Papa Francisc la biserica "Santo Spirito in Sassia", în Duminica Divinei Milostiviri
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
17 aprilie 2020 – Vatican News. Sărbătoarea Divinei Milostiviri împlineşte, în acest an, două decenii. Papa Francisc va marca această aniversare printr-o Sfântă Liturghie celebrată în formă privată şi prin recitarea antifonului marian "Regina Coeli" la biserica "Santo Spirito in Sassia" din Roma. Aflată la câţiva metri de Statul Cetăţii Vaticanului, biserica este sanctuarul roman dedicat spiritualităţii Divinei Milostiviri, avându-l în centru pe Isus al Divinei Milostiviri apărut sfintei Faustina Kowalska căreia i-a încredinţat mesajul său.
Sala de Presă a Sfântului Scaun a comunicat că duminică, 19 aprilie, cu începere de la ora locală 11, un papă va merge din nou la sanctuarul roman al Divinei Milostiviri, la 25 de ani după vizita papei Ioan Paul al II-lea, din 1995.
Papa Wojtyla a celebrat Sfânta Liturghie în biserica "Santo Spirito in Sassia", la 23 aprilie 1995, în duminica "in albis". În aceiaşi biserică, în 1994, cardinalul vicar Camillo Ruini a instituit un centru de spiritualitate dedicat Divinei Milostiviri. La finalul celebrării euharistice din 23 aprilie 1995, papa Ioan Paul al II-lea a binecuvântat imaginea lui Isus Milostiv care se venerează în biserica "Santo Spirito in Sassia".
După cum a amintit papa Francisc la audienţa generală de miercuri, 15 aprilie a.c., însuşi Isus – care i-a apărut călugăriţei Faustina în 1931, la Plock – a cerut instituirea sărbătorii Milostivirii Divine, pentru a fi "adăpost şi refugiu pentru toate sufletele, în special pentru sărmanii păcătoşi".
Duminică, 19 aprilie a.c., papa Francisc va merge la sanctuarul Divinei Milostiviri din Roma, pentru a ne aminti ceea evidenţia sfântul papă Ioan Paul al II-lea în omilia canonizării călugăriţei Faustina Kowalska: «Prin inima lui Cristos răstignit milostivirea divină ajunge la oameni. Cristos revarsă această milostivire peste omenire prin trimiterea Duhului care în sfânta Treime este Persoana-Iubire. Milostivirea este ca „un al doilea nume” al iubirii divine (cf. Enc. Dives in misericordia, 7), înţeleasă în aspectul ei cel mai profund şi duios, în atitudinea de compasiune faţă de nevoile oamenilor, mai ales în capacitatea imensă de iertare.
Nu este un mesaj nou, dar poate fi considerat ca un dar de iluminare specială care ne ajută să retrăim mai intens Evanghelia Paştelui şi să o oferim ca o rază de lumină oamenilor din vremea noastră. Care va fi viitorul omului pe pământ? Ce vor aduce anii care vin? Desigur, pe lângă noi progrese nu vor lipsi, din păcate, evenimente dureroase. Credem însă că lumina Milostivirii divine va călăuzi mai departe umanitatea pe drumul istoriei. Încredinţându-i mesajul său sfintei Faustina Kowalska Isus i-a destăinuit că „omenirea nu va afla pace până când nu se va îndrepta cu încredere spre Divina milostivire” (Jurnal, p.132).
E nevoie ca şi omenirea de azi să-l primească în cenacolul istoriei pe Cristos înviat care arată rănile răstignirii sale şi repetă: „Pace vouă!” E nevoie ca omenirea să se lase pătrunsă de Duhul pe care i-l dăruieşte Cristos. Duhul reînsănătoşeşte rănile inimii, înlătură barierele care ne despart de Dumnezeu şi ne divizează între noi, restituie odată cu bucuria iubirii Tatălui şi pe cea a unităţii fraterne.»