Căutare

Vatican News
2019.09.01 Angelus 2019.09.01 Angelus  (Vatican Media)

Papa Francisc anunță un consistoriu pentru crearea de noi cardinali în 5 octombrie 2019

La rugăciunea ”Îngerul Domnului” de duminică, 1 septembrie 2019, papa Francisc a anunțat că în 5 octombrie a.c. va avea loc un consistoriu pentru numirea a treisprezece cardinali. Trei dintre noii cardinali sunt în departamentele Curiei Romane.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
1 septembrie 2019 – Vatican News
. Sfântul Părinte a anunțat astăzi, la rugăciunea ”Îngerul Domnului” din Piața San Pietro, convocarea unui consistoriu pe 5 octombrie 2019 pentru numirea a treisprezece cardinali. Ei sunt din Spania, Portugalia, Indonezia, Cuba, R. D. Congo, Luxemburg, Guatemala, Italia, Maroc, Canada, Marea Britanie, Lituania și Angola.

”Proveniența lor”, a spus pontiful, ”exprimă vocația misionară a Bisericii care continuă să vestească iubirea milostivă a lui Dumnezeu la toți oamenii pământului”.

Noii cardinali sunt:
Mons. Miguel Angel Ayuso Guixot (Spania), M.C.C.J., președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul interreligios
Mons. José Tolentino Medonça (Portugalia), arhivar și bibliotecar al Sfintei Romane Biserici
Mons. Ignatius Suharyo Hardjoatmodjo, arhiepiscop de Jakarta (Indonezia)
Mons. Juan de la Caridad García Rodríguez, arhiepiscop de San Cristóbal de la Habana (Cuba)
Mons. Fridolin Ambongo Besungu, O.F.M.Cap., arhiepiscop de Kinshasa (R. D. Congo)
Mons. Jean-Claude Höllerich, S.J., arhiepiscop de Luxemburg (Luxemburg)
Mons. Alvaro L. Ramazzini Imeri, episcop de Huehuetenango (Guatemala)
Mons. Matteo Zuppi, arhiepiscop de Bologna (Italia)
Mons. Cristóbal López Romero, S.D.B., arhiepiscop de Rabat (Maroc, născut în Spania)
Pr. Michael Czerny (Canada, născut în Cehoslovacia), S.J., subsecretar al Secției Migranți a Departamentului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale

Alături de cei zece menționați mai sus, papa Francisc a adăugat alți trei prelați care s-au distins prin serviciul adus Bisericii și vor deveni cardinali:
Mons. Michael Louis Fitzgerald (M. Britanie), M.Afr., nunțiu apostolic, arhiepiscop titular de Nepte
Mons. Sigitas Tamkevicius, S.J., arhiepiscop emerit de Kaunas (Lituania)
Mons. Eugenio Dal Corso, P.S.D.P, episcop emerit de Benguela (Angola, născut în Italia)

”Să ne rugăm pentru noii cardinali”, a încheiat papa Francisc anunțul privind consistoriul din 5 octombrie a.c., ”pentru ca, întărindu-și adeziunea la Cristos, să mă ajute în slujirea mea de Episcop al Romei pentru binele întregului Sfânt Popor Credincios al lui Dumnezeu”.

01 septembrie 2019, 13:10