Căutare

Vatican News
2020.08.15 Angelus 2020.08.15 Angelus  (Vatican Media)

Papa Francisc: Intrarea Mariei în cer, infinit mai mare decât primul pas al omului pe Lună

Primul pas al omului pe Lună reprezintă fără îndoială ”un obiectiv istoric” pentru omenire, dar astăzi, Înălțarea Mariei la cer, celebrăm o cucerire infinit mai mare: Fecioara Maria a pus picioarele în paradis, iar acest pas al micii Fecioare din Nazaret a fost un mare salt înainte al umanității. Este pe scurt, alocuțiunea papei Francisc de la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată sâmbătă, 15 august 2020, împreună cu romanii și pelerinii prezenți în Piața San Pietro. La saluturile finale, papa a încurajat populația din nordul Nigeriei, grav afectată de violențe, și a transmis sprijinul său pentru dialogul dintre Egipt, Etiopia și Sudan privind construcția unui baraj pe apele Nilului. În fine, papa a îndemnat credincioșii ca în aceste zile să meargă în pelerinaj, după posibilități, la sanctuarele dedicate Fecioarei Maria.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
15 august 2020 – Vatican News. Înălțarea Fecioarei Maria cu trupul și sufletul în cer reprezintă ”o cucerire infinit mai mare” decât primul pas al omului pe Lună: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului” recitată sâmbătă, 15 august 2020, împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro. Pontiful a îndemnat la imitarea Fecioarei Maria în a învăța să spunem ”Mulțumesc!” pentru lucrurile mari pe care Dumnezeu le săvârșește în viața de zi cu zi. La saluturile finale, papa a încurajat populația din nordul Nigeriei, grav afectată de violențe și atacuri teroriste, și a transmis sprijinul său pentru dialogul dintre Egipt, Etiopia și Sudan privind construcția unui baraj pe apele Nilului. În fine, papa a invitat romanii și pelerinii să efectueze în aceste zile, după posibilități, un pelerinaj la un sanctuar dedicat Fecioarei Maria.
Papa Francisc: «Când omul a pus piciorul pe Lună, a fost rostită o frază care a devenit celebră: ”Acesta este un mic pas pentru om, un mare salt pentru omenire”. Într-adevăr, omenirea a tins un obiectiv istoric. Dar astăzi, Înălțarea Mariei la cer, celebrăm o cucerire infinit mai mare. Fecioara Maria a pus picioarele în paradis: nu a mers acolo doar cu sufletul, dar și cu trupul, cu toată ființa ei. Acest pas al micii Fecioare din Nazaret a fost un mare salt înainte al umanității. E de puțin folos a merge pe Lună dacă nu trăim ca frații pe Pământ. Dar faptul că una dintre noi locuiește în cer cu trupul ne dă speranță: înțelegem că suntem prețioși, destinați să înviem. Dumnezeu nu va lăsa ca trupul nostru să dispară în nimic. Cu Dumnezeu, nimic nu se va pierde! În Maria, țelul este atins și noi avem înaintea ochilor motivul pentru care mergem înainte pe cale: nu pentru a cuceri lucrurile de sus, care dispar, ci pentru a cuceri patria de sus, care rămâne pentru totdeauna. Iar Fecioara Maria este steaua care ne orientează, ea care a mers cea dintâi. După cum învață Conciliul, ea ”strălucește ca semn de speranță sigură și de mângâiere pentru Poporul lui Dumnezeu pe cale” (Lumen gentium, 68)».

Care este sfatul – s-a întrebat mai departe pontiful - pe care Maica noastră îl transmite pentru noi? Potrivit evangheliei proclamată în această solemnitate, primul lucru pe care ea îl spune este acesta: ”Sufletul meu îl preamărește pe Domnul” (Luca 1,46).
Papa Francisc: «Fiind obișnuiți să auzim aceste cuvinte, poate că nu mai suntem atenți la semnificația lor. A preamări înseamnă ”a face mare”, a mări. Maria îl ”mărește” pe Domnul: nu problemele, care nu-i lipseau totuși în acel moment, ci pe Domnul. De câte ori, în schimb, noi ne lăsăm copleșiți de greutăți și absorbiți de temeri! Maica Domnului nu, pentru că îl pune pe Dumnezeu ca primă măreție a vieții. De aici izvorăște [cântarea] ”Magnificat”, de aici se naște bucuria: nu din absența problemelor, care mai devreme sau mai târziu vor sosi, căci bucuria se naște din prezența lui Dumnezeu care ne ajută, care este aproape de noi. Pentru că Dumnezeu e mare și, mai presus de toate, Dumnezeu se uită la cei mici. Noi suntem slăbiciunea sa de iubire: Dumnezeu se uită la cei mici și îi iubește».

Maria, a reluat papa, se recunoaște mică și înalță ”lucrurile mari” (v. 49) pe care Domnul le-a făcut pentru ea. Care sunt acestea? ”Mai întâi de toate, darul neașteptat al vieții: Maria este fecioară și rămâne însărcinată; la fel și Elisabeta, care era înaintată în vârstă, așteaptă un copil. Domnul face minuni cu cei mici, cu cel care nu se crede mare, ci îi acordă spațiu lui Dumnezeu în propria viață. El își întinde milostivirea sa asupra celui care se încrede în El și îi înalță pe cei smeriți. Maria îl laudă pe Dumnezeu pentru aceste lucruri”.
Papa Francisc: «Și noi, am putea să ne întrebăm, ne amintim să-l lăudăm pe Dumnezeu? Îi mulțumim pentru marile lucruri pe care le face pentru noi? Pentru fiecare zi pe care ne-o dăruiește, pentru că ne iubește și ne iartă întotdeauna, pentru blândețea sa? Mai departe, pentru că ne-a dat-o pe Mama sa, pentru frații și surorile pe care le pune pe drumul nostru, pentru că ne-a deschis cerul? Dacă uităm binele, inima se micșorează. Dar dacă, asemenea Mariei, ne aducem aminte de lucrurile mari pe care Domnul le săvârșește, dacă cel puțin o dată pe zi îl preamărim, atunci facem un mare pas înainte. O dată pe zi să spunem: ”Eu îl laude pe Dumnezeu”, să spunem: ”Binecuvântat să fie Domnul!”, ceea ce constituie o mică rugăciune de laudă. Aceasta înseamnă a-L lăuda pe Dumnezeu. Inima, cu această mică rugăciune, se va lărgi, bucuria se va mări. Să-i cerem Maicii Domnului, poarta cerului, harul de a începe fiecare zi ridicându-ne privirea spre cer, spre Dumnezeu, ca să-i spunem: ”Mulțumesc!”, după cum cei mici spun celor mari: ”Mulțumesc!».

După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa Francisc a făcut mai multe apeluri, aducând lumina aceste solemnități mariane asupra suferințelor omenirii:
Papa Francisc: «Dragi frați și surori, Fecioara Maria, pe care astăzi o contemplăm în gloria cerească, este ”Maica speranței”. Acest apelativ a fost introdus recent în Litania lauretană. Să invocăm mijlocirea ei pentru toate situațiile din lume care au o sete mai mare de speranță: speranță de pace, de dreptate, de o viață demnă. Aș vrea să mă rog astăzi în mod special pentru populația regiunii din nordul Nigeriei, victimă a violențelor și a atacurilor teroriste».

”Urmăresc cu o deosebită atenție situația dificilelor negocieri privind chestiunea Nilului între Egipt, Etiopia și Sudan”, a spus papa mai departe referindu-se la construirea unui controversat baraj în Etiopia. ”Invit toate părțile”, a subliniat pontiful, ”să continue calea dialogului pentru ca Fluviul Veșnic să continue să fie o limfă de viață care unește, nu care desparte, care alimentează întotdeauna prietenia, prosperitatea, frățietate, niciodată dușmănia, neînțelegerea sau conflictul. Dragi frați din Egipt, Etiopia și Sudan, dialogul să fie unica voastră opțiune, pentru binele populațiilor voastre dragi și al lumii întregi”.

După ce a salutat romanii și pelerinii din Italia și din diferite țări, papa i-a cuprins în salutul său pe cei ”care sunt în vacanță, precum și pe cei care nu au această șansă, mai ales pe cei bolnavi, persoanele singure și pe cei care asigură servicii indispensabile pentru colectivitate”.

În fine, pontiful a încurajat o îndrăgită practică creștină:
Papa Francisc: «Este un gest frumos astăzi a merge la un sanctuar pentru a o cinsti pe Maica Domnului. Romanii și cei care se află la Roma ar putea să meargă la [bazilica] ”Santa Maria Maggiore” ca să se roage înaintea imaginii Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani”. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine».

Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat ca de obicei cu binecuvântarea apostolică a Succesorului lui Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

15 august 2020, 12:36