Căutare

Vatican News
2019.05.31 Viaggio Apostolico in Romania Papa Francisc şi Patriarhul Teoctist la Catedrala Mântuirii Neamului   (Vatican Media)

Fără să spunem al nostru, nu poate exista cuvântul Tată: Papa la Catedrala Mântuirii Neamului

În jurul orei locale 17, papa Francisc a fost întâmpinat de către patriarhul Daniel la Catedrala Mântuirii Neamului, locaş dedicat memoriei tuturor eroilor români din toate timpurile. Momentul a fost dedicat saluturilor din partea patriarhului şi a pontifului; rugăciunii "Tatăl nostru" în limba latină şi în limba română; cântărilor pascale ortodoxe şi catolice interpretate de două coruri: unul ortodox şi celălalt catolic.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

31 mai 2019 – Vatican News. În continuare, vă propunem spre lectură salutul Sfântului Părinte rostit în Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti, în prima zi a călătoriei apostolice, cu prilejul rostirii rugăciunii "Tatăl nostru".

Papa Francisc și patriarhul Daniel

Preafericirea Voastră, Frate drag, dragi frați și surori!

Aș dori să-mi exprim mulțumirea și emoția pentru că mă aflu în acest templu sfânt care ne adună în unitate. Isus i-a chemat pe frații Andrei și Petru să-și părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Chemarea proprie nu este completă dacă lipsește chemarea fratelui. Astăzi, stând alături, dorim să înălțăm împreună, din inima țării, rugăciunea comună Tatăl Nostru. Ea sintetizează identitatea noastră de fii și, în special, de frați care se roagă unul lângă celălalt. Rugăciunea Tatăl Nostru afirmă certitudinea promisiunii făcute de Isus ucenicilor săi: „Nu vă voi lăsa orfani” (In 14,18) și ne oferă încredere să primim și să acceptăm fratele ca pe un dar. De aceea aș dori să vă împărtășesc câteva cuvinte ca pregătire, înainte de rugăciunea pe care o voi rosti pentru drumul nostru de fraternitate și pentru ca România să poată fi mereu o casă a tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înflorește împăcarea și comuniunea.

De fiecare dată când pronunțăm „Tatăl nostru” subliniem că, fără să spunem al nostru, nu poate exista cuvântul Tată. Uniți în rugăciunea lui Isus, ne unim și în experiența sa de unire și de mijlocire care ne face să spunem: Tatăl meu și Tatăl vostru, Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru (cf. In 20,17). Prin aceasta ne invită ca „al meu” să se transforme în „al nostru”, și „al nostru” să devină rugăciune.Tată, ajută-ne să luăm în serios viața fratelui, să ne însușim istoria sa. Ajută-ne să nu ne judecăm fratele, din cauza acțiunilor și limitelor sale, ci să-l acceptăm, înainte de toate, ca fiu al tău. Ajută-ne să învingem ispita de a ne simți fii mai mari care, pentru că se află într-o poziție privilegiată, uită că celălalt este un dar (cf. Lc 15,25-32).

Ție, care ești în ceruri, în cerurile care-i cuprind pe toți, de unde faci să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi, și peste cei drepți și peste cei nedrepți (cf. Mt 5,45), îți cerem acea armonie pe care nu am fost în stare să o păstrăm pe pământ. O cerem prin mijlocirea atâtor frați și surori în credință, care, împreună, locuiesc în Cerul Tău, după ce au crezut, au iubit și au suferit mult, chiar și în zilele noastre, doar pentru că sunt creștini.

Asemenea lor, vrem și noi să sfințim numele tău, punându-l în centrul tuturor intereselor noastre. Doamne, numele Tău, nu al nostru, să ne miște și să ne trezească să practicăm caritatea. De atâtea ori, în rugăciune, ne rezumăm să pretindem daruri și să-ți înșirăm cereri, uitând că lucrul cel mai important este să lăudăm numele tău, să adorăm persoana Ta, pentru ca mai apoi să recunoaștem reflexia Ta vie în persoana fratelui pe care ni l-ai pus alături. În mijlocul atâtor lucruri trecătoare pentru care ne trudim, ajută-ne, Tată, să căutăm ceea ce rămâne: prezența Ta și a fratelui nostru.

Așteptăm să vie împărăția ta: o cerem și o dorim, pentru că observăm că mersul lumii nu o încuviințează. Dinamica lumii e dictată de logica banului, a intereselor, a puterii. Cufundați în consumerismul din ce în ce mai dezlănțuit care ne farmecă prin strălucirea sa scânteietoare, dar evanescentă, ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunțăm la garanțiile comode ale puterii, la ispitirile înșelătoare ale lumescului, la aroganța goală a impresiei de autosuficiență, la ipocrizia preocupării pentru aparențe. Astfel, nu vom pierde din vedere Împărăția la care Tu ne chemi.

Facă-se voia ta, nu a noastră. „Voința lui Dumnezeu este mântuirea tuturor” (ibid., IX, 20). Tată, avem nevoie să ne lărgim orizonturile, pentru a nu îngrădi în limitele noastre voința ta milostivă de mântuire, care vrea să-i îmbrățișeze pe toți. Tată, ajută-ne, trimițându-l la noi, ca la Rusalii, pe Duhul Sfânt, dătător de curaj și bucurie, ca El să ne impulsioneze să anunțăm vestea cea bună a Evangheliei dincolo de hotarele în care trăim, dincolo de limbi, culturi și națiuni.

În fiecare zi avem nevoie de El, pâinea noastră cea de toate zilele. El este pâinea vieții (cf. In 6,35.48), care ne face să ne simțim fii iubiți, care ne potolește foamea când ne simțim singuri și orfani. El este pâinea slujirii: în timp ce se frânge pe sine pentru a deveni slujitorul nostru, ne cere să ne slujim unul pe altul (cf. In 13,14). Tată, atunci când ne dai pâinea cea de toate zilele, alimentează în noi nostalgia după fratele nostru, nevoia de a-l sluji. Rugându-te pentru pâinea de fiecare zi, îți cerem și pâinea memoriei, harul de a întări rădăcinile comune ale identității noastre creștine, rădăcini indispensabile într-un timp în care umanitatea, mai ales tinerele generații, în mijlocul atâtor situații „lichide”, riscă să se simtă dezrădăcinată, incapabilă să dea sens existenței. Pâinea pe care ți-o cerem, prin lunga sa istorie de la însămânțare la spic, de la cules până pe masă, să inspire în noi dorința de a fi răbdători cultivatori de comuniune, care nu ostenesc în a face să încolțească semințele unității, în a face să dospească binele, în a lucra mereu alături de frații lor: fără suspiciuni, fără a sta la distanță, fără exagerări și fără conformism, în convivialitatea diferențelor reconciliate.

Pâinea pe care o cerem astăzi este și pâinea de care atâția oameni sunt lipsiți zi de zi, în timp ce alții, puțini, au din prisos. Tatăl nostru nu este o rugăciune care relaxează, ci este strigătul față de foametea de iubire a timpului nostru, față de individualismul și indiferența care profanează numele tău, Tată. Ajută-ne să ne fie foame de a ne dărui. Ori de câte ori ne rugăm, amintește-ne că pentru a trăi nu e nevoie să ne conservăm, ci să ne frângem; să împărțim, nu să adunăm; să-i săturăm pe alții, în loc să ne umplem pe noi înșine, deoarece bunăstarea este adevărată numai în măsura în care aparține tuturor.

Ori de câte ori ne rugăm, cerem să ne fie iertate greșelile noastre. E nevoie de curaj să ne angajăm totodată să iertăm și noi greșitorilor noștri. Prin urmare, trebuie să găsim puterea de a ierta din inimă pe fratele nostru (cf. Mt 18,35), așa cum Tu, Tată, ierți păcatele noastre: să lăsăm trecutul în urmă și să îmbrățișăm împreună prezentul. Ajută-ne, Tată, să nu cedăm în fața fricii, să nu vedem în deschiderea față de celălalt un pericol; să avem puterea de a ne ierta și de a merge înainte, curajul de a nu ne mulțumi cu o viață liniștită și de a căuta mereu, cu transparență și sinceritate, chipul fratelui.

Iar când răul, pândind la ușa inimii (cf. Gen 4,7), ne va împinge să ne închidem în noi înșine, când ispita de a ne izola ne va copleși, ascunzând substanța păcatului care constă în îndepărtarea de Tine și de aproapele nostru, Tată, continuă să ne susții. Încurajează-ne să descoperim în fratele de lângă noi un sprijin pe care Tu ni l-ai pus alături pentru a merge spre Tine și să avem împreună curajul de a spune „Tatăl nostru”. Amin.

Iar acum să rostim rugăciunea pe care ne-a învățat-o Isus Cristos.

De asemenea, vă oferim spre lectură cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul  României, rostit în Catedrala Naţională, cu prilejul vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc.

Sanctitatea Voastră,

         Vă adresăm salutul pascal „Hristos a înviat!” şi vă primim astăzi în această nouă Catedrală a Bisericii Ortodoxe Române, pe care Sanctitatea Voastră a dorit personal să o viziteze. Cu 20 de ani în urmă, în zilele de 7-9 mai 1999, când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România ca pelerin, el a numit această ţară „Grădina Maicii Domnului”. Deci, astăzi, noi vă primim ca pelerin în această Catedrală nouă, în care deasupra Altarului (Sanctuarului) se află marea icoană în mozaic a Maicii Domnului, numită în limba greacă „Platytera”, iar în limba latină Regina coeli”. Icoana aceasta a Catedralei Naţionale din Bucureşti confirmă simbolic numele de „Grădina Maicii Domnului” dat României. Această Catedrală are ca protector spiritual sărbătoarea Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, când serbăm şi Ziua Eroilor români, ca sărbătoare naţională. Totodată, al doilea patron spiritual al Catedralei Naţionale este Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, fratele Sfântului Apostol Petru, din localitatea Betsaida, situată în Galileea.

         Această Catedrală este o basilică dedicată Sfântului Apostol Andrei, deoarece acesta este Apostolul poporului român şi Ocrotitorul României. El a predicat Evanghelia lui Hristos în primul secol creştin pe teritoriul României de azi, în fosta provincie Scythia Minor (Dobrogea).

         Catedrala Naţională  a fost construită pe un teren obţinut de la Statul Român de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, ca un act de reparaţie morală pentru cele cinci biserici care au existat în această zonă, trei fiind demolate şi două translate, de către regimul comunist, pentru a se construi Casa Poporului (actualul Parlament). În acest sens, noua Catedrală Naţională este un edificiu simbolic al Învierii bisericilor demolate, dar şi un simbol al libertăţii religioase a poporului român, după aproape 50 de ani de regim comunist.

         Construcţia acestui edificiu a început efectiv la sfârşitul lunii martie 2011 şi a durat opt ani, astfel încât, în data de 25 noiembrie 2018, am sfinţit altarul Catedralei Naţionale, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a clericilor, credincioşilor şi reprezentanţilor societăţii româneşti.

         În anii 1999 şi 2002, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru construirea acestei Catedrale, în valoare de 200.000 USD. În anul 2017, acest ajutor financiar a fost integrat simbolic de Patriarhia Română, ca parte din costul total de 500.000 euro, în vederea achiziţionării clopotelor Catedralei Naţionale, de la firma catolică Grassmayr din Innsbruck, Austria, deoarece, în tradiţiile ortodoxă şi catolică, clopotele au o valoare simbolică foarte profundă: ele reprezintă glasul lui Dumnezeu, care cheamă oamenii la rugăciune şi la cooperare fraternă.

         Suntem recunoscători pentru acest ajutor financiar simbolic şi, totodată, vă mulţumim pentru sprijinul pe care îl acordaţi constant credincioşilor ortodocşi români din Italia şi din alte ţări, unde Biserica Romano-catolică a pus la dispoziţia comunităţilor ortodoxe româneşti 426  lăcaşuri de cult, 306 în Italia şi 120 în alte ţări din Europa Occidentală. Din acest motiv, am acceptat propunerea părţii catolice să oferim Sanctității Voastre şi creştinilor catolici prezenţi aici în această Catedrală posibilitatea să rostească rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi să intoneze câteva cântări pascale catolice. Acest gest este un semn de recunoştinţă pentru spaţiile liturgice oferite de comunităţi catolice parohiilor ortodoxe româneşti din Europa Occidentală. Iar, după terminarea cântărilor pascale catolice, va urma rostirea rugăciunii Tatăl nostru în limba română şi vor fi intonate cântări pascale ortodoxe.

         În semn de ospitalitate românească, dorim să oferim Sanctităţii Voastre o icoană în mozaic a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul spiritual al României, dimpreună cu urarea: Ad multos annos!

† DANIEL

Patriarhul României

31 mai 2019, 16:54