Căutare

Pope Francis Pope Francis 

Papa Francisc: să fim noi înșine semne vii ale Iubirii pe care o vestim

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., papa Francisc a primit în audiență aproximativ 300 de participanți la reuniunea de studiu organizată la Roma în zilele 19-21 septembrie a.c. de Consiliul pontifical pentru noua evanghelizare. Tema reuniunii: ”A-l întâlni pe Dumnezeu este posibil? Căi pentru noua evanghelizare”. Pentru a reaprinde focul credinței din inima rece a multor contemporani, a spus papa în discursul său, e necesar să fim noi înșine semne vii ale Iubirii pe care o vestim.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
21 septembrie 2019 – Vatican News. Sfântul Părinte a primit astăzi în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, un grup de aproximativ 300 de participanți la reuniunea de studiu organizată în zilele 19-21 septembrie a.c. de Consiliul pontifical pentru noua evanghelizare. Reuniunea a avut ca temă ”A-l întâlni pe Dumnezeu este posibil? Căi pentru noua evanghelizare” și s-a desfășurat în Aula Nouă a Sinodului din Cetatea Vaticanului.

Conferințele și dezbaterile au abordat reflecții care au trezit interesul centrelor academice și al școlilor care studiază noua evanghelizare. La prima sesiune de comunicări, intitulată ”Căutarea lui Dumnezeu, ateismul și dorința de a crede”, s-a vorbit despre ”Dumnezeu, adevărata problemă a omului” (arhiepiscopul Rino Fisichella, președintele Consiliului pontifical amintit), ”Dumnezeu în fața sensului vieții” (Antonio Polito, jurnalist), ”Există o cale de ieșire din ateism?” (prof. Jurgen Werbick, teolog). La cea de-a doua sesiune, comunicările au fost cuprinse sub genericul ”Indiferența religioasă și dorul de Dumnezeu”, vorbitorii împărtășind tematici precum ”Urme ale lui Dumnezeu în cercetarea științifică” (Leah Libresco, cercetătoare), ”Retrezirea dorului de Dumnezeu” (prof. Cesare Pagazzi, teolog) și ”Fenomenul indiferenței religioase: cauze și perspective” (prof. Luis Augusto Campos Flores, filosof). Ultima sesiune de comunicări a avut ca generic ”Pentru o cultură a întâlnirii” și a oferit spațul unor reflecții intitulate ”Semnificația întâlnirii” (prof. Vittorino Andreoli, psihiatru), ”A vesti Evanghelia în societatea multiculturală” (prof. Timo Aylax Guzelmansur, teolog) și ”A-l întâlni pe Dumnezeu, astăzi” (Juan Mauel Cotelo, regizor). Reuniunea a avut, de asemenea, două workshop-uri, intitulate ”Ateismul și indiferența religioasă: provocare sau oportunitate pentru noua evanghelizare?” și ”Cum să-l faci pe Dumnezeu atractiv”.

Înainte de audiența de sâmbătă la papa Francisc, participanții la reuniunea de studiu au celebrat în cursul dimineții o Sfânta Liturghie la Altarul Catedrei din bazilica Sfântul Petru.

În discursul său, papa a menționat pagina evangheliei după Sf. Luca în care se vorbește de cei doi ucenici de la Emaus după învierea lui Isus (cf. Lc 24, 13-27): ”Cristos mergea alături de ei, dar datorită disconfortului din inima lor, nu erau în stare să-l recunoască. La fel este și pentru mulți dintre contemporanii noștri: Dumnezeu este aproape de ei, dar nu reușesc să-l recunoască”.
Papa Francisc: «A face să ardă inimile este provocarea noastră. Deseori se întâmplă ca Biserica să fie pentru omul de astăzi o amintire rece, dacă nu o dezamăgire usturătoare, cum a fost viața lui Isus pentru ucenicii de la Emaus.»

Sfântul Părinte a subliniat mai departe că Biserica nu există ca să se vestească pe sine, ci pe Isus: ”O Biserică preocupată să-și apere bunul nume, care renunță cu greu la ceea ce nu este esențial, nu mai simte înflăcărarea de a introduce Evanghelia în prezent. Și ajunge să fie mai mult o frumoasă piesă de muzeu decât casa simplă și sărbătorească a Tatălui”. În cele din urmă, ceea ce așteaptă de la noi frații și surorile, poate chiar fără a reuși să ridice problema, corespunde celor mai adânci nevoi: a iubi și a fi iubit, a fi acceptat pentru ceea ce ești, a găsi pacea inimii și o bucurie mai durabilă decât divertismentul”.
Papa Francisc: «Noi am simțit toate acestea într-un singur cuvânt, mai mult, într-o Persoană, în Isus. Deși suntem slabi și păcătoși, noi am fost inundați de fluviul debordant al bunătății lui Dumnezeu și avem această misiune: să-i întâlnim pe contemporanii noștri ca să le facem cunoscută iubirea sa.»

Referindu-se la adevărul că ”Dumnezeu este iubire” (1 In 4,8), papa a subliniat verbul ”este” pentru a scoate în evidență că Dumnezeu ”este iubire necondiționată, nu se schimbă, în ciuda a tot ceea ce noi putem face”; este ”foc care nu se consumă”. De aceea, ”inima Evangheliei este frumusețea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu revelată în Isus Cristos, care a murit și a înviat. Viața creștină se reînnoiește mereu cu această primă vestire”.
Papa Francisc: «Îmi place să afirm din nou înaintea voastră că ”atunci când spunem că această vestire este cea dintâi, aceasta nu înseamnă că stă la început și că după aceea se uită sau este înlocuită cu alte conținuturi care o depășesc. Este cea dintâi în sens calitativ, pentru că este vestirea principală, la care trebuie să revenim întotdeauna ca să o ascultăm în feluri diverse și care trebuie să fie întotdeauna anunțată în timpul catehezei într-o formă sau alta, în toate etapele și momentele ei (cf. Evangelii gaudium, 64).»

Amintind, în fine, că ”fiind credința viață care se naște și se renaște din întâlnirea cu Isus, ceea ce în viață este întâlnire ajută la creșterea în credință: a se apropia de cel aflat în nevoi, a construi punți, a-l sluji pe cel care suferă, a se îngriji de cei săraci, a unge cu răbdare pe cel de-alături, a îmbărbăta pe cel descurajat, a binecuvânta pe cel care ne face rău... În acest fel”, a încheiat papa, ”devenim semne vii ale Iubirii pe care o vestim”.

21 septembrie 2019, 13:49