Căutare

2020.03.19 Papa Francesco celebra la Messa a casa Santa Marta 2020.03.19 Papa Francesco celebra la Messa a casa Santa Marta 

”Sf. Marta”. Papa se roagă pentru deținuți și invită la Împărtășania spirituală

Joi, 19 martie 2020, solemnitatea liturgică a Sf. Iosif, papa Francisc a celebrat Sf. Liturghie în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului. La începutul celebrării euharistice, pontiful a spus că-i amintește în rugăciune pe deținuți și, prezentând sfințenia ”dreptului” Iosif, a evidențiat importanța adorației și a Împărtășaniei spirituale. Liturghia s-a încheiat cu adorația euharistică și binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
19 martie 2020 – Vatican News. ”Să ne rugăm astăzi pentru frații și surorile care sunt la închisoare. Ei suferă mult din cauza incertitudinii cu privire la ceea ce se întâmplă în închisoare, dar suferă gândindu-se și la familiile lor, cum se simt, dacă cineva este bolnav, dacă lipsește ceva. Suntem aproape astăzi de deținuți, care suferă mult în acest moment de incertitudine și de durere”: a spus papa Francisc la începutul Sfintei Liturghii celebrată în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului, în cursul dimineții de joi, 19 martie a.c., ziua solemnității liturgice a Sfântului Iosif, soțul Sfintei Fecioare Maria și patronul Bisericii Universale, dar și ziua în care papa Francisc, în urmă cu exact șapte ani, a inaugurat solemn slujirea sa de Succesor al Sfântului Apostol Petru.

Papa a încheiat Sfânta Liturghie, transmisă și astăzi pe Internet (streaming) de canalul YouTube Vatican News, cu un moment de adorație euharistică și cu Binecuvântarea Preasfântului Sacrament, iar în aceste vremuri în care Liturghiile au fost suspendate din cauza pandemiei de Coronavirus, papa a îndemnat credincioșii să primească Împărtășania spirituală.
Papa Francisc: «Îi invit pe toți cei care sunt departe și urmăresc Sfânta Liturghie la televiziune să facă Împărtășania spirituală», a spus Sfântul Părinte, după care a recitat această rugăciune: «La picioare tale, o, Isuse al meu, mă închin și îți ofer căința inimii mele mâhnite care se cufundă în nimicul ei și în sfânta ta prezență. Te ador în Sacramentul iubirii tale, doresc să te primesc în sărmanul sălaș pe care ți-l oferă inima mea. Așteptând fericirea Împărtășaniei sacramentale, vreau să te am în sufletul meu. Vino la mine, o, Isuse al meu, și fă ca eu să vin la tine. Inima ta să înflăcăreze toată ființa mea, în viață și în moarte. În Tine cred, În Tine sper, pe Tine te iubesc. Așa să fie!».

La omilia Sfintei Liturghii, papa a făcut un comentariu la Evanghelia solemnității care arată capacitatea soțului feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria de a intra în misterul lui Dumnezeu prin rugăciune și adorație. Spunând că Iosif era ”om drept”, a remarcat pontiful la omilie, Scriptura vrea să spună că era ”un om de credință, care trăia credința” ca ”temelie a realităților sperate, garanție și dovadă a celor care nu se văd”. ”Iosif este om de credință, de aceea era drept”.
Papa Francisc: «Nu numai pentru că credea, dar și pentru că el trăia această credință. Un om drept. A fost ales ca să educe un Om care era om adevărat, dar care era și Dumnezeu. Era nevoie de un om-Dumnezeu pentru a educa un astfel de om, dar nu exista. Domnul a ales un drept, un om de credință. Un om capabil să fie om și, totodată, capabil să vorbească cu Dumnezeu, să intre în taina lui Dumnezeu».

”Aceasta a fost viața lui Iosif”, a reluat papa, el ”și-a trăit profesia, viața sa de om și a intrat în mister. Un om capabil să vorbească cu misterul, să intre în dialog cu taina lui Dumnezeu. Nu era un visător. El intra în mister cu aceeași naturalețe cu care își continua meseria, cu acea precizie a meseriei sale. El era capabil să ajusteze la milimetru un colț în lemn, știa cum să o facă; era capabil să reducă un milimetru de lemn, din suprafața unui lemn. Om drept, el era precis. Dar era capabil să intre în misterul pe care el nu putea să-l controleze”.

Sfințenia lui Iosif însemna a-și duce viața mai departe, a-și îndeplini meseria cu precizie, cu profesionalism și a intra în mister. ”Când Evanghelia ne vorbește de visele lui Iosif”, a explicat papa, ”ne face să înțelegem acest lucru: intrarea în mister”.
Papa Francisc: «Eu mă gândesc la Biserică astăzi, solemnitatea Sfântului Iosif. Credincioșii noștri, episcopii noștri, preoții noștri, persoanele noastre consacrate, papii: sunt ei capabili să intre în mister? Ori au nevoie să se încadreze în prescripțiile care îi apără de ceea ce nu pot controla? Când Biserica pierde posibilitatea de a intra în mister, pierde capacitatea de a adora. Rugăciunea de adorație poate exista numai atunci când se intră în taina lui Dumnezeu».

”Să-i cerem Domnului”, a încheiat papa Francisc omilia Sfintei Liturghii, ”ca Biserica să trăiască în concretețea vieții de zi cu zi, dar și în concretețea, pentru a spune astfel, a misterului. Dacă nu poate să o facă, va fi o Biserică pe jumătate, va fi o asociație pioasă, dusă mai departe de prescripții, dar fără simțul adorației. A intra în mister nu înseamnă a visa; a intra în mister înseamnă tocmai a adora. A intra în mister înseamnă să facem astăzi ceea ce vom face în viitor, atunci când vom ajunge în prezența lui Dumnezeu: vom adora. Domnul să dăruiască Bisericii harul acesta”.

19 martie 2020, 11:07