Căutare

JAPAN POPE FRANCIS VISIT JAPAN POPE FRANCIS VISIT 

Papa, la omilia Sf. Liturghii de la Tokyo: Să vedem viața cu măsura compasiunii Tatălui

Luni, 25 noiembrie 2019, în cea de-a treia zi a călătoriei sale apostolice în Japonia, papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie la complexul sportiv Tokyo Dome, la care au luat parte peste 50.000 de credincioși. La omilie, papa a făcut un comentariu la lecturile biblice ale celebrării euharistice ”pentru darul vieții umane” (Gen 1,1.26-31 și Mt 6, 24-34).

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
25 noiembrie 2019 – Vatican News. ”În uniune cu Domnul, cooperând și dialogând întotdeauna cu toți oamenii și femeile de bună voință, precum și cu cei de diverse convingeri religioase, putem să ne transformăm în plămadă profetică a unei societăți care tot mai mult să ocrotească și să se îngrijească de orice viață”. Este îndemnul final prezentat de papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii de la Tokyo, prezidată luni, 25 noiembrie a.c., în cea de-a treia zi a călătoriei sale apostolice în Japonia.

Celebrarea euharistică, organizată la complexul sportiv Tokyo Dome, s-a desfășurat în limba latină, iar lecturile biblice (Gen 1,1.26-31 și Mt 6, 24-34) au fost proclamate în portugheză și japoneză. La omilie, papa a vorbit în spaniolă, participanții urmărind traducerea în japoneză pe maxi-ecranele stadionului.

Consecvent motto-ului ”A ocroti orice viață”, care luminează agenda călătoriei apostolice în Japonia, papa a celebrat Sfânta Liturghie ”pentru darul vieții umane”. Pornind de la Predica lui Isus de pe munte, din care a fost proclamată evanghelia celebrării, pontiful a remarcat că ”în Isus aflăm piscul a ceea ce înseamnă umanul și ne indică drumul ce conduce la plinătatea capabilă de a depăși toate calculele cunoscute; în El aflăm o viață nouă, în care experimentăm libertatea de a ne ști fii iubiți”.
Papa Francisc: «Suntem conștienți, cu toate acestea, de faptul că, de-a lungul drumului, această libertate de fii ar putea să fie sufocată și slăbită atunci când rămânem prizonieri ai cercului vicios al anxietății și competitivității sau când ne concentrăm toată atenția și cele mai bune energii pe care le avem în căutarea neliniștită și frenetică a productivității și a consumismului drept unicul criteriu prin care se măsoară sau se validează alegerile noastre sau se definește cine suntem și cât valorăm. O măsură care, treptat, ne face impermeabili și insensibili la lucrurile importante, împingând inima să bată pentru lucrurile superflue sau efemere. Cât de mult asuprește și înlănțuie sufletul dorința de a crede că totul poate fi produs, totul cucerit și totul controlat».

Pontiful a mărturisit că în aceste zile tinerii i-au spus că în Japonia, într-o societate cu o economie foarte dezvoltată, ”nu sunt puține persoanele izolate din punct de vedere social, care rămân la margine, incapabile de a înțelege semnificația vieții și a propriei existențe. Casa, școala și comunitatea, destinate să fie locuri în care fiecare îi susține și îi ajută pe alții, se deteriorează din ce în ce mai mult din cauza competiției excesive în căutarea câștigului și a eficienței. Multe persoane se simt confuze și neliniștite, sunt asuprite de prea multe exigențe și preocupări care le răpesc pacea și echilibrul”.
Papa Francisc: «Ca un balsam vindecător răsună cuvintele lui Isus care ne îndeamnă să nu ne agităm și să avem încredere. De trei ori, cu insistență, El ne spune: Nu vă îngrijorați pentru viața voastră, pentru ziua de mâine (cf. Mt 6,25.31.34). Acesta nu este un îndemn de a ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau de a deveni nechibzuiți în ceea ce privește ocupațiile și răspunderile noastre de zi cu zi; dimpotrivă, este o provocare la a deschide prioritățile noastre la un orizont de sens mai amplu și, în acest fel, la a face spațiu pentru a vedea în aceeași direcție: ”Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga!” (Mt 6,33)».

”Domnul”, a reluat Sfântul Părinte, ”nu ne spune că necesitățile de bază, precum mâncarea și hainele, nu ar fi importante; ne îndeamnă, mai degrabă, la a reconsidera alegerile noastre de fiecare zi pentru a nu rămâne blocați sau izolați în căutarea succesului cu orice preț, chiar cu prețul vieții. Atitudinile mundane, care caută și urmăresc numai interesul sau beneficiul propriu în această lume, și egoismul care pretinde fericirea individuală, în realitate ne fac doar, pe nesimțite, nefericiți și sclavi, în afara faptului că împiedică dezvoltarea unei societăți cu adevărat armonioase și umane”.

Unui ”eu” izolat și chiar sufocat, a spus mai departe papa la omilie, trebuie să i se împotrivească un ”noi” împărtășit, celebrat și comunicat. Sfânta Scriptură, a remarcat pontiful făcând referință la prima lectură, luată din cartea Genezei, ne amintește că ”lumea noastră, plină de viață și de frumusețe, este mai presus de toate un dar minunat al Creatorului care merge înaintea noastră: ”Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și, iată, erau foarte bune” (Gen 1,31). Este o frumusețe-bunătate dăruită pentru ca la rândul nostru să o putem împărtăși și dărui celorlalți, nu ca patroni sau proprietari, ci ca părtași la același vis creator”.
Papa Francisc: «În fața acestei realități, suntem invitați, ca și comunitate creștină, să ocrotim orice viață și să mărturisim cu înțelepciune și curaj un stil marcat de gratuitate și de compasiune, de generozitate și de ascultare simplă, un stil capabil de a îmbrățișa și de a primi viața așa cum se prezintă ”cu toată fragilitatea și micimea ei și, de multe ori, chiar cu toate contradicțiile ei și cu lipsa de sens” (Discurs la Veghea ZMT, Panama, 26 ianuarie 2019)».

”Vestirea Evangheliei vieții ne mână și cere de la noi, ca și comunitate, să devenim un spital de campanie, pregătit pentru a îngriji rănile și a oferi întotdeauna un drum de reconciliere și iertare. Pentru un creștin, unica măsură posibilă prin care judecă orice persoană și orice situație este măsura compasiunii Tatălui față de toți fiii săi”.

***

După Sfânta Liturghie, papa a ajuns în jurul orei locale 18.00 la sediul guvernului nipon pentru întâlnirea privată cu primul ministru Shinzo Abe și discursul adresat autorităților și membrilor Corpului Diplomatic. Marți, 26 noiembrie a.c., în ultima zi a călătoriei sale apostolice în Japonia, papa Francisc efectuează o vizită la Universitatea Sophia din Tokyo, celebrează Sf. Liturghie alături de membrii Societății lui Isus, vizitează preoții în vârstă și bolnavi, iar la ora locală 11.35 începe călătoria de întoarcere la Roma, unde sosirea este prevăzută pe aeroportul Fiumicino la ora 17.00.

25 noiembrie 2019, 14:06