Căutare

2020.02.20 perdono 2020.02.20 perdono 

Iertarea de la Assisi, o "poartă deschisă" harului în timp de pandemie

La 29 iulie, a început la Assisi, în Italia, Triduum-ul de pregătire pentru celebrarea sărbătorii numită Porţiuncula. În fiecare an, în zilele de 1 şi 2 august, credincioşii au posibilitatea dobândirii harului iertării, obţinut de sfântul Francisc, de la papa Honoriu al III-lea, pentru noi toţi, inclusiv pentru noi cei de azi. Este vorba despre indulgenţa plenară pentru sine şi pentru răposaţi, ce poate fi dobândită vizitând orice biserică parohială sau franciscană şi îndeplinind condiţiile obişnuite: spovada sacramentală, primirea Sfintei Împărtăşanii, reînnoirea propriei credinţe şi comuniunea în rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte.
Iertarea de la Assisi, o "poartă deschisă" harului în timp de pandemie

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

30 iulie 2020 -Vatican News Anul acesta, celebrările de la Assisi vor fi condiţionate de normativele anticovid, printre măsuri numărându-se şi anularea tradiţionalului marş franciscan, în vreme ce spovezile se vor face doar la Mănăstirea Porţiuncula.
Sărbătoarea se numeşte Porţincula după numele capelei aflată în prezent în interiorul bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor" în Porţiuncula, ridicată din dorinţa papei Pius al V-lea, în secolul al XVI-lea, aflată la circa 4 kilometri de Assisi.

"Iertarea este cu certitudine calea maestră ce trebuie urmată pentru a ajunge în acel loc din Paradis", spunea papa Francisc la Assisi, în pelerinajul din 4 august 2016, referindu-se la fragmentul din capitolul 14 al Evangheliei după sfântul Ioan, ce conţine promisiunea lui Isus: "În casa Tatălui meu sunt multe lăcaşuri; Eu mă duc să vă pregătesc un loc".

"Aici, la Porţiuncula, totul vorbeşte despre iertare! Ce mare dar ne-a făcut Domnul învăţându-ne să iertăm pentru a ne face să simţim în mod concret milostivirea Tatălui", evidenţia papa Francisc în cuvântul de învăţătură rostit cu ocazia pelerinajului la Assisi, din urmă cu patru ani. Pontiful a explicat atunci de ce trebuie să iertăm o persoană care ne-a făcut rău. Referindu-se la parabola care a inspirat cateheza de la Porţiuncula, luată din capitolul 18 al Evangheliei după Sfântul Matei, în care Isus îi spune lui Petru să ierte greşelile nu de şapte ori ci de şaptezeci de ori câte şapte, papa Francisc a reliefat necesitatea de a ne asemui – în milostivire – cu Domnul.

«Parabola ne spune întocmai acest lucru: precum Dumnezeu ne iartă pe noi, tot astfel şi noi trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au făcut rău. Exact ca în rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus, "Tatăl Nostru", în care spune: 'Iartă-ne nouă greşelile precum şi noi iertăm greşiţilor noştri’.» Succesiv, referindu-se la datornicul din parabolă, pontiful a spus că fiecare dintre noi ar putea fi în locul acelui om, aflat în situaţia de a restitui o sumă foarte mare, într-atât de mare încât nu reuşeşte.
"Şi noi, când la scaunul de spovadă ne aşezăm în genunchi în faţa preotului, nu facem altceva decât să repetăm acelaşi gest al slujitorului. Spunem: 'Doamne, ai răbdare cu mine'. De fapt, ştim bine că suntem plini de defecte şi, deseori, cădem în aceleaşi greşeli. Cu toate acestea, Dumnezeu nu oboseşte să ne ofere mereu iertarea sa, ori de câte ori o cerem. Este o iertare deplină, totală, prin care ne dă certitudinea că, în ciuda faptului că am putea cădea din nou în aceleaşi păcate, El are milă de noi şi nu încetează să ne iubească".

 

30 iulie 2020, 08:27