Căutare

Vatican News
LEBANON-POLITICS-DEMO LEBANON-POLITICS-DEMO  (AFP or licensors)

Libanul să fie în continuare un spaţiu al convieţuirii pacifice: papa Francisc, după "Angelus"

După rugăciunea Angelus, de duminică, 27 octombrie a.c., din Piaţa Sfântul Petru, papa Francisc şi-a îndreptat gândul spre poporul libanez, îndeosebi spre tineri care "zilele trecute şi-au făcut auzit strigătul în faţa provocărilor şi a problemelor sociale şi economice din ţară".
Apeluri ale papei Francisc după rugăciunea Angelus de duminică, 27 octombrie 2019

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

28 octombrie 2019 – Vatican News. «Îi îndemn pe toţi să caute soluţiile juste pe calea dialogului şi o implor pe Preacurata Fecioară Maria, Regina Libanului, ca – prin sprijinul comunităţii internaţionale – Libanul să continue să fie un spaţiu al convieţuirii pacifice şi al respectului demnităţii şi libertăţii fiecărei persoane, în beneficiul întregii regiuni a Orientului Mijlociu», a spus papa Francisc în cadrul apelurilor care au urmat rugăciunii antifonului marian "Îngerul Domnului".

Totodată, Sfântul Părinte a amintit că duminică, 27 octombrie, este ultima duminică din octombrie, luna misionară "care în acest an a avut un caracter extraordinar", fiind totodată şi luna Rozariului. «Reînnoiesc îndemnul de a ne ruga Rozariul pentru misiunea Bisericii în prezent, îndeosebi pentru misionarii şi misionarele care se confruntă cu dificultăţi majore. De asemenea, să continuăm să ne rugăm Rozariul pentru pace. Evanghelia şi pacea merg împreună», a mai spus papa Francisc după recitarea antifonului marian "Îngerul Domnului", împreună cu credincioşii şi pelerinii adunaţi în Piaţa San Pietro. 

28 octombrie 2019, 10:50