Cerca

Vatican News
2019.09.23 Plenaria Dicastero per la Comunicazione La papa Francisc, participanții la adunarea plenară a Departamentului de comunicare.  (Vatican Media)

Papa Francisc, operatorilor mass-media: comunicați Evanghelia ”fără căpșuni în tort”

Luni, 23 septembrie 2019, în Sala Regia din Palatul Apostolic, papa Francisc a primit participanții la adunarea plenară a Departamentului de comunicare al Sf. Scaun. Papa a înmânat discursul pregătit și a vorbit liber pentru a atrage atenția operatorilor mass-media cu privire la tendința generală de a folosi numeroase adjective și adverbe. Comunicarea, a subliniat pontiful, trebuie să se întoarcă la substantive.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
23 septembrie 2019 – Vatican News. A comunica prin mărturie, a comunica implicându-se personal în comunicare, a comunica cu substantivele lucrurilor. O comunicare de martiri, de martori ai lui Cristos. Comunicați bucuria Evangheliei. Vă mulțumesc pentru serviciul vostru și vă mulțumesc pentru că sunteți primul Departament care este condus de un laic”. Este, pe scurt, mesajul pe care papa Francisc l-a adresat participanților la adunarea plenară a Departamentului pentru comunicare al Sf. Scaun, primiți în audiență luni, 23 septembrie 2019, în Sala Regia din Palatul Apostolic.

Comunicatorul creștin, a spus papa în cuvântul său, trebuie să-și însușească atitudinea fundamentală a lui Dumnezeu care dorește să comunice nu doar un adevăr, ci pe sine însuși. De aici, îndemnul papei de a comunica prin mărturia personală, renunțând la tendința generală de a folosi cât mai multe adjective și cât mai puține substantive, pentru a comunica bucuria Evangheliei cu limbajul apostolilor și al martirilor. ”Adevăratul comunicator”, a afirmat, ”dă totul, se dă pe sine cu totul sau, nu păstrează nimic pentru sine”, iar ”cea mai mare comunicare, sau plinătatea comunicării, este iubirea”.

Papa a înmânat participanților discursul pregătit și a preferat să vorbească liber pentru a prezenta, într-o atmosferă familială, un cadru teologic și eclezial despre comunicare. Mai mult decât un discurs, a fost un ”colocviu”, după cum l-a definit el însuși, din care n-au lipsit referințele la anumite tendințe din timpurile noastre.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul adresat liber de papa Francisc participanților la adunarea plenară a Departamentului de comunicare:

«Dragi frați și surori,

Am în față un discurs de citit. Nu e foarte lung... sunt șapte pagini... Sunt sigur că după prima pagină, majoritatea va adormi și eu nu voi putea să comunic. Cred că ceea ce vreau să spun în acest discurs se va înțelege bine prin lectură, prin reflecție. De aceea, înmânez discursul [prefectului] dr. Ruffini, căruia îi mulțumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, pentru ca el să-l facă cunoscut fiecăruia dintre voi. Iar eu îmi permit să vorbesc spontan cu voi ca să spun ceea ce am în inima mea despre comunicare. Cel puțin, mă gândesc că în acest fel nu vor fi mulți cei care vor adormi și că vom putea comunica mai bine... [după ce a înmânat discursul, papa s-a întors la scaun și s-a așezat – n.n.] Cred că pentru un colocviu e mai bine să stai așezat decât în picioare.

Vă mulțumesc pentru munca voastră, vă mulțumesc pentru acest departament atât de numeros. L-am întrebat pe prefect: ”Dar, toți lucrează?” – ”Da”, mi-a răspuns, ca să evite celebra anecdotă, nu? Toți muncesc și muncesc cu această atitudine care exprimă dorința lui Dumnezeu de a se comunica: a se comunica pe sine în ceea ce teologii numesc ”perichoresis”. Dumnezeu se comunică în interiorul său și se comunică nouă. Acesta este începutul comunicării: nu este o muncă de birou, ca publicitatea, de exemplu. Nu. A se comunica înseamnă a lua din ceea ce Dumnezeu este și a avea aceeași atitudine, a nu putea rămâne singuri, nevoia de a comunica ceea ce eu am și cred că este adevărat, just, bun și frumos. A comunica. Voi sunteți specialiști în comunicare, sunteți tehnicieni în comunicare. Dar acest lucru nu trebuie să-l uităm: se comunică cu sufletul și cu trupul, se comunică cu mintea, cu inima, cu mâinile; se comunică cu tot. Adevăratul comunicator dă totul, se dă pe sine cu totul sau, cum spunem în țara mea, pune toată carnea pe foc, toată, nu păstrează nimic pentru sine. E adevărat că cea mai mare comunicare este iubirea, în iubire se vede că există plinătatea comunicării: iubire față de Dumnezeu și iubirea noastră.

Dar cum va trebui să fie comunicarea? Un lucru pe care voi nu trebuie să-l faceți este publicitatea, numai publicitatea. Nu trebuie să faceți ca firmele omenești care urmăresc să aibă cât mai multă lume. Cu un cuvânt tehnic, nu trebuie să faceți prozelitism. Comunicarea noastră să fie creștină, nu factor de prozelitism. Nu este creștinește a face prozelitism. Benedict al XVI-lea a spus-o cu mare claritate: ”Biserica nu crește prin prozelitism, ci prin atracție”, adică prin mărturie. De aceea, comunicarea noastră trebuie să fie mărturie. Dacă voi vreți să comunicați numai un adevăr fără [a comunica] bunătatea și frumusețea, opriți-vă, n-o mai faceți!  Dacă voi vreți să comunicați un adevăr mai mult sau mai puțin, dar fără a vă implica personal, fără a da mărturie prin viața voastră, prin trupul vostru pentru acel adevăr, opriți-vă, n-o faceți! Există întotdeauna semnătura mărturiei în fiecare lucru pe care îl facem. Martori: creștini înseamnă martori. Martiri. Aceasta este dimensiunea ”martirială” a vocației noastre: să fim martori. Acesta este primul lucru pe care vreau să vi-l spun.

Un alt lucru este o anumită... resemnare, care de atâtea ori intră în inima creștinilor. Vedem lumea... e o lume păgână, iar acest lucru nu este o noutate. Dintotdeauna, lumea este simbolul păgânului. Isus îi cere Tatălui, la Ultima Cină, să-i păzească pe discipoli ca să nu cadă în lume și în mundanitate; aerul de mundanitate nu este un lucru nou, tipic secolului XXI. Nu, nu! Întotdeauna a existat pericolul, întotdeauna a existat ispita, întotdeauna a existat dușmanul: mundanitatea. ”Părinte, păzește-i pe aceștia ca să nu cadă în lume, ca lumea să nu fie mai tare decât ei”. Mulți, și eu îi văd, [spun:] ”Da, trebuie să ne închidem un pic, să fim o bisericuță mică, dar autentică”. Cuvântul acesta îmi provoacă alergie: ”mică, dar autentică”. Dacă o realitate este, nu e necesar a spune că e autentică. Voi reveni asupra acestui lucru. A spune aceste cuvinte înseamnă a te replia asupra ta cu ispita resemnării. Suntem puțini, dar nu puțini ca cei care se apără pentru că suntem puțini și dușmanul este mare. Suntem puțini ca plămada, puțini ca sarea: aceasta este vocația creștină! Să nu ne rușinăm că suntem puțini și să nu ne gândim: ”nu, Biserica viitorului va fi o Biserică a celor aleși”. Vom cădea în erezia esenienilor încă o dată, încă o dată. În acest fel, autenticitatea creștină se pierde. Suntem o Biserică a celor puțini. Puțini, dar ca plămada. Isus o spune. Ca sarea. Resemnarea în fața unei înfrângeri culturale – permiteți-mi să-i spun astfel – vine de la duhul cel rău, nu vine de la Dumnezeu. A se plânge în resemnare nu este o expresie a duhului creștin. Acesta este al doilea lucru pe care vreau să-l spun: să nu vă fie teamă. Suntem puțini? Da, dar cu dorința de a îndeplini o misiune [misionar – neologism spaniol, în original], de a arăta celorlalți cine suntem prin mărturie. Mai spun încă o dată fraza aceea a Sfântului Francisc către Frații săi, când îi trimitea să predice: ”Predicați Evanghelia, și dacă ar fi necesar, chiar și prin cuvinte”. Mărturia, adică, să fie pe primul loc. Am aici, în fața mea, un arhiepiscop lituanian și mă gândesc la emeritul de Kaunas, făcut acum cardinal: câți ani a petrecut în închisoare acel om? Prin mărturie a făcut atât de mult bine! Prin suferință. Martirii noștri sunt cei care dau viață Bisericii, nu artiștii noștri, nu marii noștri predicatori, nu păzitorii adevăratei și ai întregii doctrine... Nu, ci martirii! Biserică de martiri. A comunica înseamnă acest lucru: a comunica această bogăție mare pe care o avem. Acesta este al doilea lucru.

Al treilea este ceea ce spuneam că îmi provoacă alergie când aud spunându-se: ”acesta este autentic creștin”, ”acesta este cu adevărat așa”... Am decăzut în cultura adjectivelor și a adverbelor și am uitat puterea substantivelor care oglindesc realitatea persoanelor. Aceasta este o misiune a comunicării: a comunica o realitate fără a o îndulci cu adjective sau adverbe. ”Acesta este un lucru creștin”: de ce se spune ”autentic creștin”? Este creștin. Simplul fapt al substantivului ”creștin”, ”sunt al lui Cristos”, este puternic. Da, este un adjectiv substantivizat, dar este un substantiv. A trece de la cultura adjectivului la teologia substantivului. Iar voi, în acest fel trebuie să comunicați. ”Cum, tu cunoști persoana aceea?” – ”Ah, persoana aceea este așa, așa...” și apoi, imediat, adjectivul. Mai întâi adjectivul și apoi, probabil, cum este persoana. Această cultură a adjectivului a intrat în Biserică și noi, frați cu toții, am uitat  că suntem frați pentru a spune că acesta este frate ”în acest fel”, cutare este frate ”în alt fel”. Repede, adjectivul... Comunicarea voastră să fie austeră, dar frumoasă. Frumusețea nu este arta rococo, frumusețea nu are nevoie de aceste lucruri rococo. Frumusețea se manifestă pe sine din substantiv, fără căpșuni în tort. Cred că acest lucru trebuie să-l învățăm.

A comunica prin mărturie, a comunica implicându-se personal în comunicare, a comunica cu substantivele lucrurilor. O comunicare de martiri, adică de martori ai lui Cristos. De martiri. Să învățăm limbajul martirilor, care este limbajul apostolilor. Cum comunicau apostolii? Să citim acea bijuterie care este cartea Faptele Apostolilor și vom vedea cum se comunica în timpul acela și cum este comunicarea creștină.

Mulțumesc! Vă mulțumesc mult. Aveți, apoi, textul mai elaborat [discursul înmânat – n.n.]. Baza a fost făcută de voi, dar citiți-l, meditați-l! Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți. Continuați cu bucurie. Comunicați bucuria Evangheliei. Iată ceea ce Domnul cere astăzi de la noi. Vă mulțumesc pentru serviciul vostru și mulțumesc pentru că sunteți primul Departament care este condus de un laic. Bravo! Înainte! Mulțumesc!»

23 septembrie 2019, 11:23