Căutare

Vatican News
2020.10.05 Papa Francesco, Udienza ai Dirigenti e al Personale dell'Istituto Cassa Depositi e Prestiti presso l'Aula Paolo VI 2020.10.05 Papa Francesco, Udienza ai Dirigenti e al Personale dell'Istituto Cassa Depositi e Prestiti presso l'Aula Paolo VI 

Papa Francisc: Profitul cu orice preţ reduce omul la un lucru oarecare

Luni, 5 octombrie, papa Francisc i-a primit în audienţă pe directorii şi angajaţii din cadrul Institutului Casa de economii şi împrumut din Italia, cu ocazia împlinirii a 170 de la înfiinţare. În discursul adresat participanţilor la întâlnirea desfăşurată în Aula Paul al VI-lea, din Vatican, Sfântul Părinte i-a îndemnat ca, mai ales în vremuri de pandemie, "să urmeze, în mod curajos, linii de intervenţie orientate spre respectul şi promovarea persoanei umane şi a societăţii".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

7 octombrie 2020 – Vatican News. Evidenţiind trăsăturile necesare personalului unei instituţii precum Casa de economii şi împrumut, papa Francisc a pus accentul pe capacitatea de a fi făuritori de pace şi justiţie, pe onestitate, transparenţă şi refuzul corupţiei.

În cadrul audienţei acordată directorilor şi angajaţilor din cadrul Institutului Casa de economii şi împrumut din Italia, pontiful a amintit viziunea propusă de Doctrina socială a Bisericii potrivit căreia investitorii sunt îndemnaţi să finanţeze iniţiative care favorizează promovarea socială şi colectivă.

Amintind că, în principiu, gândirea creştină nu este contrară perspectivei de profit, ci se opune ideii de profit cu orice preţ, pontiful a explicat că aceasta din urmă uită de om şi îl reduce la condiţia de sclav şi de obiect care nu are nicio posibilitate de control sau de opoziţie.  

Referindu-se la înfiinţarea Institutului Casa de economii şi împrumut din Italia, papa Francisc a evocat obiectivele iniţiale generoase care includeau sprijinirea necesităţii de investiţii constante pentru ţară, în vederea modernizării, sprijinirea autorităţilor locale, favorizarea formării profesionale şi a productivităţii. Pontiful a evidenţiat că aceste linii de orientare sunt deosebit de importante în actualul context marcat de criza economică generată de pandemia de coronavirus.

În faţa numeroaselor riscuri economice este necesară refuzarea categorică a corupţiei şi menţinerea unei conduite corecte şi transparente – a insistat pontiful, referindu-se totodată la necesitatea de a identifica şi de a urma cu tenacitate linii de intervenţie care să promoveze cu adevărat persoana umană şi societatea.

De asemenea, a îndemnat la responsabilitate în administrarea banilor şi la discernământ între bine şi rău. Sfântul Părinte a explicat că urmărirea obţinerii rezultatelor nu trebuie niciodată separată de corectitudinea intenţiilor şi de transparenţă.   

07 octombrie 2020, 12:12