Căutare

Vatican News
POPE-ENCYCLICAL/ POPE-ENCYCLICAL/ 

"Fratelli tutti". Enciclica socială a papei Francisc (rezumat)

Fraternitatea şi prietenia socială sunt căile indicate de pontif pentru a edifica o lume mai bună, mai justă şi mai pacifică, prin contribuţia tuturor: populaţie şi instituţii. Papa Francisc reiterează cu forţă respingerea războiului şi a globalizării indiferenţei.

 

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
4 octombrie 2020 – Vatican News.
Care sunt marile idealuri şi căile de parcurs în mod concret pentru cei care doresc să construiască o lume mai dreaptă şi mai fraternă în contextul propriilor relaţii zilnice, în sfera socială, în politică, în cadrul instituţiilor?

Aceasta este întrebarea la care doreşte să răspundă în principal "Fratelli tutti" (Cu toţii fraţi), pe  care papa Francisc o defineşte o "Enciclică socială" (6) care se inspiră în titlu din "Admonitiones", una din scrierile prin care sfântul Francisc din Assisi se adresa "tuturor fraţilor şi surorilor pentru a le propune o formă de viaţă conformă e Evangheliei" (1).

Enciclica îşi propune să promoveze o aspiraţie mondială la fraternitate şi prietenie socială. Pe fundal există pandemia de Covid-19 care – spune papa Francisc – "şi-a făcut apariţia pe neaşteptate în timp ce scriam această scrisoare". Însă, urgenţa sanitară globală a demonstrate că "nimeni nu se salvează de unul singur" şi că a sosit într-adevăr momentul "de a visa ca o singură umanitate" în care suntem "cu toţii fraţi" (7-8).

În primul din cele opt capitole ale enciclicei, intitulat "Umbrele unei lumi închise", documentul se opreşte asupra numeroaselor distorsiuni ale lumii contemporane: manipularea şi deformarea conceptelor precum democraţia, libertatea, dreptatea; egoismul şi dezinteresul faţă de binele comun; prevalenţa unei logici de piaţă fondată pe profit şi cultura debarasării; şomajul, rasismul, sărăcia, inegalitatea în privinţa drepturilor şi aberaţiile sale precum sclavia, traficul de persoane, femeile supuse sclaviei sexuale şi apoi forţate să avorteze, traficul de organe (10-24).

Sunt probleme globale care necesită acţiuni globale, subliniază papa Francisc, exprimându-se totodată împotriva unei "culturi a zidurilor" care favorizează proliferarea grupărilor de tip mafiot, alimentate de frică şi singurătate (27-28).

Ca răspuns la atâtea umbre, scrisoarea enciclică propune exemplul luminos al bunului samaritean, căruia îi este dedicat cel de-al doilea capitol, intitulat "Un străin pe cale". În acest capitol, pontiful subliniază că, într-o societate bolnavă care întoarce spatele suferinţei şi care este "analfabetă" în privinţa grijii faţă de cei slabi şi fragili (64-65), suntem chemaţi cu toţii să devenim aproapele celuilalt (81), depăşind prejudecăţile şi interesele personale.

De fapt, avem responsabilitatea comună de a edifica o societate în măsură să includă, să integreze şi să aducă alinare celor care suferă (77). Iubirea construieşte punţi şi "noi suntem făcuţi pentru a iubi" (88), adaugă pontiful, îndemnându-i îndeosebi pe creştini să-l recunoască pe Cristos în chipul fiecărei persoane excluse (85). Principiul capacităţii de a iubi, potrivit unei "dimensiuni universale" (83), este reluat şi în cel de-al treilea capitol, intitulat "A gândi şi a genera o lume deschisă", în care papa Francisc ne îndeamnă "să ieşim din noi înşine" pentru a afla în alţii o "creştere a fiinţei" (88), deschizându-ne faţă de aproapele potrivit dinamismului carităţii care ne face să tindem spre "comuniunea universală" (95). Sensul solidarităţii şi al fraternităţii iau naştere în familii, care trebuie tutelate şi respectate în "misiunea lor educativă primară şi indispensabilă" (114).

Dreptul de a trăi în mod demn nu poate fi negat nimănui, evidenţiază de asemenea pontiful şi, dat fiind că drepturile nu cunosc frontiere, nimeni nu poate rămâne exclus, indiferent de locul unde care s-a născut (121). În această optică, pontiful îndeamnă la o reflecţie asupra "unei etici a relaţiilor internaţionale" (126) pentru că fiecare ţară este şi a celui străin, iar bunurile unui teritoriu nu pot fi negate celor care au nevoie şi care provin dintr-un alt loc.

Dreptul natural la proprietatea privată va fi aşadar secundar principiului destinării universale a bunurilor create (120). Enciclica subliniază de asemenea chestiunea datoriei externe: fără a aduce atingere principiului conform căruia acesta trebuie plătit, se speră totodată ca achitarea datoriilor să nu compromită creşterea şi subzistenţa ţărilor mai sărace (126).

Temei migraţiei îi este dedicată o parte din al doilea capitol şi capitolul al patrulea în întregime, capitol intitulat "O inimă deschisă lumii întregi", care reflectă asupra situaţiei migranţilor. Cu "vieţile sfâşiate" (37), fugind din cauza războaielor, a persecuţiilor, a calamităţilor naturale, exploataţi de traficanţi fără scrupule, despărţiţi de comunităţile lor de origine, migranţii trebuie primiţi, protejaţi, promovaţi şi integraţi. În ţările de destinaţie, echilibrul potrivit va fi cel dintre protecţia drepturilor cetăţenilor şi garantarea primirii şi asistenţei migranţilor (38-40). Papa indică câteva "răspunsuri indispensabile", în special în privinţa acelora care fug din cauza unei "crize umanitare grave": o creştere a numărului vizelor şi simplificarea procedurii de acordare a acestora; deschiderea unor coridoare umanitare; asigurarea locuinţelor, a securităţii şi a serviciilor esenţiale; oferirea oportunităţilor privind locurile de muncă şi formarea; încurajarea reunificării familiilor; protejarea minorilor; garantarea libertăţii religioase. Ceea ce este necesar mai presus de toate – se citeşte în document –  este o guvernare globală în privinţa migraţiei care să lanseze proiecte pe termen lung şi care să depăşească situaţiile de urgenţă individuale, în numele unei dezvoltări solidare a tuturor popoarelor (129-132).

Tema celui de-al cincilea capitol este "Cea mai bună politică", care reprezintă una dintre cele mai preţioase forme de caritate deoarece se pune în slujba binelui comun (180) şi cunoaşte importanţa poporului înţeles ca o categorie deschisă, disponibilă în privinţa confruntării şi a dialogului  (160). Acesta este popularismul indicat de papa Francisc şi care este total diferit de acel "populism" care ignoră legitimitatea noţiunii de "popor" şi care urmăreşte atragerea consensului pentru a-l exploata în propriul interes (159).  Cea mai bună politică este, de asemenea, politica care protejează munca, o "dimensiune indispensabilă a vieţii sociale" şi care caută să se asigure că toate persoanele  au posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile (162). Adevărata strategie anti-sărăcie, se afirmă în scrisoarea enciclică, nu urmăreşte doar limitarea numărului celor săraci, ci mai degrabă promovarea lor într-o optică a solidarităţii şi a subsidiarităţii (187).

Mai mult, sarcina politicii este de a găsi o soluţie la tot ceea ce atentează la drepturile fundamentale ale omului, precum excluziunea socială; traficul de organe şi ţesuturi; traficul de arme şi de droguri; exploatare sexuală; munca forţată; terorismul şi criminalitatea organizată. Papa Francisc lansează un intens apel la eliminarea definitivă a traficului, definit o "ruşine pentru omenire" şi a foamei, deoarece aceasta este "criminală”, hrana fiind "un drept inalienabil" (188-189).

Este necesară o politica centrată pe demnitatea umană, care nu este supusă logicii financiare deoarece, de una singură, piaţa financiară nu este în măsură să rezolve totul, după cum au demonstrat "masacrele" cauzate de speculaţiile financiare (168). Prin urmare, mişcările populare dobândesc o importanţă deosebită. Adevărate "torente de energie morală", acestea trebuie să fie implicate în societate, într-un mod coordonat. În acest fel –  explică papa Francisc –  va fi posibilă trecerea de la o politică orientată "spre" cei săraci la o politică "cu cei săraci" şi a celor săraci (169).

O altă speranţă exprimată în enciclica "Fratelli tutti" (Cu toţii fraţi) se referă la reforma ONU: în faţa predominanţei dimensiunii economice, sarcina Naţiunilor Unite va fi de a da substanţă conceptului de "familie a naţiunilor", lucrând pentru binele comun, pentru eradicarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului. Recurgând neobosit la "negociere, bune relaţii şi soluţionarea conflictelor", ONU trebuie să promoveze forţa legii asupra dreptului de folosire a forţei – afirmă documentul pontifical (173-175).

În cadrul celui de-al şaselea capitol, intitulat "Dialog şi prietenie socială", se evidenţiază conceptul de viaţă ca "artă a întâlnirii" cu toată lumea, chiar şi cu periferiile lumii şi cu populaţiile indigene, deoarece "de la toţi se poate învăţa ceva şi nimeni nu este inutil"(215).

Papa Francisc face de asemenea apel la "miracolul bunătăţii", la acea atitudine care trebuie recuperată deoarece reprezintă "o stea în întuneric" şi  o "eliberare de cruzime, anxietate şi de graba distrată" care predomină în vremurile contemporane (222-224).

Pe de altă parte, capitolul al şaptelea, intitulat "Căile unei noi întâlniri", propune o reflecţie asupra valorii şi promovării păcii, Sfântul Părinte subliniind că pacea este "proactivă" şi urmăreşte formarea unei societăţi bazată pe slujirea celorlalţi, pe reconciliere şi pe dezvoltarea reciprocă. Pacea este o artă a cărei împlinire necesită implicarea activă şi continuă a tuturor (227-232).

De pace este legată iertarea: trebuie să-i iubim pe toţi, fără excepţie – se citeşte în scrisoarea enciclică – însă a iubi un opresor înseamnă a-l ajuta să se schimbe şi a nu-i permite să continue să-şi asuprească aproapele (241-242). Iertarea nu înseamnă impunitate, ci dreptate şi memorie, pentru că a ierta nu înseamnă a uita, ci a renunţa la forţa distructivă a răului şi a răzbunării. Nu uitaţi niciodată "ororile" precum Shoah-ul, bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, persecuţiile şi masacrele etnice –  îndeamnă papa Francisc. Acestea trebuie amintite întotdeauna, în mod repetat, pentru a nu ne anestezia şi pentru a menţine vie flacăra conştiinţei colective. Şi, de asemenea, este important să ne amintim de evenimentele aducătoare de bine (246-252).

O parte din capitolul a şaptelea este dedicată reflecţiei asupra războiului, ce reprezintă "o ameninţare constantă" şi "negarea tuturor drepturilor", fiind totodată  un "eşec al politicii şi al umanităţii" şi "o abdicare ruşinoasă în faţa forţelor răului". Mai mult, din cauza armelor nucleare, chimice şi biologice care lovesc mulţi civili nevinovaţi, în prezent nu ne mai putem gândi, ca în trecut, la un posibil război just, ci trebuie să afirmăm cu tărie respingerea războiului.  Eliminarea totală a armelor nucleare este "un imperativ moral şi umanitar", pontiful sugerând ca banii destinaţii înarmării să fie folosiţi pentru instituirea unui fond mondial pentru eliminarea foamei (255-262).

De asemenea, Sfântul Părinte se exprimă în mod clar împotriva pedepsei cu moartea, spunând că aceasta este inadmisibilă şi că trebuie abolită în întreaga lume. Cel care comite delictul de omucidere nu îşi pierde demnitatea personală – scrie papa Francisc, explicând că Dumnezeu este garantul său (263-269). În acelaşi timp, se reafirmă nevoia de a respecta "sacralitatea vieţii” (283) acolo unde astăzi "anumite părţi ale umanităţii par să fie sacrificabile", precum pruncii nenăscuţi, cei săraci, persoanele cu dizabilităţi, persoanele vârstnice (18).

În cel de-al optulea şi ultimul capitol, pontiful se opreşte asupra "Religiilor în slujba fraternităţii în lume" şi reiterează faptul că religia nu este cauza terorismului, ci a interpretărilor incorecte ale textelor religioase, precum şi a politicile care cauzează foame, sărăcie, nedreptate, opresiune (282-283).

Prin urmare, este posibilă o cale a păcii între religii; pentru aceasta, este necesar să se garanteze libertatea religioasă, un drept fundamental uman pentru toţi credincioşii (279). În special, enciclica face o reflecţie asupra rolului Bisericii: nu îşi reduce misiunea la sectorul privat şi, deşi nu se implică în politică, nu renunţă la dimensiunea politică a existenţei, la atenţia asupra binelui comun şi la preocuparea privind dezvoltarea umană integrală, conform principiilor evanghelice (276-278).

La final, papa Francisc citează "Document despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună", pe care l-a semnat la 4 februarie 2019, la Abu Dhabi, împreună cu imamul de Al-Azhar,  Ahmad Al-Tayyib.  Referindu-se la această etapă a dialog interreligios, pontiful reia apelul ca, în numele fraternităţii umane, dialogul să fie adoptat ca o cale, colaborarea comună ca o conduită şi cunoaşterea reciprocă ca metodă şi criteriu (285).

04 octombrie 2020, 12:25