Căutare

2019.11.13 Udienza Generale 2019.11.13 Udienza Generale 

Papa Francisc: Casa soților creștini, biserică domestică și templu al Euharistiei

La cateheza audienței generale de miercuri, 13 noiembrie 2019, papa Francisc a vorbit despre susținerea primită de Sfântul Apostol Paul din partea soților Acvila și Priscila în călătoriile sale misionare. Casa lor a devenit ”biserică domestică” și ”templu al Euharistiei”. Pontiful a îndemnat, de asemenea, la rugăciune pentru apropiata sa călătorie apostolică în Thailanda și Japonia, a condamnat persecuțiile împotriva evreilor și a făcut un apel la pace în Burkina Faso.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
13 noiembrie 2019 – Vatican News
. ”Să-i cerem Tatălui, care a ales să facă din soții creștini «adevărata sa sculptură vie» (cf. Amoris Laetitia, 11), să reverse Duhul său asupra tuturor cuplurilor creștine pentru ca, după exemplul [sfinților] Acvila și Priscila, să-și deschidă porțile inimilor înaintea lui Cristos și a fraților și să-și transforme casele în biserici domestice”. Papa Francisc a încheiat cu această invocație cateheza audienței generale de miercuri, 13 noiembrie 2019, dedicată cărții Faptele Apostolilor.

Pontiful a vorbit de susținerea primită de Sfântul Apostol Paul din partea curajoșilor soți Acvila și Priscila, care au ajuns în portul grec Corint după ce au fost expulzați din Roma de împăratul Claudiu pentru că erau de origine ebraică. Amintirea acestui fapt a deschis o semnificativă paranteză în discursul papei.
Papa Francisc: «Poporul evreu a suferit atât de mult în decursul istoriei. A fost alungat, prigonit... În secolul trecut am văzut atât de multe brutalități făcute împotriva poporului evreu și toți eram convinși că toate acestea au luat sfârșit. Dar astăzi, începe să se nască din nou ici și colo obișnuința de a-i persecuta pe evrei. Frați și surori, acest fapt nu este nici uman, nici creștin. Evreii sunt frații noștri. Și nu trebuie prigoniți».

Cei doi soți creștini, a reluat papa la cateheză, ”dovedesc că au o inimă plină de credință în Dumnezeu și generoasă față de ceilalți, capabilă să facă loc celui care, asemenea lor, experimentează condiția de viață a celui străin. Sensibilitatea lor îi face să se descentreze pentru a practica arta creștină a ospitalității (cf. Rom 12,13; Evr 13,2) și să-și deschidă ușile casei pentru a-l primi pe apostolul Paul. În acest fel, ei îl primesc nu numai pe vestitorul Evangheliei, dar și vestea pe care acesta o aduce cu sine: Evanghelia lui Cristos, care este «puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celui care crede» (Rom 1,16). Din acel moment, casa lor este impregnată de parfumul Cuvântului «viu» (Evr 4,12) care este dătător de viață pentru inimile lor”.

Acvila și Priscila împart cu apostolul Paul nu doar acoperișul aceleiași case, dar și aceeași profesie, fiind producători de corturi. Mai mult, casa lor se deschide și pentru ceilalți frați și surori în Cristos, astfel că apostolul vorbește de ”comunitatea care se adună în casa lor” (1 Cor 16,19). În acest moment, papa a întrerupt din nou șirul catehezei pentru a arunca o privire în actualitate:
Papa Francisc: «Chiar și astăzi, în unele țări în care nu există libertatea religioasă și nu există libertatea creștinilor, creștinii se adună într-o casă, un pic ascunși, ca să se roage și să celebreze Euharistia. Chiar și astăzi există case de acest fel, familii de acest fel care devin un templu pentru Euharistie.»

După un an și jumătate la Corint, Paul pleacă împreună cu Acvila și Priscila la Efes, unde casa lor devine din nou loc de cateheză (cf. Fap 18,26). În cele din urmă, cei doi soți creștini se întorc la Roma și vor fi destinatarii unui splendid elogiu pe care apostolul îl include în Scrisoarea către Romani (16,4): ”Salutați-i pe Priscila și pe Acvila, colaboratorii mei în Cristos Isus; aceștia și-au pus în primejdie viața pentru mine și le sunt recunoscător nu numai eu, ci și toate Bisericile dintre națiunile păgâne”.

La finalul catehezei, papa Francisc a prezentat exemplul lui Acvila și Priscila drept ”modele de viață conjugală angajată responsabil în serviciul întregii comunități creștine”, amintind că grație credinței și angajării în evanghelizare a numeroși laici ca ei, creștinismul a ajuns până la noi. Laicii reprezintă ceea ce papa Benedict XVI numea ”humusul” necesar creșterii credinței. De aici, îndemnul papei Francisc la rugăciune pentru ca ”acești doi sfinți, Acvila și Priscila, să învețe familiile noastre să fie asemenea lor: o biserică domestică în care se găsește humusul pentru creșterea credinței”.

Pontiful a făcut un apel la pace în Burkina Faso, unde un atentat recent a lăsat fără viață aproape o sută de persoane, încurajând autoritățile civile și religioase, precum și toți oamenii de bună voință ”să înmulțească eforturile, în spiritul Documentului de la Abu Dhabi despre Fraternitatea Umană, menite să promoveze dialogul interreligios și armonia între oameni”.

În fine, la nelipsitul salut adresat tinerilor, bolnavilor, celor în vârstă și soților recent căsătoriți, papa a îndemnat la rugăciune pentru apropiata sa călătorie apostolică în Thailanda și Japonia (19-26 noiembrie 2019) ”pentru ca Domnul să acorde popoarelor vizitate îmbelșugate daruri de har”.

Primiți Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

13 noiembrie 2019, 12:53