Căutare

Vatican News
2020.01.21 Messa Santa Marta 2020.01.21 Messa Santa Marta  (@VaticanMedia)

Am fost aleşi, în mod gratuit, de Dumnezeu: Papa Francisc, la Sf. Marta

«Când Dumnezeu alege îşi arată libertatea şi gratuitatea», a spus papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată marţi, 21 ianuarie a.c., în Capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Îndemnându-ne să ne gândim la noi înşine şi să ne întrebăm cum de Dumnezeu ne-a ales pe noi, pontiful a explicat că alegerea lui Dumnezeu nu depinde de apartenenţa noastră la familia şi la cultura creştină. «Mulţi dintre cei care aparţin familiei şi culturii creştine îl resping, nu-l vor pe Domnul», a spus pontiful pentru a ne ajuta să înţelegem faptul că, a fi aleşi de Domnul, nu are legătură cu apartenenţa noastră la familia creştină, ci este o alegere complet gratuită pentru care nu avem nici un merit.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

21 ianuarie 2020 – Vatican News. «Când Dumnezeu alege îşi arată libertatea şi gratuitatea», a spus papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată marţi, 21 ianuarie a.c., în Capela Casei Sfânta Marta din Vatican, îndemnându-ne să ne gândim la noi înşine şi să ne întrebăm cum de Dumnezeu ne-a ales pe noi, explicând că alegerea sa nu depinde de apartenenţa noastră la familia creştină şi la cultura creştină. «Mulţi din cei care aparţin familiei şi culturii creştine îl resping, nu-l vor pe Domnul», a spus pontiful pentru a ne ajuta să înţelegem faptul că, a fi aleşi de Domnul, nu are legătură cu apartenenţa noastră la familia creştină, ci este o alegere cu totul gratuită, pentru care nu avem nici un merit.

Papa  Francisc: «Domnul ne-a ales gratuit. Nu am plătit nimic pentru a deveni creştini. Noi, preoţi, episcopi nu am plătit nimic pentru a deveni preoţi şi episcopi – cel puţin aşa cred, nu-i aşa? Da, pentru că există cei care vor să meargă mai departe în  aşa-numita carieră ecleziastică, care se comportă în mod simoniac, căutând relaţii cu influenţă pentru a deveni [cineva] aici, acolo… . [Aceştia sunt] căţărătorii, nu? Însă, acest lucru nu este creştinesc. A fi creştini, a fi botezaţi, a fi sfinţiţi preoţi şi episcopi reprezintă un dar gratuit.»

Inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din Cartea întâi a lui Samuel, pontiful a insistat asupra principalei caracteristici a alegerii, şi anume  gratuitatea, caracteristică ce face ca alegerea să reprezinte un dar care – a spus pontiful –  "trebuie să fie păzit", de care trebuie avut grijă să nu se piardă.

Papa Francisc: «Doamne, trebuie să păstrăm această ungere prin care am devenit creştini; prin care am devenit preoţi, episcopi. Aceasta este sfinţenia. Celelalte lucruri nu servesc. [Trebuie să avem] umilinţa de a păzi. Şi care este cel mai mare dar care ne-a fost făcut? Este Duhul Sfânt. Când Domnul ne-a ales, ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt. Iar acesta este har sută la sută. Noi nu avem niciun merit.»

Succesiv, pontiful s-a oprit asupra condiţiilor necesare pentru păstrarea darului lui Dumnezeu, spunând că există riscul renegării darului lui Dumnezeu dacă uităm de smerenie şi ne simţim mai importanţi decât alţii.

Papa Francisc: «Gândindu-ne la David, să-i cerem, azi, Domnului să ne dea harul de a-i mulţumi pentru darul pe care ni l-a făcut şi de a fi conştienţi de acest dar atât de măreţ şi atât de minunat şi de a-l păzi prin fidelitatea noastră.» 

21 ianuarie 2020, 13:42