Căutare

Vatican News
2019.11.19 Viaggio Apostolico in Thailandia e Giappone Memoriale della Pace a Hiroshima 2019.11.19 Viaggio Apostolico in Thailandia e Giappone Memoriale della Pace a Hiroshima  (Vatican Media)

Andrea Tornielli: Un magisteriu pentru pace şi împotriva ipocriziei

Cuvintele papei Francisc, adresate duminică, 5 iulie a.c., după rugăciunea "Angelus", în sprijinul rezoluţiei ONU, în vederea încetării imediate a ostilităţilor la nivel global astfel încât să se permită pacea şi siguranţa indispensabile pentru acordarea de ajutoare populaţiilor, astfel încât să poată combate pandemia de Covid 19, au fost comentate într-un articol de fond de directorul nostru editorial, Andrea Tornielli.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

6 iulie 2020 – Vatican News. Scrie Andrea Tornielli: «Zilele trecute, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a aprobat o rezoluţie privind "încetarea imediată a ostilităţilor în toate situaţiile, timp de cel puţin 90 de zile", pentru a se garanta asistenţă umanitară populaţiilor afectate şi pentru a contracara consecinţele devastatoare ale răspândirii Covid-19. La finalul rugăciunii "Angelus", pontiful a dorit să-şi exprime sprijinul faţă de această iniţiativă, cu speranţa ca încetarea focului pe plan mondial să fie respectată în mod "eficient şi prompt". Iniţiativa pontifului reprezintă un nou pas dintr-un lung parcurs, un pas devenit şi mai urgent în contextul crizei provocată de noul coronavirus, cei mai săraci fiind victimele efectelor sale cele mai devastatoare.

Papa Francisc a făcut deja această solicitare, duminică, 29 martie, după rugăciunea "Angelus", în sprijinul apelului pentru o "încetare globală şi imediată a focului în orice parte a lumii", făcut de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. António Guterres. Pontiful a spus că se asociază cu cei care şi-au însuşit acest apel, îndemnându-i pe toţi să-l preia, oprind orice formă de ostilitate militară, favorizând crearea de coridoare pentru ajutorul umanitar, deschiderea spre diplomaţie, atenţia faţă de cei aflaţi în situaţii de mare vulnerabilitate.

«Angajarea comună împotriva pandemiei» – a spus pontiful duminică, 29 martie – «să-i facă pe toţi să recunoască nevoia întăririi legăturilor fraterne, în calitate de membri ai unei singure familii. Îndeosebi, să trezească în responsabilii naţiunilor şi în celelalte părţi aflate în cauză o angajare reînnoită pentru depăşirea rivalităţilor. Conflictele nu se rezolvă prin război! Este necesar să se depăşească antagonismele şi contrastele prin dialog şi printr-o căutare constructivă a păcii.»
Şi în săptămânile succesive, în alte două ocazii, papa Francisc a deplâns cheltuielile în vederea înarmării. În omilia Vigiliei pascale, celebrată în noaptea Sâmbetei Sfinte în bazilica San Pietro, pontiful a spus: "Să reducem la tăcere strigătele de moarte, ajunge cu războaiele! Să se oprească producerea şi comerţul armelor, pentru că avem nevoie de pâine nu de arme".

Papa Francisc a revenit asupra acestei teme, ce reprezintă o constantă a pontificatului său, şi în cele două rugăciuni către Preacurata Fecioară Maria, sugerate credincioşilor în Scrisoarea despre rugăciunea Rozariului în luna mai, publicată pe 25 aprilie a.c. Într-una din rugăciuni se cere Preacuratei: «Asistă responsabilii naţiunilor ca să lucreze cu înţelepciune, solicitudine şi generozitate, ajutându-i pe cei care duc lipsă de cele necesare vieţii, planificând soluţii sociale şi economice cu clarviziune şi spirit de solidaritate. Preacurată Fecioară Marie, luminează conştiinţele pentru ca imensele sume de bani folosite la creşterea şi perfecţionarea armelor să fie, în schimb, destinate studiilor adecvate pentru a preveni asemenea catastrofe pe viitor».

Şi în anii precedenţi, în diferite ocazii, papa Francisc a denunţat "ipocrizia" şi "păcatul" responsabililor din unele ţări care "vorbesc despre pace dar vând arme pentru a face aceste războaie".
Pontiful a făcut această reflecţie şi la întoarcerea din ultima călătorie apostolică, înainte de izbucnirea pandemiei, cea din Thailanda şi Japonia: "La Nagasaki şi Hiroshima, m-am oprit în rugăciune, m-am întâlnit unii supravieţuitori şi rude ale victimelor şi am reiterat condamnarea fermă a armelor nucleare şi a ipocriziei de a vorbi despre pace şi, în acelaşi timp, de a fabrica şi vinde dispozitive militare".

Potrivit unui raport al organizaţiei Oxfam, cheltuielile militare globale din 2019 au atins două mii de miliarde de dolari, în vreme ce, în prezentul atât de afectat de pandemie, două miliarde de persoane suferă totodată violenţe, persecuţii şi foame în ţări implicate în conflicte militare.»
 

06 iulie 2020, 12:03