Căutare

2020.02.18 Messa Santa Marta 2020.02.18 Messa Santa Marta 

Papa Francisc: Domnul nu poate să intre în inimile ideologice și împietrite

Memoria este medicamentul care combate împietrirea inimii; Domnul nu poate să intre într-o inimă ideologizată, lipsită de compasiune. Este, pe scurt, omilia papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața de marți, 18 februarie 2020, în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta. Pontiful făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei și a pus accentul pe pagina Evangheliei (Mc 8, 14-21).

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
18 februarie 2020 – Vatican News. ”De ce discutați că nu aveți pâine? Încă nu pricepeți și nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?” (Mc 8, 17). La omilia Sfintei Liturghii celebrată marți, 18 februarie 2020, în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta, papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Iac 1,12-18 și Mc 8,14-21) și a pus accentul pe pagina Evangheliei.

În timp ce ucenicii discutau între ei că nu au pâine, Isus îi avertizează să se ferească de ”aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod” (v. 15). Altfel spus, de la o preocupare materială, Isus îi conduce pe planul sufletesc, unde pericolul cel mai mare este inima împietrită, inima din care lipsește dorința de a împlini voința lui Dumnezeu.
Papa Francisc: «Iar voința Domnului este compasiunea. ”Milă vreau, nu jertfă”. O inimă fără compasiune este o inimă idolatrică, o inimă autosuficientă, care merge înainte susținută de propriul egoism, care devine tare numai prin ideologii. Să ne gândim la cele patru grupuri ideologice din timpul lui Isus: fariseii, saduceii, esenienii și zeloții. Patru grupuri care și-au împietrit inima ca să ducă înainte un proiect care nu era al lui Dumnezeu, nu era loc pentru planul lui Dumnezeu, nu era loc pentru compasiune».

Există, însă, un ”medicament” care combate împietrirea inimii, este memoria. De aceea, în Evanghelia zilei și în alte pagini biblice revine ca un refren îndemnul de a-și aduce aminte, puterea mântuitoare a memoriei. Este un har care trebuie cerut în rugăciune pentru că, spune papa Francisc, ”păstrează inima deschisă și credincioasă”.
Papa Francisc: «Când inima se împietrește, când inima devine de piatră, se uită. Se uită harul mântuirii, se uită gratuitatea. Inima împietrită duce la certuri, duce la războaie, duce la egoism, duce la distrugerea fratelui, pentru că nu este compasiune. Mesajul de mântuire cel mai mare este că Dumnezeu a avut compasiune față de noi. Acel refren al Evangheliei, când Isus vede o persoană, o situație dureroasă: ”i s-a făcut milă”. Isus este compasiunea Tatălui, Isus este palma dată oricărei împietriri a inimii».

Este necesar a cere harul unei inimi ”non ideologizate”, marcată de împietrirea interioară, ci al unei inimi ”deschise și miloase” în fața celor care se întâmplă în lume pentru că, amintește pontiful, după aceasta vom fi judecați în ziua judecății, nu după ”ideile” noastre sau după ”ideologiile” noastre. ”Am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost în închisoare și ați venit la mine, am fost mâhnit și voi m-ați consolat”, găsim scris în Evanghelie (cf. Mt 25). Aceasta înseamnă compasiune, aceasta este ne-împietrirea inimii. Iar smerenia, alături de amintirea rădăcinilor și mântuirii noastre, ne va ajuta să o păstrăm.
Papa Francisc: «Fiecare dintre noi are ceva care s-a împietrit în inima lui. Să ne aducem aminte, iar Domnul să ne dăruiască o inimă dreaptă și sinceră, pe care am cerut-o la Rugăciunea de început a Sf. Liturghii, o inimă în care locuiește Domnul. În inimile împietrite Domnul nu poate să intre; în inimile ideologice Domnul nu poate să intre. Domnul intră numai în inimile care sunt asemenea cu inima lui: inimile pline de compasiune, inimile care arată compasiune, inimile deschise. Domnul să ne dăruiască harul acesta.»

18 februarie 2020, 12:48