Căutare

Vatican News
2020.05.06 Udienza Generale Papa Francisc la cateheza audienței generale în biblioteca Palatului Apostolic.  (Vatican Media)

”Doamne, cum de cunoști numai iubirea?”: papa Francisc, despre rugăciunea creștină

La cateheza audienței generale de miercuri, 13 mai 2020, papa Francisc a continuat seria catehezelor dedicată rugăciunii și a vorbit despre ”Rugăciunea creștinului”. Deși rugăciunea aparține tuturor oamenilor, chiar și celor care nu urmează vreo religie, papa a remarcat la cateheză prima trăsătură a rugăciunii creștine: nu omul îl caută pe Dumnezeu, ci Dumnezeu vine în căutarea omului. La saluturile finale, papa a amintit aniversarea aparițiilor Maicii Domnului la Fatima și a îndemnat credincioșii să ceară darul statorniciei în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
13 mai 2020 – Vatican News
. ”Rugăciunea creștinului” a fost tema celei de-a doua cateheze, din noua serie dedicată rugăciunii, prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 13 mai 2020, în biblioteca Palatului Apostolic. Audiența a fost transmisă în streaming de Vatican Media pe canalul Youtube Vatican News. După cateheză, papa a amintit aniversarea primei apariții, în 13 mai 1917, a Fecioarei Maria în fața unui grup de copii la Fatima, în Portugalia și a invitat ”la invocarea Fecioarei Maria pentru ca să-l facă pe fiecare statornic în iubirea de Dumnezeu și de aproapele”. La nelipsitul salut adresat la final tinerilor, bătrânilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa i-a îndemnat: ”Alergați mereu la ajutorul Fecioarei Maria; în Ea găsim o mamă grijulie și blândă, adăpost sigur în adversitățile vieții”.

Cateheza a început cu proclamarea unui amplu fragment din Psalmul 63 (2-5.9): ”Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te caut dis-de-dimineaţă. Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. Astfel m-am uitat după tine în sanctuarul tău, ca să contemplu puterea şi gloria ta. Îndurarea este mai bună decât viaţa, de aceea, buzele mele te laudă. Aşa te voi binecuvânta toată viaţa mea şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău. Sufletul meu se alipeşte de tine şi dreapta ta mă susţine”. După prima cateheză despre ”Misterul rugăciunii”, astăzi a venit timpul celei de-a doua:
Papa Francisc: «Facem astăzi al doilea pas pe drumul de cateheză despre rugăciune, început săptămâna trecută. Rugăciunea aparține tuturor: oamenilor de orice religie și, probabil, chiar celor care nu profesează nicio religie. Rugăciunea se naște în taina ființei noastre, în acel spațiu interior pe care deseori autorii spirituali îl numesc ”inimă” (Catehismul Bisericii Catolice, 2562-63). Ceea ce se roagă în noi, așadar, nu este ceva periferic, nu este vreo facultate a noastră secundară și marginală, ci taina noastră cea mai intimă. Inteligența se roagă, dar a ne ruga nu este numai un act intelectual. Trupul se roagă, dar se poate vorbi cu Dumnezeu chiar în cea mai gravă formă de invaliditate. Omul întreg, așadar, este cel care se roagă, dacă se roagă ”inima” sa».

Dacă, în general, ”rugăciunea este un avânt, o invocație care merge dincolo de noi”, ”vocea unui EU care se clatină, care merge pe bâjbâite în căutarea unui TU”, rugăciunea creștinului se naște, în schimb, dintr-o revelație: acel TU nu a rămas învăluit în mister, ci a intrat în relație cu noi”. ”Întâlnirea dintre EU și TU nu se poate face prin calculatoare: este o întâlnire umană și, de multe ori, se merge pe bâjbâite pentru a găsi acel TU pe care EU-l meu îl caută”. 

Într-adevăr, creștinismul este religia care celebrează în continuu ”arătarea” lui Dumnezeu, epifania sa, după cum ne amintesc primele sărbători ale anului liturgic. De aceea, Evanghelia după Sf. Ioan începe cu celebrul prolog în care se spune: ”Pe Dumnezeu, nimeni nu l-a văzut vreodată; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, El ni l-a revelat” (1,18).
Papa Francisc: «Rugăciunea creștinului intră în relație cu un Dumnezeu care are o față preablândă, care nu vrea să inspire nicio frică oamenilor. Aceasta este prima trăsătură a rugăciunii creștine. Dacă oamenii erau dintotdeauna obișnuiți să se apropie de Dumnezeu un pic înfricoșați, un pic înspăimântați de acest mister fascinant și înfricoșător, dacă erau obișnuiți să-L venereze cu o atitudine servilă, ca un supus care nu vrea să-l supere pe stăpânul său, creștinii se adresează, în schimb, lui Dumnezeu îndrăznind să-i cheme de o manieră confidențială cu numele de Tată». 

”Creștinismul”, a continuat papa la cateheză, ”a interzis din legătura cu Dumnezeu orice raport feudal. În patrimoniul credinței noastre nu sunt prezente expresii precum supușenie, sclavie sau vasalitate, ci cuvinte precum alianță, prietenie și comuniune”. Nu întâmplător, în lungul său discurs de adio, Isus spune astfel: ”Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v‑am pus ca să mergeți şi să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veți ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea” (Ioan 15,15-16). ”Acest lucru este un cec în alb: Tot ceea ce veți cere de la Tatăl meu în numele meu, vă dau!”
Papa Francisc: «Dumnezeu e prietenul, aliatul, mirele. În rugăciune se poate stabili o relație de confidență cu El, după cum este adevărat că în ”Tatăl Nostru” Isus ne-a învățat să-i adresăm o serie de cereri. Unui Dumnezeu apropiat îi putem cere totul, îi putem explica totul, îi putem povesti totul. Nu contează dacă în relația cu Dumnezeu ne simțim în lipsă: nu suntem buni prieteni, nu suntem fii recunoscători, nu suntem soți credincioși. El continuă să ne iubească. Este ceea ce Isus dovedește pentru totdeauna la Ultima Cină, când spune: ”Acest potir este noua alianță în sângele meu, vărsat pentru voi” (Luca 22,20). În gestul acesta, Isus anticipă în cenaclu misterul Crucii. Dumnezeu este un aliat credincios: dacă oamenii încetează să iubească, El continuă să iubească, chiar dacă iubirea îl duce pe Calvar».

”Să încercăm cu toții să ne rugăm în felul acesta, intrând în misterul Alianței”, a fost îndemnul final al papei, ”să ne punem în rugăciune în brațele milostive ale lui Dumnezeu, să ne simțim cuprinși de acel mister de fericire care este viața trinitară, să ne simțim ca invitați care nu meritau o cinste atât de mare. Și să-i repetăm lui Dumnezeu, în uimirea rugăciunii: cum de Tu cunoști numai iubirea? El nu cunoaște ura. El este ținta urii, dar nu cunoaște ura. Cunoaște numai iubirea. Acesta este Dumnezeul la care ne rugăm. Acesta este nucleul incandescent al oricărei rugăciuni creștine. Dumnezeu de iubire, Tatăl nostru care ne așteaptă și ne însoțește”.

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, urmată de binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

13 mai 2020, 10:35