Căutare

2019.10.19 LA PREGHIERA il respiro della vita nuova Papa Francesco Libro 2019.10.19 LA PREGHIERA il respiro della vita nuova Papa Francesco Libro  

Rugăciunea, respirația creștinului și a Bisericii: papa Francisc, într-o scriere inedită

”Rugăciunea. Respirația vieții noi” este titlul unei culegeri de texte, printre care se află și unul inedit, pe care papa Francisc le-a dedicat rugăciunii. Cartea, publicată de editura LEV (Librăria Editură Vaticană), a fost prezentată la recenta ediție a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt. Volumul este prefațat de patriarhul Bisericii ortodoxe ruse Kirill și apare pe 24 octombrie 2019 în Franța și Italia.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
21 octombrie 2019 – Vatican News. Apare în curând, în librăriile din Italia și din Franța, o carte cu discursurile papei Francisc despre rugăciune. Cartea conține un text inedit al papei, are ca titlu ”Rugăciunea. Respirația vieții noi” și a fost prezentată la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt (16-20 octombrie 2019). Potrivit editurii Vaticanului (LEV), volumul va fi disponibil publicului larg din Franța și Italia începând din 24 octombrie a.c. și are o prefață semnată de patriarhul Kirill al Bisericii ortodoxe ruse.

O nouă coloană ecumenică la LEV

Cartea apare într-o nouă coloană, cu orizont ecumenic, a editurii Vaticanului prin care se dorește realizarea unui schimb de daruri între diversele confesiuni creștine. Primele două publicații din această coloană sunt, întocmai, volumul despre rugăciune, cu o prefață scrisă de patriarhul Kirill al Bisericii ortodoxe ruse, și volumul intitulat ”Nostra Madre Terra”, cu o prefață semnată de patriarhul ecumenic Bartolomeu. Volumele care urmează să fie publicate în această coloană ecumenică cuprind, în general, texte și discursuri ale papei, un text inedit al său și o contribuție scrisă semnată de un reprezentant al celorlalte Biserici și Comunități ecleziale care participă la dialogul de apropiere și unitate între creștini.

Un text inedit: rugăciunea și viața cea nouă

Potrivit unor anticipări, publicate parțial în cotidianul catolic italian ”Avvenire”, textul inedit al papei Francisc explică transformarea interioară pe care Botezul și viața cea nouă o poate exercita asupra existenței, subliniind misterul comuniunii cu Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt în viața creștină. Partea centrală a volumului abordează rugăciunea prin excelență a creștinului și prezintă seria de cateheze de la audiențele generale de miercuri dedicată rugăciunii ”Tatăl Nostru”. Nu întotdeauna suntem conștienți de faptul că respirăm, dar la fel de adevărat, constată pontiful, este și faptul că pentru a trăi nu putem înceta să respirăm. Importanța respirației pentru viața trupească poate fi comparată cu importanța rugăciunii pentru viața creștină.

Botezul, începutul unei vieți noi

”Botezul este începutul vieții celei noi, dar în ce constă, de fapt, viața cea nouă?”, se întreabă papa Francisc în textul inedit care va apărea peste câteva zile. ”Viața cea nouă a Botezului nu este nouă ca atunci când schimbăm locul de muncă sau ne mutăm într-un alt oraș și spunem: am început o nouă viață. Desigur, în aceste cazuri viața se schimbă, poate chiar mult, este diferită de precedenta: mai bună sau mai grea, mai interesantă sau mai obositoare, după caz. Condițiile, contextul, colegii, cunoștințele, poate chiar și prieteniile, casa, salariul sunt altele. Dar nu este o viață nouă, este aceeași viață care merge mai departe. Viața cea nouă a botezului este diferită chiar și de momentul în care se trăiește o schimbare radicală a sentimentelor noastre după îndrăgostire sau o dezamăgire, o boală sau un neprevăzut important”.

Viața cea nouă înseamnă viața cu și în Dumnezeu

”Viața cea nouă de care vorbește Sfântul Paul în scrisorile sale ne amintește porunca nouă a lui Isus (cf. In 13,34), ne amintește vinul nou al Împărăției (cf. Mc 14,29), cântarea cea nouă pe care cei mântuiți o cântă înaintea tronului lui Dumnezeu (cf. Ap 5,9): sunt realități definitive sau, cu un cuvânt teologic, am spune escatologice. Înțelegem, atunci, că pentru viața cea nouă nu este posibil să facem comparații. Se pot compara viața și moartea, sau viața de dinainte și de după naștere? Cristos nu s-a făcut unul dintre noi, nu a trăit Paștele de suferință, moarte și înviere pentru «a îmbunătăți» viața noastră, pentru a o face mai frumoasă, mai gustoasă, mai lungă, mai intensă, ușoară sau fericită. El a venit – după cum ne-a spus – ca să avem viața din belșug (cf. In 10,10). Aceasta este viața cea nouă, viața pe care Dumnezeu Tatăl ne-o dăruiește la Botez. Este nouă pentru că este o altă viață în raport cu viața noastră, pentru că este viața Sa, este însăși viața lui Dumnezeu. Acesta este marele dar pe care ni l-a făcut și ni-l face Isus: a participa la iubirea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, a participa la iubirea pe care Ei o au față de toți oamenii și de toată creația. Viața cea nouă este viața lui Dumnezeu dăruită nouă”.

Respirația trupului și respirația sufletului

”În trupul omului există unele funcții esențiale precum bătăile inimii și respirația. Îmi place să-mi imaginez că rugăciunea personală și comunitară a noastră, a creștinilor, este respirația, este ritmul cardiac al Bisericii, care trimite propria energie în serviciul celui care muncește, al celui care studiază, al celui care învață; care face fecundă cunoașterea persoanelor instruite și smerenia persoanelor simple; care dă speranță tenacității celui care combate nedreptatea. Rugăciunea este forma noastră de a-i spune DA Domnului, iubirii sale care ajunge la noi; este primirea Duhului Sfânt care, fără să obosească vreodată, revarsă iubire și viață asupra tuturor. Spunea Sfântul Serafim de Sarov, un mare dascăl spiritual al Bisericii ruse: «A-l dobândi pe Duhul lui Dumnezeu este, așadar, adevăratul scop al vieții noastre creștine, astfel încât rugăciunea, vegherile, postul, pomana și celelalte fapte de virtute făcute în Numele lui Cristos nu sunt decât mijloace în vederea acestui scop». Nu întotdeauna suntem conștienți de respirație, dar nu ne putem opri să respirăm”.

21 octombrie 2019, 12:18