La izvoarele unei misiuni care nu este lucrarea noastră: editorial de Andrea Tornielli
Cetatea Vaticanului – Andrea Tornielli
22 mai 2020 – Vatican News. Mesajul papei Francisc adresat Operelor Pontificale Misionare este un text forte, concret în indicațiile sale, care arată unicul și adevăratul izvor al activității misionare a Bisericii, și vrea să evite, în același timp, spunându-le pe nume, unele patologii care riscă să denatureze misiunea însăși.
Misiunea, spune Sfântul Părinte, nu este rodul aplicării unor ”sisteme și logici mundane de militanță sau de competență tehnico-profesională”, dar se naște din ”bucuria debordată” pe care ne-o dăruiește Domnul, o bucurie care este rodul Duhului Sfânt. Este un har, această bucurie pe care nimeni nu și-o poate da de unul singur. A fi misionari înseamnă a reverbera darul mare și nemeritat care a fost primit, adică a oglindi lumina unui Altcineva, cum face luna cu soarele. ”Martorii”, scrie papa, ”sunt, în orice situație umană, cei care dovedesc ceea ce este săvârșit de altcineva. În acest sens și numai în acest sens noi putem fi martorii lui Cristos și ai Duhului său”. Este acel ”mysterium lunae” – ”taina lunii” – îndrăgit de Părinții Bisericii din primele secole, care erau pe deplin conștienți că Biserica trăiește clipă de clipă din harul lui Cristos. Asemenea lunii, Biserica nu strălucește cu o lumină proprie, iar când se uită prea mult la ea însăși sau se încrede în propriile capacități, sfârșește prin a fi autoreferențială și nu mai dă lumină nimănui.
Originea acestui mesaj este conținutul exortației ”Evagelii gaudium”, textul care a trasat drumul actualului pontificat. Francisc amintește că vestirea Evangheliei și mărturisirea credinței creștine sunt altceva în raport cu orice prozelitism politic, cultural, psihologic sau religios. Biserica crește în lume prin atracție și ”dacă îl urmăm pe Isus fericiți de a fi atrași de El, ceilalți își dau seama. Și pot să fie uimiți”.
Este evidentă, din mesajul către Operele Pontificale Misionare, intenția papei de a îndigui tendința care consideră misiunea ca pe ceva elitist, de orientat și direcționat prin programe minuțioase, aplicând strategii care urmăresc o conștientizare prin raționamente, rechemări, militanță și antrenamente. Cu aceeași evidență se observă în mesajul pontifical că episcopul Romei consideră că acest fapt este un risc prezent și, prin urmare, cuvintele lui au o valoare care merge cu mult mai departe de Operele Pontificale Misionare, cărora este adresat în principal. Pentru a evita auto-referențialitatea, pofta de a porunci și delegarea activității misionare unei ”clase superioare de specialiști”, care consideră poporul celor botezați o masă inertă de reanimat și de mobilizat, Francisc amintește unele trăsături distinctive ale misiunii creștine: recunoștința și gratuitatea, smerenia, proximitatea față de viață persoanelor acolo unde sunt și așa cum sunt, predilecția pentru cei mici și pentru cei săraci.
