Căutare

Vatican News
2020.02.01 Santa Messa per i Consacrati Papa Francisc a prezentat un discurs la simpozionul dedicat noilor forme de solidaritate.  (Vatican Media)

Papa Francisc: la noile forme de sclavie, noi forme de solidaritate

S-a desfășurat zilele trecute în Cetatea Vaticanului un simpozion internațional dedicat noilor forme de solidaritate. Miercuri, 5 februarie 2020, papa Francisc a ținut un discurs în care a îndemnat participanții să acorde o atenție specială celor mai vulnerabili și a criticat presiunile din domeniul financiar, denunțând în special industria de război.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
6 februarie 2020 – Vatican News
. ”Nu există un determinism care să ne condamne la nedreptate universală”; noile forme de sclavie reprezintă ”probleme care pot fi rezolvate”; după există o co-responsabilitate, la fel există o co-iresponsabilitate în abordarea problemelor sociale. Este pe scurt mesajul papei Francisc adresat miercuri, 5 februarie a.c., participanților la seminarul internațional ”Noi forme de solidaritate”, organizat zilele acestea în Cetatea Vaticanului de Academia Pontificală de Științe Sociale.

”Lumea este bogată și, cu toate acestea, cei săraci sunt din ce în ce mai mulți”, a recunoscut pontiful încă de la începutul discursului său. Statistica oficială spune că venitul mondial al anului curent va fi de 12.000 de dolari pe cap de locuitor și, cu toate acestea, ”milioane de persoane sunt încă cufundate în sărăcie extremă și nu dispun de hrană, locuință, asistență medicală, școli, electricitate, apă potabilă și asistență sanitară adecvată și indispensabilă”. În același timp, a arătat Sfântul Părinte, aproximativ cinci milioane de copii sub 5 ani vor muri anul acesta din cauza sărăciei, în timp ce alte 260 de milioane nu vor primi o educație din cauza lipsei de resurse, a războaielor și a migrațiilor. Este o situație care a făcut ca milioane de persoane să fie victime ale traficului cu ființe umane și ale noilor forme de sclavie, precum munca forțată, prostituția și traficul de organe umane. Atare realitate, a spus pontiful, nu trebuie să fie motiv de disperare, ci de acțiune.
Papa Francisc: «Principalul mesaj de speranță pe care doresc să-l împărtășesc cu voi este chiar acesta: este vorba de probleme care pot fi rezolvate, nu de lipsa resurselor. Nu există un determinism care să ne condamne la nedreptate universală. Îngăduiți-mi să o mai spun o dată: nu suntem condamnați la nedreptate universală. Aceasta face posibil un nou mod de a înfrunta evenimentele, care să permită găsirea și generarea de răspunsuri creative în fața suferinței evitabile a atâtor ființe nevinovate; ceea ce implică a accepta că, în nu puține situații, ne găsim în fața unei lipse de voință și de decizie pentru a schimba lucrurile și, în principal, prioritățile. Se cere de la noi capacitatea de a ne lăsa interpelați și de a lăsa să cadă solzii de pe ochi pentru a vedea într-o nouă lumină această realitate, o lumină care să ne conducă la acțiune».

”Nivelul de bogăție și de tehnică acumulat de omenire, la fel ca importanța și valoarea pe care le-au dobândit drepturile omului, nu mai admit scuze”, a adăugat Sfântul Părinte. ”Trebuie să fim conștienți că toți suntem responsabili. Aceasta nu înseamnă că toți suntem vinovați, ci că toți suntem responsabili în a face ceva”.

Papa a arătat în domeniul economic și financiar principala cale de acțiune, spunând că ”solidaritatea și economia trebuie să fie pentru uniune, nu pentru dezbinare”. În această optică, a încheiat Sfântul Părinte, ”este necesar a afirma că cea mai mare structură de păcat, sau cea mai mare structură de nedreptate este însăși industria de război, pentru că înseamnă bani și timp în serviciul dezbinării și al morții. Omenirea pierde anual miliarde de dolari în armamente și violență, sume care ar putea pune capăt sărăciei și analfabetismului dacă s-ar reuși realocarea lor. Cu adevărat, profetul Isaia vorbea în numele lui Dumnezeu pentru întreaga omenire atunci când prezicea ziua Domnului în care «vor schimba săbiile lor în fiare de plug și sulițele lor în seceri» (Is 2,4). Să-l urmăm!”, a încheiat pontiful.

06 februarie 2020, 12:16