Căutare

Vatican News
2020.05.16 Messa Santa Marta Papa Francisc celebrând Sfânta Liturghie sâmbătă, 16 mai 2020, în capela Casei "Sf. Marta", din Vatican 

Papa Francisc la "Sf. Marta": Victoria împotriva spiritului lumesc este credinţa în Isus

La Sfânta Liturghie de sâmbătă, din săptămâna a 5-a a Paştelui, papa Francisc şi-a îndreptat gândul spre cei care se ocupă de îngroparea persoanelor decedate în urma pandemiei, spunând: «Să ne rugăm astăzi pentru persoanele care se ocupă de îngroparea celor decedaţi în cursul acestei pandemii. A-i îngropa pe cei morţi este o faptă de milostenie trupească şi nu este, desigur, un lucru plăcut. Să ne rugăm pentru aceste persoane care îşi pun viaţa în pericol, riscând să se contagieze».

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

16 mai 2020 – Vatican News.
În omilia celebrării euharistice, Sfântul Părinte a comentat fragmentul din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 15, 18-21 în care se relatează că Isus le spune discipolilor: "Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce este al ei, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea" (In 15,18-19).

Isus – a explicat pontiful –  vorbeşte de multe ori despre lume, despre ura împotriva lui şi a discipolilor săi. El nu-i cere Tatălui să-i îndepărteze pe ucenici din lume, ci să-i apere de spiritul lumesc. În ce constă spiritul lumesc care urmăreşte distrugerea şi coruperea Bisericii? Este o propunere de viaţă: spiritul lumesc este o cultură a efemerului, a aparenţei, a fardării realităţii; o cultură cu valori superficiale care nu cunoaşte fidelitatea, deoarece se schimbă în funcţie de circumstanţe, asemenea unui cameleon, şi negociază totul.

Isus insistă în rugăciunea sa ca Tatăl să ne apere de spiritul lumii, de ceea ce îl caracterizează, de cultura "foloseşte şi aruncă", în funcţie de ceea ce convine într-un anumit moment. Acest mod de viaţă este caracteristic şi multor persoane care se definesc creştine, dar care sunt călăuzite de cele lumeşti – a atras atenţia papa Francisc, amintindu-l pe părintele Henri de Lubac care spunea că spiritul lumesc este răul cel mai mare al Bisericii, mondenitatea spirituală fiind un mod de a trăi creştinismul. Spiritul lumesc ucide pentru că urăşte credinţa. Acest spirit lumesc pătrunde peste tor, chiar şi în Biserică, cosmetizând orice. Spiritul lumesc nu tolerează scandalul crucii, iar unicul antidot împotriva acestui spirit este Cristos care a murit şi a înviat pentru noi. Victoria împotriva spiritului lumesc este credinţa în Isus. Aceasta nu înseamnă, însă, să devenim fanatici, să nu mai relaţionăm cu ceilalţi.  

La finalul omiliei, papa Francisc ne-a îndemnat la rugăciune, spunând: «Să cerem de la Duhul Sfânt harul de a distinge între spiritul acestei lumi şi Evanghelie, pentru a nu ne lăsa înşelaţi, deoarece lumea îl urăşte pe Isus,  care se roagă Tatălui să ne ferească de cele lumeşti».

16 mai 2020, 08:21