Căutare

Vatican News
2019.11.17 Pranzo con i Poveri Papa Francisc a chemat 1500 de săraci la prânz în Cetatea Vaticanului.  (Vatican Media)

Papa Francisc a luat prânzul în Vatican cu 1.500 de oameni nevoiași

”Vă mulțumesc că sunteți aici”: cu aceste cuvinte, papa Francisc a întâmpinat aproximativ 1.500 de săraci din Roma, pe care i-a invitat la prânz duminică, 17 noiembrie 2019, în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, cu ocazia celei de-a treia Zile mondiale a săracilor.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
17 noiembrie 2019 – Vatican News. Lasagna, carne de pui cu cremă de ciuperci și cartofi, dulciuri, fructe și cafea. Acesta este meniul prânzului oferit de papa Francisc unui număr de aproximativ 1.500 de săraci din Roma duminică, 17 noiembrie 2019, în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului. Inițiativa este prilejuită de cea de-a III-a Zi mondială a săracilor, pe care Biserica catolică o marchează în această duminică în lumea întreagă.

Papa a ajuns în aula Paul al VI-lea după Sfânta Liturghie din bazilica San Pietro și după rugăciunea ”Îngerul Domnului”, practic, la ora Romei 12.20, și a stat la masă cu oaspeții săi, în cea mai mare parte fiind vorba de persoane cu dificultăți economice și săraci care primesc ajutor constant din partea asociațiilor catolice de binefacere din Urbe. 50 de voluntari au servit la masă.

Înainte de a trece ”la fapte”, Sfântul Părinte a adresat câteva cuvinte invitaților săi:
Papa Francisc: «Bună ziua, tuturor! Vă spun bun venit. Mulțumesc că sunteți aici. Vă doresc ca Domnul să ne binecuvânteze pe toți în această zi. Domnul să binecuvânteze totul în această regăsire între prieteni, în acest prânz, și familiile voastre. Domnul să-i binecuvânteze pe toți. Vă mulțumesc și... poftă bună!»

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, care s-a ocupat de aspectele practice ale acestei inițiative, aula Paul al VI-lea a fost transformată cu această ocazie într-o mare sală pentru un prânz festiv cu 150 de mese. Cei 1.500 de săraci provin din Roma, din diecezele regiunii Lazio, dar și din alte regiuni. Prânzul a fost oferit prin bunăvoința ”Roma Cares”. La sfârșitul prânzului, toți participanții primesc câteva cadouri: confecții de paste, oferite de firma La Molisana, și de ulei, donate de asociația italiană a cultivatorilor Coldiretti.

17 noiembrie 2019, 14:15