Căutare

2019.11.12 Papa Francesco Messa Santa Marta 2019.11.12 Papa Francesco Messa Santa Marta 

”Sf. Marta”. Papa Francisc: Diavolul există și seamănă ură

Există o realitate care ne împinge să facem răul, unul care ne atinge inima ca să mergem pe calea greșită. Diavolul există și seamănă ură”: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii celebrată în dimineața de marți, 12 noiembrie 2019, făcând un comentariu la lecturile biblice ale celebrării euharistice (Înţ 2,23-3,9 și Lc 17,7-10).

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
12 noiembrie 2019 – Vatican News. Diavolul există și din invidie față de Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om, seamănă ură în lume, care provoacă moartea. Făcând un comentariu la lecturile biblice ale Sfintei Liturghii, celebrată astăzi în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului, papa Francisc a pus accentul pe prima lectură, luată din cartea Înțelepciunii (2,23-3,9). Încă de la început Cuvântul lui Dumnezeu afirmă cu claritate: ”Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune și l-a făcut chip al eternității sale”, dar imediat avertizează: ”prin invidia diavolului a intrat moartea în lume și o încearcă cei care sunt de partea lui”.

Pontiful a spus că ”invidia acelui înger plin de mândrie, care nu a vrut să accepte întruparea Fiului lui Dumnezeu”, îl mână ”să distrugă omenirea”. În acest fel, intră ceva în inima noastră precum gelozia, invidia, concurența, de vreme ce ”am putea trăi ca frații, toți, în pace”. Începe ceea ce papa a numit ”lupta și dorința de distrugere”. E îndeajuns să ne uităm la un telejurnal pentru a vedea ”războaie, distrugeri, oameni care mor din cauza războiului și a bolilor”. Sfântul Părinte a amintit paginile recente din istoria Germaniei și aniversarea căderii Zidului Berlinului, dar și naziștii împreună cu ”torturile comise împotriva celor care nu erau de ”rasă pură”.
Papa Francisc: «În spatele acestei realități se află cineva care ne împinge să facem aceste lucruri. Este ceea ce noi numim ispită. Când mergem să ne spovedim, îi spunem preotului: ”Părinte, am avut cutare ispită, asta, cealaltă...”. Unul care îți atinge inima ca să te facă să mergi pe calea greșită. Unul care seamănă distrugere în inima noastră, unul care seamănă ură. Iar astăzi, trebuie să o spunem lămurit, există mulți semănători de ură în lume, mulți care distrug».

Este adevărat, a spus mai departe pontiful, că ”mulți copii mor de foame, din cauza bolilor”, nu au apă, educație, asistență sanitară. ”Dar”, s-a întrebat papa, ”de ce banii care ar putea fi folosiți pentru aceste drame ajung să fabrice armele, iar armele sunt pentru distrugere?” Iată ce se întâmplă în lume, dar și ”în sufletul meu, în sufletul tău, da, în sufletul tău”. Din cauza ”seminței de invidie a diavolului, a urii”. Pe ce anume este invidios diavolul? ”Pe firea noastră omenească”, a răspuns Sfântul Părinte.
Papa Francisc: «Și știți de ce? Pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut unul dintre noi. Acest lucru nu-l poate suporta, nu reușește să-l tolereze.»

Din acest motiv, diavolul distruge. ”Aceasta este rădăcina invidiei diavolului, este rădăcina relelor noastre, a ispitelor noastre, este rădăcina războaielor, a foametei, a calamităților din lume”. A distruge și a semăna ură, a recunoscut papa, ”nu este un lucru de toate zilele, nici în viața politică, dar unii le fac”. Un politician are deseori ”tentația de a-l murdări pe celălalt, de a-l distruge pe celălalt”, fie prin minciună, fie prin adevăr, dar în acest fel nu face o confruntare politică sănătoasă și curată ”pentru binele țării”. Acesta preferă insulta ca mijloc de ”a-l distruge pe celălalt”. ”Eu sunt priceput, dar acesta pare mai bun decât mine?”, se gândește el, ”și atunci îl dau jos prin insulte”.

Papa Francisc: «Aș vrea ca fiecare dintre noi să se gândească la următorul lucru: de ce astăzi în lume se seamănă atât de multă ură? În familii, care uneori nu reușesc să se împace, în cartier, la locul de muncă, în politică... Acesta este semănătorul de ură. ”Prin invidia diavolului a intrat moartea în lume” (Înț 2,24). Unii spun: ”Dar, părinte, diavolul nu există, este răul, un rău așa, în aer...”. Cuvântul lui Dumnezeu, însă, este clar. Diavolul a sărit la Isus, citiți Evanghelia. Dacă avem sau nu avem credință, este Evanghelia este clară.»

Să ne rugăm Domnului, a fost invocația finală a papei la omilie, ”ca să susțină creșterea, în inima noastră, a credinței în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” care a luat asupra sa firea noastră omenească, pentru ”a lupta cu trupul nostru și a învinge în trupul nostru” diavolul și răul. Această credință să ”ne dăruiască puterea de a nu intra în jocul acestui mare invidios, mare mincinos, semănător de ură”.

12 noiembrie 2019, 13:56