Congregația pentru Bisericile Orientale are un nou secretar: mons. Giorgio Demetrio Gallaro
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
26 februarie 2020 – Vatican News. Marți, 25 februarie 2020, Sfântul Părinte l-a numit secretar al Congregației pentru Bisericile Orientale pe mons. Giorgio Demetrio Gallaro, până acum episcop al eparhiei bizantine ”Piana degli Albanesi di Sicilia” (Italia), acordându-i în același timp titlul personal de arhiepiscop. Mons. Gallaro era consilier al aceluiași departament, condus de prefectul acestuia, cardinalul Leonardo Sandri.
Un nou secretar: arhiepiscopul Gallaro
Arhiepiscopul italian Gallaro îi urmează în funcție arhiepiscopului slovac Cyril Vasiľ. Cooptat la conducerea Congregației pentru Bisericile Orientale de Benedict al XVI-lea, care în 2009 l-a numit secretar al departamentului, mons. Vasiľ a fost numit de papa Francisc, în 20 ianuarie 2020, administrator apostolic ”sede plena” al arhieparhiei de Košice (Slovacia).
Un nou subsecretar: mons. Flavio Pace
Numirea mons. Gallaro are loc la câteva săptămâni după ce papa Francisc l-a numit subsecretar al aceleiași Congregații pe preotul italian Flavio Pace, care înainte de numire era oficial al departamentului pentru Bisericile răsăritene catolice. Mons. Pace îi urmează în funcție mons. Maurizio Malvestiti, care a fost subsecretar al Congregației din 2009 până în 2014, când papa Francisc l-a numit episcop de Lodi (Italia).
Mons. Gallaro: date biografice
Născut în 1948 la Pozzallo, în Sicilia, a parcurs formarea teologică în patrie, la seminarul din Noto, și apoi la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii, fiind hirotonit preot în 1972. După diferite misiuni pastorale în arhidieceza de Los Angeles, a venit la Roma pentru studii de specializare, încheiate cu un doctorat în dreptul canonic oriental și cu o licență în teologie ecumenică. S-a întors în Statele Unite, fiind în slujba Bisericilor orientale catolice, pentru care a îndeplinit diverse oficii educative și juridice la Newton, Pittsburgh și Philadelphia. Din 2011 a fost vice-președintele Societății de Drept Canonic Oriental, iar din 2013, consilier al Congregației pentru Bisericile Orientale. În 2015, papa Francisc l-a numit episcop al eparhiei ”Piana degli Albanesi di Sicilia”, în Italia, fiind consacrat în același an în catedrala eparhiei, închinată Sfântului Mare Mucenic Dumitru.