numeroşi bărbaţi şi de numeroase femei pentru a veni în sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă. Trebuie să răspundem la această durere "încercând să fim aproape" de ceilalţi, după cum au fost alături cei care – în acest timp de criză – au refuzat să fugă din faţa pericolului şi s-au dedicat sprijinirii celor aflaţi în suferinţă, confruntându-se cu probleme dificile, la care au căutat soluţii practice. "Sunt atât de mulţi sfinţi alături de noi", a spus pontiful, referindu-se la persoanele care se pun în slujba semenilor care suferă.

Aproape de cei înlăturaţi

Sfântul Părinte aminteşte, de asemenea, că angajamentul faţă de viaţă nu se referă doar la probleme legate de sănătate, pontiful solicitând eforturi şi în favoarea celor înlăturaţi din sistem, în favoarea persoanelor care nu au un loc de muncă. Ne confruntăm – observă pontiful – cu "o mare provocare socială". Din acest motiv – a explicat – nu putem urma modelul economic la temelia căruia se află nedreptatea. Pandemia ne-a făcut să înţelegem cât de mult ne-am obişnuit cu acest climat al debarasării: debarasarea de bătrâni, de săraci, de copiii nenăscuţi – a spus pontiful, amintind că fiecare viaţă merită să fie protejată şi respectată.

Cultura fraternităţii

Îndemnându-ne să înfruntăm în mod curajos cultura debarasării care ne ameninţă în mod constant, papa Francisc a explicat că antidotul împotriva unei astfel de atitudini este cultura primirii, a apropierii, a fraternităţii.
Astăzi, ni se cere mai mult ca oricând cultivarea şi alimentarea spiritului fraternităţii, întâmpinarea nevoilor celorlalţi, în special ale celor mai slabi şi vulnerabili, prin manifestarea atenţiei concrete faţă de ei.    

Momentul de rugăciune din 27 martie

În interviu, una din întrebările jurnalistei de la revista "Il mio Papa" se referă la momentul extraordinar de rugăciune prezidat de papa Francisc la 27 martie a.c.. Inima mea – a mărturisit pontiful – era una cu întregul popor al lui Dumnezeu aflat în suferinţă. Amintindu-şi de acel moment, pontiful a evocat trăirea intensă a rugăciunii pe întreaga durată a celebrării.

Construirea viitorului

La finalul interviului, papa Francisc spune că nu există o reţetă pentru a ieşi din criză însă a evidenţiat necesitatea schimbării paradigmei economice prin schimbarea priorităţilor, începând de la periferii.
De asemenea, pontiful a evidenţiat necesitatea atenţiei faţă de casa noastră comună şi importanţa fraternităţii care reprezintă cheia edificării viitorului, după cum aminteşte enciclica "Fratelli tutti", despre fraternitatea şi prietenia socială,.  

Referindu-se la vaccinul împotriva noului coronaviorus, papa Francisc a scos în evidenţă importanţa ca acesta să fie considerat un bun al întregii umanităţi, o moştenire comună, universală, după cu sănătatea popoarelor este o moştenire comună, un bun al întregii umanităţi.





08 octombrie 2020, 12:06