Căutare

Vatican News
2018.12.28 Cantori delle stelle, Sternsinger folgen dem Stern - @Toni Tropper 2018.12.28 Cantori delle stelle, Sternsinger folgen dem Stern - @Toni Tropper 

Primiţi cu Steaua? Şi colindători di România la Sfânta Liturghie prezidată de Papa, la 1 ianuarie 2020

Reprezentanţi ai grupurilor de copii şi adolescenţi "Cântăreţii Stelei" (Sternsinger) din cadrul Operei Pontificale a Copilăriei Misionare din Germania, Austria, Elveţia, Slovacia, România, Ungaria şi Italia vor participa, în data de 1 ianuarie 2020, la celebrarea euharistică prezidată de papa Francisc în Bazilica Sfântul Petru, în solemnitatea Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

28 decembrie 2019 – Vatican News. "A duce o binecuvântare, a fi binecuvântare. Pace în Liban şi în întreaga lume" este moto-ul următoarei campanii, din 2020, a aşa-numiţilor "Cântăreţi ai Stelei", copii şi adolescenţi care, între Crăciun şi Epifanie, îmbrăcaţi cu costume care-i amintesc pe cei trei Magi – Gaspar, Melchior şi Baltazar – merg din casă în casă pentru a duce binecuvântări şi pentru a sensibiliza cu privire la dificultăţile copiilor din alte ţări. La nivel internaţional, campania "Cântăreţii Stelei" este cea mai mare acţiune de solidaritate a copiilor în favoarea altor copii.

În acest an, fondurile adunate de "Cântăreţii Stelei" vor fi destinate finanţării unui număr de peste 500 de proiecte active în peste 20 de ţări, în favoarea copiilor cu dificultăţi materiale. O parte din fonduri va fi folosită pentru asistenţa copiilor sirieni din taberele de refugiaţi gestionate de Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi şi pentru ajutorarea copiilor venezuelani refugiaţi în Columbia, de care se ocupă acelaşi Seviciu. O altă parte din fonduri va ajunge la copiii din cartierele de barăci de la periferia oraşului Nairobi, capitala Kenyei.    

Amintim că anul acesta, în data de 18 mai, primul grup de copii români au intrat să facă parte din Opera Pontificală a Copilăriei Misionare. Momentul – definit un "eveniment istoric" – de agenţia "Fides", a fost marcat la Bucureşti printr-o Sfântă Liturghie prezidată de Mons. Ioan Robu, în cadrul căreia copiii şi-au exprimat adeziunea la Opera Pontificală a Copilăriei Misionare, în prezenţa călugăriţei Roberta Tremarelli, secretar general al acestei fundaţiei pontificale cu scop misionar. "Botezaţi şi trimişi. Mici misionari în lume" a fost tema aleasă pentru adeziunea primului grup de copii din România la Opera Pontificală a Copilăriei Misionare, tema fiind inspirată din Luna Misionară Extraordinară Octombrie 2019. 

28 decembrie 2019, 09:42