Căutare

Vatican News
2019.12.17 Afghanistan: famiglia di sfollati 2019.12.17 Afghanistan: famiglia di sfollati 

În chipurile lor, chipul lui Cristos constrâns să fugă: Mesajul Papei pentru Ziua Migrantului 2020

A fost dat publicităţii vineri, 15 mai a.c., Mesajul Sfântului Părinte destinat celei de-a 106-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, din 2020, care va fi marcată la 27 septembrie. Cu titlul "Constrânşi să fugă, asemenea lui Isus. A primi, a proteja, a promova şi a integra persoanele strămutate intern", Mesajul face referinţă la documentul "Orientările pastorale privind persoanele strămutate intern", din 5 mai a.c., aprobat de papa Francisc şi realizat de Departamentul în slujba dezvoltării umane integrale, pentru a oferi ajutor şi asistenţă celor peste 50 de milioane de persoane care sunt constrânse să se strămute, pe teritoriul propriei ţări.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

15 mai 2020 - Vatican News. «La începutul acestui an, în discursul pe care l-am adresat membrilor Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, am inclus drama persoanelor strămutate intern printre provocările lumii contemporane: "Situaţiile de conflict şi urgenţele umanitare, agravate de tulburările climatice, măresc numărul persoanelor strămutate şi se repercutează asupra celor care trăiesc deja în stare de sărăcie gravă. Multe din ţările lovite de aceste situaţii duc lipsă de structuri adecvate care să permită venirea în întâmpinarea nevoilor celor care au fost strămutaţi" (9 ianuarie 2020).»
Astfel începe Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului, dedicat în acest an situaţiei dramatice a persoanelor strămutate intern, "o dramă adesea invizibilă, pe care criza globală provocată de pandemia COVID-19 a agravat-o. De fapt, prin vehemenţa, gravitatea şi extinderea sa geografică, această criză a redus la tăcere multe alte situaţii de urgenţă umanitară care afectează milioane de persoane, punând pe ultimul loc, în cadrul  agendelor politice naţionale, iniţiative şi ajutoare internaţionale, esenţiale şi urgente pentru salvarea vieţilor omeneşti". Însă, pontiful atrage atenţia că nu este acesta timpul uitării, după cum a spus şi în Mesajul Urbi et Orbi, din 12 aprilie 2020, în care evidenţia: "Criza pe care o înfruntăm, să nu ne facă să uităm atâtea alte urgenţe care poartă în ele suferinţele multor persoane!"
Deşi dedicat persoanelor strămutate intern, "în lumina evenimentelor tragice care au marcat anul 2020", pontiful extinde Mesajul la toţi cei care s-au aflat în situaţia de a trăi "experienţe de precaritate, abandon, marginalizare şi respingere din cauza COVID-19".

Scrie papa Francisc în Mesaj:
«Aş dori să pornesc de la icoana care l-a inspirat pe papa Pius al XII-lea în redactarea Constituţiei Apostolice "Exsul Familia" (1 august 1952). În fuga spre Egipt, micul Isus trăieşte, împreună cu părinţii săi, condiţia tragică a persoanei strămutate şi a refugiatului "marcată de frică, nesiguranţă, necazuri (cf. Mt 2,13-15.19-23). Din păcate, în zilele noastre, milioane de familii pot să se recunoască în această realitate tristă. Aproape în fiecare zi, televiziunea şi ziarele dau ştiri despre persoane care fug din cauza foametei, a războiului şi a altor pericole grave, în căutarea siguranţei şi a unei vieţi demne pentru ei şi pentru familiile lor" (Angelus, 29 decembrie 2013). În fiecare dintre ei este prezent Isus, constrâns, ca în vremea lui Irod, să fugă pentru a se salva. Suntem îndemnaţi să recunoaştem în chipurile lor chipul lui Cristos flămând, însetat, gol, bolnav, străin şi întemniţat care ne interpelează (cf. Mt 25: 31-46). Dacă îl recunoaştem, vom fi noi cei care îi vom mulţumi pentru [şansa de] a-l fi întâlnit, iubit şi slujit.

Persoanele strămutate intern ne oferă această ocazie de a-L întâlni pe Domnul, "chiar dacă ochilor noştri le este greu să-l  recunoască: cu haine rupte, cu picioarele murdare, cu faţa deformată, cu un trupul aplecat, incapabil să ne vorbească limba" (Omilia , 15 februarie 2019). Este o provocare pastorală la care suntem chemaţi să răspundem prin cele patru verbe pe care le-am indicat în Mesajul pentru aceeaşi zi, din 2018: a primi, a proteja, a promova şi a integra. La acestea aş dori să adaug şase perechi de verbe care corespund la acţiuni foarte concrete, legate între ele într-o relaţie de cauză-efect.

Trebuie să cunoşti pentru a înţelege.
Cunoaşterea este un pas necesar pentru înţelegerea celuilalt. Isus însuşi ne învaţă aceasta în episodul ucenicilor lui Emaus: «Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi s-a apropiat şi mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască» (Lc 24,15-16). Când se vorbeşte despre migranţi şi persoane strămutate intern, deseori ne oprim la numere. Dar nu este vorba despre numere, ci despre persoane! Dacă îi vom întâlni, vom ajunge să-i cunoaştem. Şi, aflându-le  poveştile de viaţă, îi vom putea înţelege. Vom înţelege, de exemplu, că acea precaritate, pe care am trăit-o cu suferinţă din cauza pandemiei, este un element constant în viaţa  persoanelor strămutate.

Pentru a sluji, este necesar să devenim aproapele celuilalt.  Pare evident, dar de multe ori nu este aşa. «Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară şi ducându-l la un han, i-a purtat de grijă.» (Lc 10, 33-34). Temerile şi prejudecăţile – numeroase prejudecăţi – ne fac să păstrăm distanţa faţă de ceilalţi şi, adesea, ne împiedică să ne "apropiem" de ei şi să-i slujim cu dragoste. Deseori, apropierea de ceilalţi înseamnă să fim dispuşi să ne asumăm riscuri, aşa cum ne-au învăţat în ultimele luni numeroşi medici, asistente şi asistenţi medicali. A fi aproape pentru a sluji depăşeşte purul simţ al datoriei; cel mai grăitor exemplu ni l-a dat Isus când a spălat picioarele discipolilor săi: şi-a pus hainele deoparte, s-a îngenuncheat şi a spălat picioarele discipolilor săi (cf. In 13: 1-15).

Pentru a ne reconcilia este necesar să ascultăm. Dumnezeu însuşi ne învaţă acest lucru; trimiţându-l pe Fiul său în lume, a vrut să asculte geamătul umanităţii cu urechi umane: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, […] pentru ca lumea să fie mântuită prin el.
(cf In 3, 16-17). Iubirea, cea care împacă şi mântuieşte, începe prin a asculta. În lumea de azi, se înmulţesc mesajele, dar se pierde capacitatea de a asculta. Însă, doar  printr-o ascultare umilă şi atentă, putem ajunge într-adevăr la reconciliere. Pe parcursul anului 2020, tăcerea a domnit pe străzile noastre săptămâni întregi. O tăcere dramatică şi tulburătoare care ne-a oferit, totuşi, ocazia de a auzi strigătul celor mai vulnerabili, al celor strămutaţi şi al planetei noastre grav bolnavă. Şi, ascultând, avem ocazia să ne împăcăm cu aproapele, cu numeroşi oameni marginalizaţi, cu noi înşine şi cu Dumnezeu, care nu se oboseşte niciodată să se îndure de noi.

Pentru a creşte este necesară împărţirea cu ceilalţi. Prima comunitate creştină avea, printre aspectele sale de bază, punerea în comun a bunurilor: «Mulţimea celor care credeau era o singură inimă şi un singur suflet. Nici unul nu spunea că ceea ce are îi aparţine. Dar toate le aveau în comun.» (Fap 4,32).
Dumnezeu nu a dorit ca de resursele planetei noastre să beneficieze doar puţini la număr. Nu, Domnul nu a vrut asta! Trebuie să învăţăm să împărţim între noi pentru a creşte împreună, fără a exclude pe nimeni. Pandemia ne-a amintit că suntem cu toţii în aceeaşi barcă (n.n. în aceiaşi situaţie). Faptul de a avea preocupări şi temeri comune ne-a arătat încă o dată că nimeni nu se salvează de unul singur. Pentru a creşte cu adevărat, trebuie să creştem împreună, împărţind ceea ce avem, ca acel băiat care i-a oferit lui Isus cinci pâini de orz şi doi peşti ... Şi a fost suficient pentru a sătura cinci mii de oameni (cf. In 6, 1-15)!

Trebuie să te implici pentru a promova. De fapt, astfel a procedat Isus cu femeia samariteană. (cf. In 4, 1-30). Domnul se apropie, o ascultă, îi vorbeşte inimii, apoi o călăuzeşte spre adevăr şi o transformă în vestitoare a Cuvântului: «Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?»
Uneori, impulsul de a-i sluji pe alţii ne împiedică să vedem bogăţia pe care o posedă. Dacă dorim cu adevărat să promovăm oamenii cărora le oferim asistenţă, trebuie să îi implicăm şi să îi facem protagoniştii salvării lor. Pandemia ne-a amintit cât de esenţială este coresponsabilitatea şi că numai prin contribuţia tuturor – chiar şi a categoriilor adesea subestimate – este posibilă înfruntarea crizei. Trebuie «găsit curajul de a deschide spaţii unde toţi să se poată simţi chemaţi şi de a permite noi forme de ospitalitate, de fraternitate şi de solidaritate» (Meditaţia din Piaţa Sfântul Petru, 27 martie 2020).

Este necesară colaborarea pentru a construi. Acesta este îndemnul adresat de apostolul Paul comunităţii din Corint: «Fraţilor, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi în armonie şi să nu fie între voi dezbinări, ca să fiţi desăvârşiţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi simţire» (1 Cor 1,10). Edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu este un angajament comun pentru toţi creştinii şi, de aceea, este necesar să învăţăm să colaborăm, fără a ne lăsa ispitiţi de gelozii, discordii şi diviziuni. Şi în contextul actual trebuie reiterat: «Acesta nu este timpul egoismelor, pentru că provocarea pe care o înfruntăm ne uneşte pe toţi şi nu face diferenţe de persoane» (Mesajul Urbi et Orbi, 12 aprilie 2020).

Pentru a păstra casa comună şi a face să semene tot mai mult cu planul iniţial al lui Dumnezeu, trebuie să ne angajăm astfel încât să garantăm cooperarea internaţională, solidaritatea globală şi implicarea la nivel local, fără a exclude pe nimeni.» (traducere de lucru)



15 mai 2020, 11:38