Căutare

Vatican News
2016.07.29 Papa Francesco viaggio in Polonia 2016, Auschwitz Papa Francisc, în vizită în lagărul nazist de exterminare din Auschwitz.  

NU indiferenței, DA memoriei: papa Francisc, la Ziua Victimelor Holocaustului

Se marchează anual la 27 ianuarie Ziua internațională a victimelor Holocaustului. În alocuțiunea de la ”Angelus” de duminică, 26 ianuarie a.c., papa Francisc a făcut un apel la respingerea indiferenței și la cultivarea memoriei acestei ”atrocități” imense din secolul XX.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
27 ianuarie 2020 – Vatican News
. ”Dacă pierdem memoria, nimicim viitorul. Comemorarea Holocaustului, o cruzime de nedescris pe care omenirea a descoperit-o în urmă cu 75 de ani, să fie un apel la a ne opri, a rămâne în tăcere și a ne aminti. Ne este de folos ca să nu devenim indiferenți”: se citește în mesajul transmis de la contul papei pe Twitter, @Pontifex, luni, 27 ianuarie a.c., când se marchează Ziua internațională a victimelor Holocaustului.

La rugăciunea ”Îngerul Domnului” de duminică, 26 ianuarie a.c., Sfântul Părinte a îndemnat la respingerea indiferenței în fața tragediei Holocaustului:
Papa Francisc: «Mâine (luni, 27 ianuarie 2020 – n.r.) se împlinesc 75 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz-Birkenau. În fața acestei tragedii imense, a acestei atrocități, nu este cu putință să admitem indiferența, iar memoria este o datorie. Mâine suntem cu toții invitați să facem un moment de rugăciune și de reculegere, spunând fiecare în inima sa: așa ceva să nu mai fie niciodată, niciodată!»

Printr-o decizie a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (rezoluţia 60/7 de la 1 noiembrie 2005), Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată anual la 27 ianuarie pentru a sensibiliza umanitatea cu privire la combaterea antisemitismului şi a altor forme de prejudecată, precum și la asigurarea respectării demnității și drepturilor fundamentale ale omului.

În România, ministrul educației, Monica Anisie susține, într-o postare pe Facebook preluată de Agerpres, că ”este responsabilitatea noastră să ne asumăm istoria, să omagiem și să păstrăm vie memoria acelor victime, dar mai ales să continuăm educarea noilor generații în spiritul democrației și al drepturilor și libertăților fundamentale”. ”Copiii noștri trebuie să crească în spiritul toleranței și să continue acțiunile de combatere a antisemitismului, discriminării și rasismului”, mai spune ministrul român al educației, adăugând că este ”important să conștientizăm tragedia fără precedent în istorie pe care a reprezentat-o Holocaustul, soldată cu moartea a 6 milioane de evrei și a altor aproximativ 11 milioane de persoane de alte naționalități”.

De adăugat că luni, 27 ianuarie a.c., la sediul ONU din New York, se desfășoară un simpozion internațional pe tema ”Amintind Holocaustul: efortul documentat al Bisericii catolice în salvarea de vieți omenești” (Remembering the Holocaust: The Documented Efforts of the Catholic Church to Save Lives). Organizatorii își propun să aducă la cunoștința publicului internațional cele mai recente rezultate ale cercetării istorice care documentează modalitățile prin care Biserica catolică și Eugenio Pacelli, mai întâi în calitate de cardinal și apoi de suveran pontif, l-au combătut pe Hitler și au ajutat un număr consistent de persecutați – dintre care mulți erau evrei – în timpul prigoanei naziste. Simpozionul este organizat de observatorul permanent al Sfântului Scaun pe lângă Națiunile Unite în colaborare cu ”Pave the Way Foundation”. S-au înscris la cuvânt experți din Statele Unite ale Americii, Franța, Germania și Italia. Din partea Sfântului Scaun, prezintă o conferință Johan Ickx, responsabilul Arhivei în cadrul Secției pentru Raporturile cu Statele, din subordinea Secretariatului de Stat, care a anunțat că folosește numai surse de prima mână, documente și mărturii ale supraviețuitorilor, punând accentul pe vicisitudinile evreilor romani, mulți dintre aceștia fiind ascunși în 49 de mănăstiri din Roma. Simpozionul de la New York poate fi urmărit în streaming, începând cu ora României 22.00, la linkul: http://webtv.un.org/.

27 ianuarie 2020, 11:10