Papa Francisc se roagă pentru persoanele care efectuează servicii funerare

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
25 aprilie 2020 – Vatican News. La Sfânta Liturghie celebrată sâmbătă 25 aprilie, în cea de-a doua săptămână a Paştelui, papa Francisc şi-a îndreptat gândul către persoanele care efectuează servicii funerare. Rugându-se la începutul celebrării euharistice pentru cei care, prin munca lor, însoţesc pe ultimul drum victimele acestei pandemii, Sfântul Părinte a spus: «Să ne rugăm astăzi împreună pentru persoanele care efectuează servicii funerare. Este foarte trist, foarte dureros pentru aceste persoane care simt îndeaproape suferinţa acestei pandemii. Să ne rugăm pentru aceste persoane.» 

În omilia Sfintei Liturghii a zilei în care Biserica îl sărbătorește pe Sfântul evanghelist Marcu, papa Francisc a comentat Evanghelia zilei, luată de la sfântul Marcu (16, 15-20), în care se relatează că Isus le apare apostolilor îndemnându-i să meargă peste tot în lume pentru a vesti Evanghelia la toată făptura. Isus face cunoscute semnele care îi însoţesc pe cei care cred, spunând: "în numele meu vor scoate diavoli, vor vorbi limbi noi, vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca". După aceste cuvinte, Domnul se înalţă la cer pentru a sta la dreapta lui Dumnezeu.

Credinţa – a spus papa Francisc – sau este misionară sau nu este credinţă. Credinţa nu este ceva doar pentru mine, pentru ca eu să cresc cu credinţă: aceasta este o erezie gnostică. Credinţa se exprimă mai ales prin mărturia propriei vieţi. Uneori, lipseşte convingerea în trăirea credinţei, şi în acest caz credinţa se reduce la un fel de document de identitate. Cine are credinţă trebuie să iasă din sine însuşi  pentru a-şi exprima credinţa "din punct de vedere social". Aceasta nu înseamnă, însă, a face prozelitism, ci reprezintă mărturia credinţei prin slujire, prin trăirea unei vieţi de creştini. Înainte de a spune ceva specific creştin, trebuie trăită credinţa creştină în mod concret.

Credinţa nu se transmite pentru a convinge ci pentru a oferi o comoară – a explicat pontiful. Credinţa se trăieşte cu smerenie, aşa cum se spune în prima lectură a liturgiei zilei, luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 5,5b-14. În transmiterea credinţei există întotdeauna Domnul, în vreme ce în transmiterea ideologiilor există "învăţătorii". «Domnul să ne ajute să trăim o credinţă cu uşile deschise, transparentă, care să ne conducă la mântuire», a spus pontiful în încheierea omiliei Sfintei Liturghii celebrată sâmbătă, 25 aprilie, în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican. 

Vă oferim în continuare omilia papei, în traducerea noastră de lucru:

«Biserica îl sărbătorește astăzi pe Sfântul Marcu, unul din cei patru evangheliști, unul foarte apropiat de apostolul Petru. Prima Evanghelie scrisă a fost a lui Marcu. Este simplă, cu un stil simplu, foarte apropiat. Dacă astăzi aveți un pic de timp, luați-o în mână și citiți-o. Nu e lungă, dar îți face plăcere să citești simplitatea cu care Marcu relatează viața Domnului.

Evanghelia pe care am citit-o acum, care stă la finalul Evangheliei lui Marcu, are trimiterea Domnului (Marcu 16, 15-20). Domnul s-a revelat ca mântuitor, ca Fiul unic al lui Dumnezeu, s-a revelat întregului Israel și poporului, în special, cu detalii, apostolilor, discipolilor. Acesta este momentul în care Domnul își ia rămas bun: Domnul pleacă. A plecat și ”s-a înălțat la cer și s-a așezat în dreapta lui Dumnezeu” (v. 19). Dar înainte de a pleca, când a apărut celor Unsprezece, le-a spus: ”Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (v. 15). Este aspectul misionar credinței. Credința ori este misionară ori nu e credință. Credința nu este un lucru numai pentru mine, pentru ca eu să cresc cu credința; așa ceva este o erezie gnostică. Credința te face întotdeauna să ieși din ale tale. A ieși. Transmiterea credinței: credința trebuie transmisă, trebuie oferită, mai ales prin mărturie: ”Mergeți, lumea să vadă cum trăiți”.

Îmi spunea cineva, un preot european, dintr-un oraș european: ”Este multă necredință, mult agnosticism în orașele noastre pentru că creștinii nu au credință. Dacă ar avea-o, cu siguranță ar da-o oamenilor”. Lipsește dimensiunea misionară pentru că la rădăcină lipsește convingerea. ”Da, eu sunt creștin, sunt catolic, dar...”. Ca și cum ar fi o atitudine socială: în carta de identitate ai numele tău, cutare și cutare, apoi ”sunt creștin”. Ceva care face parte din datele cărții de identitate. Aceasta nu este credință. Aceasta este ceva cultural. Credința te duce în mod necesar afară, te face să o dai, pentru că, essențial, credința trebuie transmisă. Nu este liniștită. ”Aha, vreți să spuneți, părinte, că toți trebie să fim misionari și să mergem în țări îndepătate?” Nu, aceasta este o parte a dimensiunii misioare. Aceasta înseamnă că, dacă tu ai credință, trebuie să ieși, în mod necesar, din tine, trebuie să ieși din ale tale și să arăți de o manieră socială credința. Credința este socială, este pentru toți: ”Mergeți în toată lumea, predicați evanghelia la toată făptura!” (v. 15). Aceasta nu înseamnă a face prozelitism, ca și cum aș fi o echipă de fotbal care face prozelitism sau o societate de binefacere. Nu, credința este ”fără prozelitism”. Înseamnă a arăta revelația, pentru ca Duhul Sfânt să poată lucra în oameni prin mărturie și, ca mărturisitor, prin slujire. Slujirea este modul de a trăi: dacă eu spun că sunt creștin și trăiesc ca un păgân, nu merge! Acest mod nu convinge pe nimeni. Dacă eu spun că sunt creștin și trăiesc ca un creștin, aceasta atrage. Este mărturie.

Odată, în Polonia, un student m-a întrebat: ”La universitate, eu am mulți colegi atei. Ce să le spun ca să-i conving?” – ”Nimic, dragă, nimic! Ultimul lucru pe care trebuie să-l faci este să spui ceva. Începe să trăiești, iar ei, văzând mărturia ta, te vor întreba: ”De ce trăiești în acest fel?”. Credința trebuie tansmisă, dar nu pentru a convinge, ci pentru a dărui o comoară: ”E acolo, o vedeți?”.

Aceasta este și smerenia de care vorba Sfântul Petru, la prima lectură: ”Preaiubiților, îmbrăcați-vă toți în umilință unii față de alții, pentru că Dumnezeu se împotrivește celor mândri, însă celor smeriți le dă har” (1 Pt 5,5). De câte ori, în Biserică, în istorie, au luat viață mișcări, grupuri, de bărbați și femei, care voiau să convingă cu privire la credință, să convertească... Adevărați ”prozelitiști”. Cum au sfârșit? În corupție.

Este atât de delicat, acest paragraf din Evanghelie. Dar, unde este siguranța, cum pot să fiu sigur că ieșind din mine voi fi fecund în transmiterea credinței? ”Predicați Evanghelia la toată făptura” și veți face minuni! Iar Domnul va fi cu noi până la sfârșitul lumii. El ne însoțește. În transmiterea credinței, Domnul este întotdeauna cu noi. În transmiterea ideologiei se vor găsi experți, dar când eu am o atitudine de credință care trebuie transmisă, Domnul este acolo și mă însoțește. În transmiterea credinței nu sunt niciodată singur. Este cu mine Domnul, care transmite credința. El a făgăduit aceasta: ”Eu voi fi cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii” (cf. Matei 28,20).

Să ne rugăm Domnului ca să ne ajute să trăim credința noastră în acest fel: o credință cu ușile deschise, o credință transparentă, nu ”prozelitistă”, ci una care să arate: ”Eu așa sunt”. Și cu această curiozitate sănătoasă, să ajute lumea să primească acest mesaj, care îi va mântui».

La sfârșitul Sfintei Liturghii, papa a rămas în tăcere și adorație în fața Preasfântului Sacrament, după care a dat binecuvântarea euharistică. Ca de obicei, pe cei care participau prin mijloacele de comunicare, pontiful i-a îndemnat să facă Împărtășania spirituală.