Căutare

Vatican News
2020.05.04 Messa Santa Marta Papa Francisc celebrând Sfânta Liturghie, în capela Casei "Sfânta Marta", luni, 4 mai 2020 

Papa Francisc: Să fie pace în familii şi unitate în Biserică

La începutul celebrării euharistice de luni, din săptămâna a 4-a Paştelui, papa Francisc şi-a îndreptat gândul către familii, constrânse să stea închise în casă din cauza pandemiei şi, rugându-se să nu existe violenţă, ci pace, răbdare şi creativitate, a spus: «Să ne rugăm astăzi pentru familii: în acest timp de carantină, familia – închisă în casă – încearcă să facă multe lucruri noi, având multă creativitate cu copiii, cu toţi, pentru a merge mai departe. Există însă şi un alt aspect; uneori există violenţa domestică. Să ne rugăm pentru familii, pentru a continua în pace, cu creativitate şi cu răbdare, în această perioadă de carantină.»

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

Vatican News – 4 mai 2020.
În omilia Sfintei Liturghii, papa Francisc a comentat prima lectură din liturgia zilei, luată din carte Faptele Apostolilor, capitolul 11, în care se relatează că apostolul Petru este mustrat de către fraţi, care-i spuneau: "Ai intrat la oameni care nu au primit circumcizia şi ai mâncat împreună cu ei".  Atunci, Petru le răspunde că acţiunile sale au fost inspirate chiar de Duhul Sfânt, care l-a îndrumat.
Pornind de la acest fragment, pontiful a observat că în Biserică există tendinţa de a ne percepe pe noi înşine drepţi şi de a-i considera pe alţii păcătoşi, spunând că aceasta este o boală a Bisericii care ia naştere din ideologii, acesta reprezentând un mod lumesc de a gândi şi de a interpreta legea.

Succesiv, oprindu-se asupra Evangheliei din liturgia zilei, după sfântul Ioan, capitolul 10, în care Isus spune despre sine "Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi", papa Francisc a explicat că Mântuitorul a venit pentru răscumpărarea tuturor: mari, mici, bogaţi, săraci, buni şi răi. Atrăgând atenţia asupra ispitei de a monopoliza acţiunea mântuitoare, pontiful ne-a îndemnat la rugăciune pentru a ne elibera de "psihologia diviziunii" şi a înţelege că suntem cu toţii fraţi în Isus.

Sfântul Părinte a spus că există idei, opinii care creează diviziune şi fac astfel încât dezbinarea să apară ca fiind mai importantă decât unitatea, care conduc la a crede că propria idee este mai importantă decât Duhul Sfânt care ne călăuzeşte. Pontiful a insistat asupra necesităţii unităţii Bisericii, dorită de Domnul care s-a jertfit pe cruce pentru toţi, inclusiv pentru cei care nu cred în el sau care au un alt crez religios decât al nostru. Isus – a insistat – este păstorul tuturor, având oi şi în alte staule, dorinţa Mântuitorului fiind unitatea turmei sale.

La finalul celebrării euharistice, îndemnându-ne la Împărtăşania spirituală în acest timp în care nu este posibilă primirea Împărtăşaniei sacramentale, Sfântul Părinte a recitat rugăciunea: «La picioare tale, o, Isuse al meu, mă închin şi îţi ofer căinţa inimii mele mâhnite care se cufundă în nimicul ei şi în sfânta ta prezenţă.
Te ador în Sacramentul iubirii tale, doresc să te primesc în sărmanul sălaş pe care ţi-l oferă inima mea. Aşteptând fericirea Împărtăşaniei sacramentale, vreau să te am în sufletul meu. Vino la mine, o, Isuse al meu, şi fă ca eu să vin la tine. Inima ta să înflăcăreze toată fiinţa mea, în viaţă şi în moarte. În Tine cred, În Tine sper, pe Tine te iubesc. Aşa să fie!».

04 mai 2020, 07:40