Căutare

Vatican News
2020.04.24 Messa Santa Marta 2020.04.24 Messa Santa Marta 

Papa Francisc se roagă pentru profesori şi studenţi în acest timp de pandemie

La Sfânta Liturghie celebrată în vinerea din a doua săptămână a Paştelui, papa Francisc şi-a îndreptat gândul către lumea educaţiei care se confruntă cu dificultăţi în vremea coronavirusului. «Să ne rugăm astăzi pentru profesori care au mult de muncit pentru a putea face lecţii on-line sau prin alte căi de comunicare mediatică şi să ne rugăm şi pentru elevii şi studenţii care trebuie să de examene folosind modalităţi cu care nu sunt obişnuiţi. Să-i însoţim cu rugăciunea», a spus pontiful la începutul celebrării euharistice.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

24 aprilie 2020 – Vatican News. În omilia Sfintei Liturghii, papa Francisc a comentat Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Ioan, capitolul 6, în care se relatează despre înmulţirea pâinilor şi a peştilor. Isus îi pune la încercare pe apostoli care nu ştiu cum să hrănească marea mulţime care-i urma. Evidenţiind că lui Isus îi plăcea să stea în mijlocul mulţimii, pontiful observă că discipolii nu erau la fel de entuziasmaţi de prezenţa numeroasă a oamenilor, motiv pentru care Învăţătorul îi corecta. Isus căuta apropierea mulţimii şi-i învăţa pe discipoli să fie alături de lume. Poporul lui Dumnezeu este obositor pentru că le cere mereu păstorilor lucruri concrete, iar păstorii trebuie să se îngrijească de ceea ce cere poporul – a observat papa Francisc, evidenţiind că, astăzi, Isus le cere păstorilor acelaşi lucru: să dăruiască lumii.
În omilie, pontiful a reliefat două caracteristici necesare păstorului: apropierea de Dumnezeu şi apropierea de popor, spunând că forţa păstorului de suflete constă în slujire. Papa Francisc a îndemnat la rugăciune pentru păstorii sufleteşti, pentru ca Domnul să-i înveţe să nu le fie frică şi să fie aproape de popor.
Amintind versetul  'Daţi-le voi să mănânce', din Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 14, pontiful a spus că acesta este îndemnul pe care Isus îl adresează şi astăzi păstorilor:

Papa Francisc: «'Daţi-le voi să mănânce' Sunt întristaţi? Daţi-le voi consolare. S-au rătăcit? Indicaţi-le voi o cale de ieşire. Greşesc? Oferiţi-le o soluţie la problemele lor. Iar bietul apostol trebuie să dea, să dea… . Dar el de la cine primeşte? Isus ne învaţă că apostolii primesc de la Cel de la care a primit El.»

Referindu-se la tentaţia puterii, care îi încearcă uneori pe păstori, aşa cum i-a încercat pe apostoli văzând efectul avut asupra mulţimii de minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, papa Francisc a subliniat.
Papa Francisc: «Puterea păstorului constă în slujire; nu are altă putere. Şi, când greşesc asumându-şi un alt fel de putere îşi ruinează vocaţia şi devin, nu ştiu, gestionari de societăţi pastorale, dar nu mai sunt păstori. Structurile nu fac pastorală, ci este inima păstorului cea care face pastorală. Astăzi, învăţătura lui Isus se referă la inima păstorului.»
La finalul omiliei, papa Francisc s-a rugat pentru ca Domnul să-i înveţe pe păstori să nu le fie frică de poporul lui Dumnezeu şi să nu le fie teamă să fie aproape de poporul lui Dumnezeu.

Papa Francisc a încheiat Sfânta Liturghie de vineri, 24 aprilie a.c., cu adoraţie şi cu binecuvântare euharistică, îndemnându-ne să ne împărtăşim spiritual. Ca şi în alte zile, pontiful a rostit următoarea rugăciune: Dumnezeul meu, Isuse Cristoase, eu cred din tot sufletul că tu eşti cu adevărat prezent în Preasfântul Sacrament al altarului. Te iubesc din toată inima şi doresc prezenţa ta în inima mea. Întrucât nu este posibil să te primesc în Preasfântul Sacrament, vino măcar spiritual în inima mea. Ca şi cum ai fi deja prezent, te îmbrăţişez şi mă unesc cu totul ţie. Nu îngădui să mă despart vreodată de tine.

24 aprilie 2020, 10:46