Fericiţi cei ce plâng păcatele comise şi binele omis: papa Francisc, la audienţa generală
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
12 februarie 2020 – Vatican News. «Am început călătoria pe drumul Fericirilor, iar azi ne oprim asupra celei de-a doua Fericiri: "Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi consolaţi."(Mt 5,4)» Astfel a început papa Francisc cateheza audienţei generale de miercuri, 12 februarie a.c., desfăşurată în Aula Paul al VI-lea din Vatican.
Oprindu-se asupra verbului folosit în limba greacă pentru a exprima această Fericire – verb folosit la diateză activă, nu pasivă – pontiful a explicat că atitudinea de a se îndurera a devenit centrală pentru spiritualitatea creştină, atitudine pe care Părinţii deşertului o numeau "penthos", adică "durere interioară care se deschide spre o relaţie autentică cu Domnul şi cu aproapele".
Papa Francisc: «În Sfintele Scripturi acest plâns poate avea două aspecte: primul este pentru moartea sau pentru suferinţa cuiva. Celălalt aspect este reprezentat de lacrimile pentru păcat – pentru propriul păcat – când inima sângerează de durere pentru jignirea adusă lui Dumnezeu şi aproapelui. Primul aspect se referă, aşadar, la a ţine la celălalt aşa încât să ajungem să ne legăm într-atât de el încât să-i împărtăşim durerea. Există persoane care rămân la distanţă, cu un pas în urmă; în schimb este important ca alţii să pătrundă în inima noastră.»
«Am vorbit de multe ori despre darul lacrimilor şi despre cât de preţios este», a continuat pontiful, explicând că nu se poate iubi în mod rece, după cum nu putem iubi din datorie sau pentru că aşa prevede o funcţie, observând totodată că există necăjiţi care trebuie consolaţi, dar câteodată şi persoane consolate care trebuie necăjite, trezite, care au o inimă de piatră şi nu mai ştiu să plângă.
Succesiv, oprindu-se asupra celui de-al doilea înţeles al acestei Fericiri, definită "paradoxală", papa Francisc a vorbit despre plânsul pentru păcate.
Papa Francisc: «Aici trebuie să distingem: există cei care se enervează când greşesc. Însă acesta este orgoliu. Însă, există şi cei care plâng pentru răul comis, pentru binele omis, pentru trădarea relaţiei cu Dumnezeu. Acesta este plânsul pentru a nu fi iubit, care izvorăşte din a avea la suflet viaţa celorlalţi. Aici plângem pentru că nu corespundem Domnului care ne iubeşte atât de mult şi ne întristăm la gândul binelui pe care nu l-am făcut; acesta este simţul păcatului. Ei spun: "L-am rănit pe cel pe care îl iubesc", iar acest lucru îi îndurerează până la lacrimi. Dumnezeu să fie binecuvântat dacă vin aceste lacrimi!»
Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul audienţei generale de miercuri, 12 februarie, din Aula Paul al VI-lea din Vatican, a cărei cateheză a fost dedicată celei de-a doua Fericiri.
